Cronica serii – Iohannis nu aprobă bugetul și cere medierea Curții Constituționale

1. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu aprobă proiectul de buget propus de PSD-ALDE și că va sesiza Curtea Constituțională, catalogând documentul drept o „rușine națională” și apreciindu-l ca nerealist și supraevaluat. El consideră că bugetul propus are și aspecte clare de neconstituționalitate și nu respectă obligațiile asumate de România față de UE, fiind ignorat rolul Consiliului Fiscal și afectând principiul descentralizării. Șeful statului sesizează astfel Curtea Constituțională, în faza promulgării, marcând astfel o premieră în relația Președinție-Parlament-Guvern. Sesizarea președintelui va fi discutată de Curtea Constituțională în 6 martie. (Profit.ro)

2. În replică, PSD susţine că preşedintele Klaus Iohannis minte în tot ceea ce a afirmat despre bugetul de stat pe 2019, în opinia social-democraţilor, motivul real al nemulţumirii şefului statului fiind acela că că PSD „a tăiat bani de la serviciile secrete şi i-a alocat pentru educaţia şi sănătatea copiilor din România”. PSD îl mai acuza pe Iohannis că blochează creșterea alocației copiilor de la 1 Martie. (News.ro)

3. România a înregistrat, în Ianuarie, o rată anuală a inflaţiei de 3,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană şi de peste două ori mai mare decât media UE (1,5%), potrivit datelor anunţate de Eurostat. (News.ro)

4. Proteste în justiție: 1. Aproximativ două sute de judecători şi procurori, inclusiv de la DIICOT şi DNA, au protestat, în această dimineaţă, în faţa Palatului de Justiţe din Cluj-Napoca. Judecătorii Tribunalului Cluj au anunţat că, începând de luni, vor suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână (News.ro) 2. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au decis suspendarea activităţii, nemulţumiţi de modificările aduse la legile justiţiei, ei urmând să acţioneze doar în cazurile care reclamă urgenţă, respectiv cauzele cu inculpaţi faţă de care s-au luat măsuri preventive (News.ro). 3. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava protestează faţă de modificările la legile justiţiei, susţinând că “modificările legislative generează o situaţie de imprevizibilitate şi inechitate prin raportare la stabilirea unor condiţii subiective de accedere în funcţiile de conducere”. Ei iau în calcul suspendarea activităţii (News.ro). 4. Şi Parchetul Tribunalului Bucureşti îşi suspendă activitatea în semn de protest faţă de modificarea legilor justiţiei prin OUG (News.ro). 5. Forumul Judecătorilor din România (FJR) face apel pentru convocarea urgentă a adunărilor generale ale procurorilor şi judecătorilor de la toate instanţele şi parchetele din ţară, urmare a OUG pe legile justiţiei şi propune o serie de revendicări, printre care menţinerea MCV, suspendarea imediată a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, suspendarea activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie. (News.ro)

5. Grupul Telekom România analizează varianta neparticipării la licitația 5G, programată în a doua parte a acestui an, din cauza condițiilor care derivă din aplicarea prevederilor OUG 114/2018, așa numita „taxă pe lăcomie”, a anunțat directorul general al grupului, Miroslav Majoros. “Noi facem business, nu caritate. Condițiile care derivă din aplicarea prevederilor OUG 114/2018 nu sunt acceptabile și analizăm serios varianta neparticipării la procedura de atribuire”, a spus Majoros, într-un context în care statul român speră să atragă o sumă importantă, de circa 1 miliard de euro, din vânzarea acestor licențe. (Profit.ro)

6. Doua despre Rusia: 1. Publicaţia L’Espresso anunţă o amplă investigaţie a unui acord privind vânzarea a trei milioane de tone de combustibil diesel către o companie italiană, un contract comercial care maschează sprijinul Rusiei pentru Liga Nordului, formaţiunea de extrema dreaptă a ministrului de Interne italian, Matteo Salvini, în campania pentru alegerile europarlamentare, negocierile fiind derulate de un apropiat al vicepremierului Salvini. (News.ro). 2. Ministerul rus de Interne a anunţat astăzi, cu doar două zile înaintea alegerilor parlamentare moldovene, că a deschis o anchetă cu privire la o spălare de bani în care este implicat influentul lider al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vladimir Plahotniuc. (News.ro)

7. Sistemul de securitate de la Nest, compania de termostate cumpărată de Google, conținea un microfon de care utilizatorii nu au fost informați. (BusinessInsider)

8. Primăria din Philadelphia a dat în judecată mai multe bănci importante, între care Bank of America și Citigroup, sub acuzația că au conspirat pentru a umfla dobânzile unui tip de obligațiuni folosite de primării și alte instituții publice, care au suportat costuri estimate la miliarde de dolari. (Profit.ro)

9. Cercetătorii au descoperit în Utah rămășițele unui strămoș al T. rex-ului de aproximativ 1 metru înălțime. „Moros întrepidus”, așa cum a fost numit, a trăit acum 96 milioane de ani și din el a evoluat, în următorii 15 milioane de ani, cel mai cunoscut dinozaur, T. rex. (BBC)

10. Scenariștii care lucrează la serialul „Lord of the Rings”, produs de Amazon, sunt păziți de gărzi, au ferestrele acoperite, iar accesul se face doar pe bază de amprentă. (HollywoodReporter)

Bonus: Graficul săptămânii, mulțumesc Corina, (link) puteți vedea situația copiilor, pe județe, care au cel puțin un părinte plecat din țară.

Esmeralda este cea mai mare țestoasă gigant din lume, în anii ’80 ajungând la aproape 300 kg. Bird Island, Seychelles, Geoff Moore/REX/Shutterstock:

Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica, o puteți face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Barna/USR: Kovesi poate să fie un candidat al partidului nostru la prezidenţiale
România e ultima țară din UE la bugetul alocat pentru cercetare şi dezvoltare – Cronica serii