Prețul barilului de petrol a depășit $110 pentru prima oară din 2013 – Cronica de Business

1. Purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit TV, că România nu e afectată de sancţiunile impuse Federaţiei Ruse, pentru că Expunerea băncilor româneşti este minimală pe spaţiul fostei Uniuni Sovietice. Despre evoluţia inflaţiei, acesta a arătat că trebuie să ne uităm la preţul combustibilului. ”Suntem încrezător că putem oferi stabilitatea cursului de schimb” a mai spus reprezentantul BNR. (News.ro)

2. Prețul barilului de petrolul din SUA a urcat la cel mai înalt nivel din 2013, în această noapte. Prețul barilului de petrol Brenta depășit $110 de dolari. Creșterea vine în timp ce OPEC și aliații săi producători de petrol, inclusiv Rusia, se pregătesc să se întâlnească miercuri pentru a discuta despre producția din aprilie. (CNBC)

3. Exxon Mobil a anunțat marți că își va face exitul din operațiunile de petrol și gaze din Rusia, pe care le-a evaluat la peste $4 miliarde de dolari, și va opri investițiile ca urmare a invaziei Ucrainei de către Moscova. Este a treia mare companie petrolieră, după BP și Shell, care se retrage din Rusia. Exxon se retrage din administrarea producției de petrol și gaze de pe insula Sahalin, din Orientul Îndepărtat al Rusiei. Nu e clar ce se va întâmpla cu investiția în instalațiile de gaz natural lichefiat (GNL), evaluată la mai multe miliarde de dolari. (Reuters)

4. Banca centrală a Rusiei a suspendat miercuri, pentru a treia zi consecutivă, tranzacţiile bursiere de la Bursa din Moscova, dar a declarat că va permite pentru prima dată în această săptămână efectuarea unor operaţiuni limitate. (Hotnews)

Din Cronica diminetii: SWIFT a anunțat marți că așteaptă lista băncilor din Rusia care trebuie deconectate de la sistemul de plăți internaționale în urma sancțiunilir anunțate sâmbătă de țările occidentale. (Reuters). După acest anunț, UE a convenit să excludă șapte bănci rusești din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, printre care și VTB Bank și Bank Rossiya, dar nu și Sberbank și o bancă deținută parțial de gigantul rus Gazprom. (Profit.ro)

5. Economia Australiei a crescut cu 3,4%, ritm anual, în ultimele trei luni ale anului 2021. Creșterea a fost generată de plusul înregistrat de consum, după ieșirea din lockdown. (Bloomberg)

6. Compania elvețiană care a construit gazoductul Nord Stream 2 analizează intrarea în insolvență. Compania și-a concediat zilele trecut toți angajații, după anunțarea sancțiunilor împotriva Rusiei și după ce Germania a anunțat sisterarea procesului de autorizare pentru gazoductul care ar fi trebuit să aducă gazele rusești în Germania ocolind Ucraina. (Reuters)

7. Statele membre ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE) au convenit marţi asupra unei eliberări coordonate a 60 de milioane de barili din rezervele de petrol. SUA şi aliaţii săi încearcă astfel să tempereze preţurile petrolului care au crescut după invazia Rusiei în Ucraina. (News.ro)

8. Cea mai mare bancă din Rusia, Sberbank Group, a anunțat miercuri că se va retrage de pe piața europeană, după ce a fost lovită de sancțiuni financiare masive ca represalii la invazia Moscovei în Ucraina. (Hotnews)

9. Apple a încetat să vândă toate produsele sale în Rusia din cauza invaziei Ucrainei, a anunţat, marţi compania. (News.ro)

10. Comisia Europeană a aprobat vânzarea de către National Bank of Greece (NBG) a diviziei sale de asigurări, Ethniki, care în România controlează compania Garanta Asigurări, către fondul britanic de investiții CVC Capital Partners. Comisia nu a impus condiții suplimentare pentru aprobarea tranzacției. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Elon Musk va cheltui $30 miliarde pe rețeaua sa de sateliți – Cronica de Business
Uber vinde divizia de taxiuri aeriene – Cronica de Business