70.000 de lucrători în IT au părăsit Rusia de la invadarea Ucrainei – Cronica de Tehnologie

1. Microsoft a creat o divizie dedicată special proiectelor legate de Android și condusă de Panos Panay. În cadrul acesteia vor fi grupate produse precum Surface Duo OS, SwiftKey, Phone Link și Microsoft Launcher. (Windows Central)

2. Doi din cei șapte adolescenți britanici arestați în legătură cu grupul hackeri Lapsus$ au fost puși oficial sub acuzare și eliberați condiționat pe durata procesului. Aceștia sunt acuzați, printre altele, de acces neautorizat cu intenția de a afecta funcționarea sau accesul la un computer și fraudă prin falsă reprezentare. (Profit.ro)

3. Trenurile din rețeaua de cale ferată națională a Olandei au fost blocate duminică, din cauza unei probleme de software. Nu există, încă, detalii cu privire la cauzele exacte, însă, autoritățile sunt convinse că nu este vorba de un atac cibernetic. (TechXplore)

4. NASA a decis să amâne un test al misiunii Artemis 1 Moon, din cauza unei probleme detectate la platforma mobilă de lansare. Testul, care prevedea alimentarea rachetei cu 700.000 de galoane de combustibil, a fost întrerupt după ce nu s-a putut realiza presurizarea platformei de lansare, pentru a nu exista gaze periculoase în timpul procesului de alimentare. (Engadget)

5. Indonezia va impozita bunurile crypto de la 1 mai. Se va aplica o taxă pe valoare adăugată și un impozit de 0,1% pe venituri. TVA-ul pentru crypto va fi mai mic decât cel standard, care este de 11%. (Reuters)

6. Viteza sunetului este mai mică pe Marte, decât pe Pământ, confirmă un studiu pentru prima oară. Cu ajutorul roverului Perseverance, NASA a măsurat viteza sunetului pe Marte la 240 de metri pe secundă, sub cei 340 de metri pe secundă pe care îi are pe Pământ. Există și o a doua viteză pe Marte, de 250 de metri pe secundă, pentru sunetele înalte. (Phys)

7. 70.000 de lucrători în IT au părăsit Rusia de la invadarea Ucrainei, conform unei estimări, cei mai mulți ajungând în Polonia și țările baltice. Pentru a contracara exodul, Rusia a decis să elimine taxele pe veniturile celor care lucrează în IT până în 2024. (AP)

8. Samsung a oferit noi detalii despre viitoarele facilități pentru NFT-uri pe care le vor oferi unele din televizoarele premium pe care le va lansa anul acesta. Compania coreeană colaborează cu serviciul de licitații Nifty Gateway, cu ajutorul căruia utilizatorii vor putea vedea și interacționa cu NFT-urile pe TV. (The Verge)

9. Serverele Discord ale mai multor proiecte importante de NFT (Bored Ape Yacht Club, Nyoki, Shamanz și altele) au fost compromise de atacatori care au încercat să înșele deținătorii de monede digitale. Aceștia urmăreau să convingă utilizatorii să trimită ETH pentru NFT-uri false. (Vice)

10. Tata Group va lansa pe 7 aprilie o aplicație la care lucrează de mai mulți ani și care va oferi acces la mai multe dintre serviciile companiei. TataNeu va include platforme de shopping, inclusiv pentru produse alimentare și medicamente, precum și funcții de plăți prin care pot fi trimiși bani și plătite facturi. (TechCrunch)

Ți-ar mai putea plăcea
Forțată de sancțiuni, Rusia încearcă să renunțe la Windows în favoarea Linuxului – Cronica de Tehnologie
OpenAI a lansat GPT-4, o nouă versiune a modelului lingvistic care stă la baza ChatGPT – Cronica de Tehnologie