Ciolacu: Cu Ciucă preşedintele PNL „sută la sută postul de prim-ministru, în mai 2023, va reveni PSD” – Cronica dimineții

1. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” are o valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, din care peste 7 miliarde pentru pachetul social. El spune că măsurile vor fi definitivate luni, în şedinţa coaliţiei, iar apoi vor fi prezentate public. (News.ro)

2. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că dacă Nicolae Ciucă va deveni preşedintele PNL „cu certitudine de sută la sută postul de prim-ministru, în mai 2023, va reveni PSD”. Întrebat dacă această înţelegere nu exista în coaliţie şi înainte, Ciolacu susţine: „Ba da, dar acuma nu mai există nicio crăpătură că acest lucru nu se va face”. (News.ro)

3. Banca centrală a Poloniei (BNP) a surprins piața, majorând dobânda cheie cu un pas de două ori mai mare decât cel așteptat. Prin mișcarea polonezilor, Banca Națională a României rămâne și mai mult în urmă în regiune cu ratele de dobândă. Economiștii se așteptau ca BNP să ducă rata cheie la 3,5% la 4%, însă saltul la 4,5% indică un angajament mai serios în limitarea inflației în perioada următoare. (Profit.ro)

4. Preşedintele rus Vladimir Putin nu a renunţat la dorinţa sa de a pune stăpânire pe toată Ucraina şi războiul riscă să dureze „luni, chiar ani”, a avertizat miercuri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. (Digi24)

5. Un material video postat online și verificat de New York Times pare să arate cum soldați ucraineni împușcă mai mulți soldați ruși capturați într-o localitate la Vest de Kiev. “E încă în viață. Filmează acești tâlhari. Uite, e încă în viață. Gâfâie”, spune un bărbat în timp ce un soldat rus cu o jachetă trasă peste cap, aparent rănit, este văzut încă respirând. Un soldat îl împușcă pe soldatul rus de două ori. După ce acesta continuă să se miște, soldatul îl împușcă din nou. (NYTimes)

Din Cronica Sportivă: Villarreal a produs surpriza primei manşe a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, învingând, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (Danjuma ‘8), formaţia Bayern Munchen. În celălalt meci al zilei, Real Madrid s-a impus la Londra, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei Chelsea, deţinătoarea trofeului, după o triplă a lui Benzema (Havertz a înscris pentru gazde, în minutul 40). Returul acestor meciuri va avea loc la 12 aprilie. News.ro

6. Sancțiunile impuse Rusiei din cauza invaziei din Ucraina ar trebui să ofere Chinei o „imagine mai clară” a consecințelor cu care s-ar putea confrunta dacă va oferi sprijin material Moscovei, a declarat miercuri secretarul de stat adjunct al SUA Wendy Sherman. (Reuters)

7. Italia va urma deciziile Uniunii Europene cu privire la noi sancţiuni împotriva Rusiei, în special un posibil embargo asupra gazelor naturale, care însă „nu este pe masă deocamdată”, a afirmat premierul Mario Draghi. (G4Media)

8. Autoritățile sanitare ale Uniunii Europene au autorizat miercuri administrarea unei a doua doze de rapel cu vaccinurile anti-Covid Moderna și Pfizer pentru persoanele cu vârsta de 80 de ani și peste, dar au considerat că este prematur să emită o recomandare pentru populația mai tânără. (Hotnews)

9. Poluarea cu microplastice a fost descoperită pentru prima dată în plămânii oamenilor. Particulele au fost găsite în aproape toate probele analizate. Au fost prelevate probe din ţesutul de la 13 pacienţi supuşi unei intervenţii chirurgicale şi au fost găsite microplastice în 11 cazuri. Cele mai comune particule au fost polipropilena, folosită la ambalaje şi ţevi din plastic, şi PET, folosit pentru sticle. (News.ro)

10. Premierul britanic Boris Johnson crede că femeile transgender nu ar trebui să concureze în competițiile sportive feminine, acceptând că punctul lui de vedere poate fi “controversat”. (BBC)

Fotografia dimineții – O pisică a atras atenția presei în Bucea, Ucraina:

Ți-ar mai putea plăcea
Dobânzile la obligațiunile românești trec de pragul de 7% și ajung cele mai ridicate din regiune – Cronica dimineții
România se situează pe primul loc, la nivel european, în topul ţărilor în care copiii şi tinerii sunt puternic afectaţi de sărăcie – Cronica dimineții