Deutsche Bank este prima mare banca ce estimează că Statele Unite vor intra în recesiune anul viitor – Cronica de Business
1. Deutsche Bank este prima mare banca ce estimează că Statele Unite vor intra în recesiune anul viitor. (Bloomberg)
2. Un alt avertisment de recesiune din SUA: randamentul obligațiunilor emise de SUA pe 2 ani l-a depășit, pentru scurt timp, pe cel al obligațiunilor pe 30 de ani. Este pentru prima oară din 2007 când acest lucru se întâmplă. (Link)
3. Rusia ar putea intra în default după ce Trezoreria SUA a blocat plata datoriilor acestei țări cu dolarii din băncile americane. (Bloomberg)
4. În primele zile ale lunii aprilie, una dintre companiile prin care Gazprom exporta gaze în România, Imex Oil Limited Nicosia Sucursala București, nu a mai importat gaze, în timp ce cealaltă, WIEE România SRL, și-a redus de aproximativ 2,5 ori cantitatea de gaze livrată, de la peste 2,5 milioane mc/zi la aproximativ un milion mc/zi, susțin surse din piața de gaze. (Profit.ro)
5. Elon Musk se va alătura consiliului de administraţie al Twitter după ce a preluat un pachet de 9,2% din compania de social media, informaţie care a făcut ca acţiunile Twitter să crească marţi cu peste 2%. În total, de la anunțul că Musk a devenit acționar, acțiunile au crescut cu 30%. (News.ro)
Din Cronica diminetii: Anul trecut, România a depășit Ungaria și Italia la producția de autoturisme. Producția raportată de Ford și Dacia s-a ridicat la 420.755 vehicule în 2021, fiind cu 4 procente mai mică decât în 2020. Chiar și așa, nivelul l-a depășit atât pe cel din Ungaria, care are mai multe uzine auto decât România, aici fiind produse 420.497 vehicule (-3%), dar și pe cel din Italia (419.539, -7,9%), țară în care se află uzinele unora dintre cele mai cunoscute mărci din lume. (Profit.ro)
6. Vânzările imobiliare din Manhattan, New York City, au depășit $7 miliarde în primul trimestru, marcând cel mai puternic început de an de până acum. Volumul total a fost de 7,3 miliarde, iar prețul mediu al unui apartament din această zonă a crescut cu 19% față de perioada anului precedent, până la la $2.042.113. (CNBC)
7. Samsung Electronics ar putea anunța cel mai mare profit pe trimestrul 1 din 2018 până în prezent, în condițiile în care cererea de chip-uri și de semiconductori a fost foarte mare. (Reuters)
8. Dobânda medie la creditul ipotecar fix pe 30 de ani, în SUA, depășit 5%, ajungând la 5,02%, potrivit Mortgage News Daily. Este pentru prima dată când a depășit 5%, din 2011, cu excepția a două zile în 2018. Acum un an dobânda era 3,38%. (CNBC)
9. JPMorgan ar putea pierde aproximativ $1 miliard din expunerea sa în Rusia, a declarat CEO-ul băncii, Jamie Dimon, detaliind amploarea potențialelor pierderi ale băncii din conflictul din Ucraina, pentru prima dată. (Reuters)
10. Analiștii Goldman Sachs estimează că vehicurile electrice vor reprezenta aproape 50% din piața de autoturisme în 2040. (CNBC)