Zelenski: Discuțiile despre pace sunt ”singura şansă” pentru Rusia de a-şi reduce pierderile – Cronica dimineții

1. Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj în care afirmă că discuţiile despre pace şi securitate pentru Ucraina sunt ”singura şansă” pentru Rusia de a-şi reduce pierderile. ” E timpul să ne întâlnim. E timpul să vorbim”. (News.ro)

2. Guvernul a adoptat, vineri, o hotărâre de guvern privind stabilirea unor condiţii de asigurare a protecţiei temporare precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor. Documentul stabileşte condiţiile în care se acordă protecţie temporară persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina. (G4Media)

3. Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat modificarea legii achiziţiilor publice, pentru a elimina birocrația care consuma „80% din timpul alocat unui proiect”. El a spus că au fost adoptate și sancțiuni pentru companiile care întârzie lucrările. (Digi24)

Din Cronica de Divertisment: Premiera europeană a săptămânii este filmul britanic dramatic “Belfast”. Producția spune povestea izbucnirii și desfășurării conflictului dintre catolici și protestanți de la sfârșitul anilor ‘60 prin ochii unui băiat de 9 ani care își vede amenințate familia și viitorul. Filmul a obținut 7 nominalizări la premiile Oscar.

4. Cel puţin o persoană a fost rănită grav în bombardarea, miercuri, a teatrului din Mariupol de către trupe ruse, potrivit Kievului. Atacul nu s-a soldat cu morţi, a anunţat Consiliul Municipal în primul său bilanţ al acestei drame. ”Înlăturarea molozului continuă, în măsura posibilităţilor, iar informaţiile despre victime vor fi completate”, precizează Consiliul. La momentul atacului, ”până la 1.000 de persoane”, în principal ”femei, copii şi bătrâni” se ascundeau în această clădire, precizează Consiliul Municipal. (News.ro)

5. Ministerul ucrainean al Apărării a confirmat că a pierdut „temporar” accesul la Marea Azov, în timp ce forțele ruse invadatoare câștigă tot mai mult teren în Mariupol. (Reuters)

6. Rusia a acuzat vineri Consiliul Europei, care a exclus Kremlinul în mod oficial miercuri, că este un instrument „rusofob” în slujba occidentalilor, susținând că respinge „tutela de la Bruxelles” în problemele drepturilor omului. (Hotnews)

Promo: Cum arată Costumul care nu se șifonează și nu se pătează? Realizarea lui este posibilă datorită fibrelor inovative, tehnologiei de ultimă generație și aptitudinilor unor croitori cu peste 30 de ani de experiență în domeniu. Link

7. Orice transport de armament care intră în Ucraina va fi ”în mod legitim” o ţintă a Rusiei, a ameninţat vineri ministrul rus de Externe Sergjei Lavrov. ”Este o ameninţare pe care a făcut-o şi înainte”, a declarat secretarul de presă de la Casa Albă, Jen Psaki. Aceasta a adăugat că ”nu există trupe americane care operează în interiorul Ucrainei”, toate forţele americane operând exclusiv pe teritoriul NATO. (News.ro)

8. Franța a propus un plafon la scara întregii Uniuni Europene pentru prețul gazelor naturale, în ideea de a întări poziția de negocierile a blocului comunitar în relația cu producătorii. Unele state membre nu sunt de acord cu această idee, a declarat ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire. (Profit.ro)

9. Fostul premier bulgar Boiko Borissov a fost eliberat vineri seara, după ce a petrecut o noapte în arest. Acesta fusese reținut cu o seară în urmă, alături de fostul ministru de Finanțe Vladislav Goranov, fostul șef al comisiei de buget Menda Stoyanova și fostul șef al serviciului de informare al guvernului Sevdalina Arnaudova. Borissov este anchetat pentru șantajarea omului de afaceri Vasil Bojkov. Cunoscut sub porecla „Craniul”, Bojkov este considerat cel mai bogat om din Bulgaria. (G4Media)

Din Cronica Sportiva: Simona Halep, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 24, a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 7-6 (6), 6-4, de poloneza Iga Swiatek, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 3, în semifinalele turneului de la Indian Wells. Jucătoarea română de 30 de ani s-a accidentat la coapsa stângă în setul secund şi participarea ei la următorul turneu, cel de la Miami, care începe săptămâna viitoare, dar şi la Billie Jean king Cup este sub semnul întrebării.News.ro

10. Importurile de petrol rusesc în India au ajuns, luna aceasta, la o medie de 360.000 de barili pe zi, de patru ori mai mult decât media anului trecut. India este a treia cea mai mare țară din lume după consumul energetic. (FT)

Fotografia dimineții – În Liov, 109 cărucioare goale au fost așezate în centrul orașului în memoria copiilor uciși până acum de la începutul invaziei ruse. Profimedia Images:

Ți-ar mai putea plăcea
BBC: România se pregătește să fie gazda celei mai mari baze aeriene a NATO din întreaga Europă – Cronica dimineții
Președintele Iohannis ar putea anunța astăzi un nou prim ministru – Cronica dimineții