Putin a ordonat armatei ruse să intre în Donbas pentru a ”menţine pacea”, după ce a recunoscut independența celor doua provincii – Cronica dimineții

1. Preşedintele Rusiei Vladimir Putin a recunoscut indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei. După şedinţa Consiliului de Securitate al Federaţiei ruse, Putin a ţinut un discurs despre lunga istorie a Rusiei şi a fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene sub conducerea comunistă în secolul al XX-lea. Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991. La final, în direct, Vladimir Putin a semnat decretele de recunoaştere a independenţei celor două republici separatiste, în prezenţa liderilor acestora. (News.ro)

2. Vladimir Putin le-a ordonat trupelor rusești să intre în cele două republici separatiste din estul Ucrainei la câteva ore după ce le-a recunoscut independenta. Kremlinul și-a justificat decizia prin faptul că soldații ruși vor menține pacea în regiune. (CNN)

3. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că distruge eforturile de pace și a exclus orice concesie teritorială într-un discurs adresat națiunii, ținut în această noapte. “Ucraina vrea pace dar nu va renunța la teritoriile sale în favoarea Rusiei”. (Reuters)

4. Ca răspuns la decizia Rusiei de a recunoaște independenta celor două regiuni din estul Ucrainei, președintele Joe Biden a semnat un decret prin care interzice americanilor orice investiție sau trazacție comercială în cele două regiuni. (Reuters)

5. Antonio Guterres, secretatul general ONU, crede că Rusia a încălcat integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei când a decis recunoașterea independentei celor două republici, a anunțat un purtător de cuvânt al organizației. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian, locul 71 WTA, ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky loser, s-a calificat în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 Qatar Open de la Doha. Cristian a învins-o în primul tur pe Elena Rîbakina, din Kazahstan, locul 20 mondial şi cap de serie 11, scor 6-4, 6-3. În turul doi, Cristian va evolua contra rusoaicei Daria Kasatkina, locul 28 WTA.

6. Ministerul Educaţiei anunţă că a scăzut numărul de infectări cu coronavirus în şcoli, la sfârşitul săptămânii trecute fiind aproximativ 10.800 de elevi şi preşcolari (0,4%) şi circa 2.600 de angajaţi (1%) confirmaţi cu COVID-19. (News.ro)

7. Toți producătorii de energie electrică din România, nu doar companiile de stat din domeniu, vor fi obligați să-și vândă minimum 40% din producția anuală prin contracte pe termen lung cu livrare în viitor, adică în afara piețelor spot, potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat și pentru care camera decizională este cea a Deputaților. (Profit.ro)

8. Premierul britanic Boris Johnson a confirmat, într-un discurs ținut în parlament, intenția de a ridica toate restricțiile impuse în pandemie. Începând de joi, persoanele infectate nu mai sunt obligate să se izoleze, iar din 1 aprilie nu se vor mai distribui teste gratuite. Măsurile vor trebui aprobate de parlament. (Bloomberg)

9. Curtea Constituțională din Columbia a dezincriminat avortul. Columbia devine a treia țară din America Latină, după Mexic și Argentina, unde întreruperea de sarcină nu mai este ilegală. (NYTimes)

10. Truth Social, aplicația de social media a fostului președinte american Donald Trump, a devenit cea mai descărcată aplicație în App Store. Aplicația, disponibilă doar în SUA, a avut probleme la lansare, blocându-se repetat din cauza traficului mare. (Reuters)

Fotografia dimineții – “Eroii nu mor” scrie pe un banner lângă o clădire în ruină aflată în orașul ucrainian Piski. Gaelle Girbes/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
ANRE: Patru furnizori de energie electrică au manipulat piața fiind amendați cu peste €200 milioane – Cronica dimineții
CEO MoneyGram: Românii din UK trimit mai puțini bani în țară – Cronica dimineții