Sergio Perez s-a clasat pentru prima oară în pole position la o cursă de Formula 1 – Cronica Sportivă
1. Echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia norvegiană Sola HK, scor 40-32 (18-14), în manşa tur din sferturile de finală ale European League. Returul va avea loc la 3 aprilie News.ro
2. Reprezentativa U19 a României a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-1, selecţionata similară a Croaţiei, în al doilea meci de la Turul de Elită şi s-a calificat la turneul final al Campionatului European din Slovacia. News.ro
3. Irina-Camelia Begu , locul 70 WTA, a fost eliminată, sâmbătă, de sportiva din Belarus Aliaksandra Sasnovici, locul 60 WTA, în turul trei al turneului de categorie WTA 1000 de la Miami. Begu a fost învinsă cu scorul de 7-5, 6-7 (4), 6-4, în trei ore şi un minut. De asemenea, perechea Raluca Olaru/Nadiia Kichenok a fost eliminată în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Miami. Românca şi colega ei au fost învinse de echipa Alexa Guarachi/Yifan Xu (Chile/China), scor 3-6, 7-6 (4), 11-9. România nu mai are nicio jucătoare rămasă în turneul de la Miami.
4. În urma testării PCR, 4 jucători ai echipei naţionale au fost depistaţi pozitivi cu coronavirus, împreună cu un membru al staff-ului. Astfel, Răzvan Marin, Alexandru Mitriţă, Deian Sorescu şi Florin Tănase, alături de Florin Constantinovici, au ieşit din programul tricolorilor şi au intrat în izolare. În acelaşi timp, mai mulţi jucători acuză în continuare simptome de viroză respiratorie sau gripă şi nu se pot pregăti normal. În acest context, au fost convocaţi de urgenţă Claudiu Petrila (CFR Cluj), care se afla în cantonamentul României U21 de la Buftea, şi Darius Olaru (FCSB). România a jucat şi a pierdut, scor 0-1, meciul amical cu Grecia şi urmează să dispute, marţi, un nou meci amical, cu Israel.
5. Gheorghe Hagi a participat, sâmbătă, la evenimentul organizat de Glasgow Rangers cu ocazia împlinirii a 150 de ani de existenţă, fostul internaţional evoluând pentru echipa World XI, o selecţionată cu staruri mondiale. News.ro
6. Clubul Dinamo a anunţat, sâmbătă, că un sportiv de la echipa de polo a murit, după ce i s-a făcut rău la meciul cu Rapid din Superliga. Sportivul decedat este Andrei Drăghici şi era născut în 1998. News.ro
7. Formaţia Dinamo a învins, sâmbătă, cu scorul de 2-0, echipa Zimbru Chişinău, într-un meci amical disputat pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare. Ambele echipe au intrat pe teren cu mesajul Libertate şi Pace în Ucraina.
8. Noul stadion Rapid – Giuleşti a fost inaugurat, sâmbătă, printr-un eveniment de câteva ore, la care au participat legendele clubului giuleştean. News.ro
9. Clubul Universitatea Craiova a anunţat că s-a încheiat în mod oficial perioada pentru depunerea candidaturilor la alegerile viitorului preşedinte. Sorin Cîrţu este unicul candidat pentru următorul mandat de preşedinte al Ştiinţei, cel care va conduce din punct de vedere managerial destinul clubului în următorii doi ani. Scrutinul va avea loc în ziua meciului cu CFR Cluj, duminică, 10 aprilie 2022. Secţiile de votare vor fi amplasate în incinta stadionului „Ion Oblemenco”, toate detaliile urmând a fi comunicate în perioada următoare.
10. Pilotul echipei Haas, Mick Schumacher, a suferit un accident grav în timpul calificărilor Marelui Premiu al Arabiei Saudite, pe circuitul de la Jeddah, monopostul său fiind distrus după un impact cu parapetul de protecţie. Din fericire, fiul lui Michael Schumacher este într-o stare fizică bună după accidentul suferit, dar nu va lua startul în cursa de duminică.News.ro
11. Sergio Perez (Red Bull Racing) va pleca, duminică, pentru prima oară în carieră de pe prima poziţie a grilei de start a unei curse, la Marele Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, programat pe circuitul de la Jeddah. În calificări, pe locul doi s-a clasat Charles Leclerc (Ferrari), pe trei Carlos Sainz (Ferrari), pe patru Max Verstappen (Red Bull Racing) şi pe cinci Esteban Ocon (Alpine). Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) nu a trecut de Q1.
12. WTA a anunţat, vineri, că poloneza Iga Swiatek va deveni noul număr 1 mondial, în clasamentul care va fi publicat luni, 4 aprilie, după Miami Open. Ea va deveni primul sportiv din Polonia care va urca pe locul 1 la simplu în tenis. Swiatek va deveni, de asemenea, a 28-a jucătoare care ocupă locul 1 mondial WTA. La 20 de ani şi 308 de zile, Swiatek va deveni cea mai tânără jucătoare care ajunge pe locul 1 după Caroline Wozniacki în 2010, la 20 de ani şi 92 de zile. News.ro
13. Christian Eriksen, care a suferit un episod cardiac grav la Euro-2020, anul trecut, a revenit sâmbătă seară în naţionala Danemarcei, el evoluând într-un meci amical cu Olanda, pierdut cu scorul de 2-4, Unul dintre goluri a fost înscris chiar de Eriksen. Intrat pe teren în minutul 46, el a marcat două minute mai târziu (’48).
14. Portarul echipei PSG, Keylor Navas, găzduieşte 30 de ucraineni care au fugit din ţara lor după ofensiva Rusiei începută la 24 februarie. News.ro
15. Patinatoarea japoneză Kaori Sakamoto a câştigat, vineri, la Montpellier, primul titlu mondial din cariera sa, după ce s-a impus, cu 236,09 puncte, la o lună după ce a obţinut bronzul olimpic. Pentru prima oară din 2014, podiumul mondial feminin a fost ocupat de trei patinatoare de naţionalităţi diferite. Belgianca Loena Hendrickx, 22 de ani, a obţinut 217,70 puncte, şi s-a clasat pe locul doi. Locul trei i-a revenit americancei Alysa Liu, care încă nu are 17 ani, cu 211,19 puncte. La concurs nu au participat sportivele din Rusia, excluse în urma invaziei din Ucraina. Patinatorii francezi Gabriella Papadakis şi Guillaume Cizeron au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dans din cadrul Campionatelor Mondiale de la Montpellier. Campioni olimpici la Beijing, Papadakis şi Cizeron s-au impus cu 229.82 puncte, un record mondial. Cei doi au fost urmaţ de americani Madison Hubbell ş Zachary Donohue (222,39), şi Madison Chock et Evan Bates (216,83). Sportivii din Rusia nu au participat la competiţie.
16. Tehnicianul formaţiei Bologna, Sinisa Mihajlovici, care se luptă cu leucemia din 2019, a anunţat că va fi din nou spitalizat, deoarece există riscul unei recidive. News.ro
17. LeBron James, starul de la Los Angeles Lakers, străluceşte pe terenurile de baschet, dar nu şi pe platourile de filmare, el fiind „recompensat”, sâmbătă, cu titlul de „cel mai prost actor” la premiile „Zmeura de Aur”, pentru rolul din Space Jam. News.ro
18. Programul transmisiunilor sportive de duminică:
Almeria – Girona, LaLiga 2 (Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport 2) – 22.00;
SCM Râmnicu Vâlcea – Ikast, EHF European League la handbal feminin (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 15.00;
Bseancon – Bitiegheim, EHF European League la handbal feminin (Telekom Sport 3, Look Sport) – 15.00;
Odense – Brest, EHF Liga Campionilor la handbal feminin (Digi Sport 3, Telekom Sport 2) – 17.00;
CSM Bucureşti – SCM Gloria Buzău, Liga Florilor (TVR1) – 15.30;
SCM Timişoara – CSM Galaţi, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 3, Look Sport) – 18.30;
CS Dinamo – CSM Focşani, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 3, Look Sport) – 20.15;
Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+), cursa – 20.00;
Marele Premiu de Formula 2 al Arabiei Saudite (Digi Sport 4, Look Sport 3), cursa – 16.35;
WTA Miami Open (Digi Sport 2, Digi Sport 4) – 18.00;
ATP Miami Open (Eurosport 2) – 18.00;
Detroit Pistons – New York Knicks, NBA (Telekom Sport 1) – 22.30;
Campionatele Mondiale de patinaj artistic (TVR2) – 15.30.