Raluca Nagy este nominalizarea României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură – Cronica de carte
1. La invitaţia Institutului Cultural Român, juriul românesc a decis candidatul României la Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (European Union Prize for Literature / EUPL). Este vorba de scriitoarea Raluca Nagy, cu romanul „Teo de la 16 la 18”, apărut în anul 2021, la Editura Nemira. (News.ro)
2. „Doctor Jivago”, de Boris Pasternak, „Cântul lui Ahile”, de Madeline Miller (la noi, la Editura Polirom), „Kitchen Confidential”, de Anthony Bourdain (Editura Publica) și „Undeva, departe”, de Andrew Solomon (Editura Humanitas) sunt pe lista de lecturi pentru vremuri grele, recomandată de jurnaliștii Decât o revistă. (DoR)
3. Știri din/despre conflictul din Ucraina:
-Peste 100 de școli private se oferă să școlarizeze gratuit, pe perioada refugiului în România, copiii ucraineni (Educație privată);
-Postul de radio Ecoul Moscovei a publicat o scrisoare deschisă către Vladimir Putin și autorități, semnată de zeci de scriitori ruși care scriu literatură pentru copii, poeți, traducători și editori, în care aceștia cer încetarea războiului din Ucraina (Răsfoiala);
-Editurile ucrainene spun că editurile din Rusia încearcă de ani de zile să le submineze afacerile, inundând piața cu broșuri ieftine și propagandă rusă, pe care Ucraina trebuia să le interzică în ultimii ani (Publishers Weekly);
-Târgul de carte de la Frankfurt a suspendat standul de carte al Rusiei de la evenimentul care va avea loc în octombrie 2022 (Publishers Weekly);
-Translatorii și interpreții de limbă ucraineană și/sau rusă în limba engleză au trimis o scrisoare deschisă, în care condamnă invazia rusă în Ucraina (Los Angeles Review of Books);
-Margaret Atwood, Elif Shafak și Salman Rushdie sunt printre scriitorii care au semnat o scrisoare deschisă, care a fost adusă la cunoștința publicului de PEN International, în care solicită oprirea imediată a invaziei „stupide” a Ucrainei (BookSeller).
4. Cărți de citit despre război, Ucraina și Rusia:
-5 cărți despre Ucraina și Rusia, recomandate de Serhii Plokhy, autorul cărții „Porțile Europei. O istorie a Ucrainei” (Five Books);
-5 cărți despre Putin și istoria Rusiei, recomandate de Edward Lucas (Five Books);
-6 cărți de citit pentru a înțelege mai bine conflictul din Ucraina (New York Times);
-5 cărți despre Rusia contemporană, recomandate de Edward Lucas (Five Books);
-mai multe cărți recomandate pentru a înțelege mai bine conflictul ruso-ucrainean (BookRiot);
-5 cărți despre Ucraina, recomandate de Marci Shore (Five Books);
-Poezie contemporană ucraineană (Literary Hub).
5. Știri pozitive din lumea literară:
-A apărut, în limba franceză, volumul „Arheologia iubirii”, de Cătălin Pavel. Prefața cărții este semnată de Barbara Cassin, filosof și filolog, iar traducerea a fost făcută de Jean-Louis Courriol, pentru Éditions de l’aube (Link);
-De cinci ani, în Suceava, a apărut „Asociația mamele citesc”, implicată activ în promovarea cititului în oraș (Cultura la dubă);
-Fotografii și picturi nevăzute ale lui JRR Tolkien, autorul seriei „Stăpânul inelelor”, au fost dezvăluite publicului în această perioadă, împreună cu mai multe manuscrise inedite (The Guardian);
-Éric-Emmanuel Schmitt va publica mai multe cărți pentru copii la McDonald’s, pentru meniurile Happy Meal (ActuaLitte);
-O nouă carte de proză scurtă va fi dedicată în Anglia scriitoarelor din Afganistan, oprimate de regimul taliban (The Guardian);
-O fetiță de șapte ani are o țintă de 3.000 de cărți, pe care dorește să le citească (Ellsworth American);
-În Pennsylvania, SUA, un proiect de lege își dorește să ofere fiecărei școli publice personal calificat în cadrul bibliotecilor. În 2021, 48 dintre districtele școlare ale statului nu aveau bibliotecari autorizați, ceea ce a afectat aproape 90.000 de elevi (ActuaLitte).
6. „Tropicul cancerului”, de Henry Miller (la noi, la Editura Polirom), „Camera lui Giovanni”, de James Baldwin (Black Button Books) și „Corregidora”, de Gayl Jones sunt printre cele mai bune șase cărți despre puterea sexului. (The Week)
7. „Mâna stângă a întunericului”, de Ursula K. LeGuin (la noi, la Editura Nemira), „Uriașul îngropat”, de Kazuo Ishiguro (Editura Polirom) și „Diving Pool”, de Yoko Ogawa sunt printre cărțile recomandate de scriitoarea Kate Gale, ale căror calități magice vor determina cititorii să se întoarcă pentru a le reciti. (Literary Hub)
8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, „The Paris Apartment”, de Lucy Foley; la categoria Non-Fiction, pe locul întâi se află volumul „Red-Handed”, de Peter Schweizer, despre felul în care guvernul chinez se poate infiltra în instituțiile americane. O altă noutate interesantă în top, la categoria cărți pentru copii, „The Ice Cream Machine”, de Adam Rubin. (New York Times)
9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:
-Strania bibliotecă, de Haruki Murakami, Editura Polirom
-KGB – Adevărata istorie a serviciilor secrete sovietice, de Bernard Lecomte, Editura Meteor Press
-Geografia timpului. De ce timpul nu se măsoară la fel în toate culturile, de Robert Levine, Editura Humanitas
-Inventează și visează. Scrieri complete, de Jeff Bezos, Editura Litera
-Războiul lui Spartacus, de Barry Strauss, Editura Humanitas
-Fără vârstă. Cum să înaintezi în vârstă fără să îmbătrânești, de Andrew Steele, Editura Publica
-Regatul transcendent, de Yaa Gyasi, Editura Litera
10. Pe scurt, din lumea literară:
-Casa de licitații Historic scoate la vânzare peste cincizeci de manuscrise aparținând lui Mircea Eliade, dar și unele provenind de la Octavian Goga, Nae Ionescu, Constantin Noica, Eugen Ionesco sau Lucian Blaga (Libertatea);
-Jennifer Lopez și Jimmy Fallon fac echipă pentru a scrie o carte pentru copii în ediție bilingvă, cu titlul „Con Pollo: A Bilingual Playtime Adventure”, ce va fi lansată pe 11 octombrie (People);
-Jamie Lee Curtis a scris un roman grafic eco-horror, intitulat „Mother Nature”, care este adaptat după un scenariu pe care l-a scris pentru filmul ei de debut ca regizor (Entertainment Weekly);
-Stephen King se va reîntoarce la unul dintre personajele sale preferate, Holly Gibney, în viitorul său roman intitulat „Holly” (Entertainment Weekly).
Fotografia ediției: În orașul Pembrokeshire (Țara Galilor), Biblioteca Neyland din Milford Haven oferă sesiuni de alfabetizare cu cățelușul Harry. Timp de o oră, acesta se așează și își dedică toată atenția copiilor care vin să-i citească, în cadrul programului Reading to Dogs. Sursa: ActuaLitte.