Irina Begu s-a calificat în semifinalele turneului de la Sankt Petersburg – Cronica Sportivă
1. Irina Begu, locul 56 WTA, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Sankt Petersburg. Ea a trecut în sferturi de sportiva cehă Tereza Martincova, locul 42 mondial, scor 6-4, 6-2. În penultimul act, românca va evolua, sâmbătă, de la ora 13.00, cu Maria Sakkari (Grecia, principala favorită şi locul 7 mondial).
2. Comisia de Disciplină din cadrul FRF a decis, vineri, ca gruparea Gaz Metan Mediaş să fie sancţionat cu scăderea a două puncte şi interzicerea dreptului de a transfera şi legitima jucători. News.ro
3. Formaţia FC Rapid a remizat, vineri, la Mioveni, scor 1-1, cu echipa Sepsi Sfântu Gheorghe, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii 1 Casa Pariurilor, în care a egalat pe final şi a jucat o mare parte a partidei în inferioritate numerică. News.ro
4. FCSB anunţă că partida cu AFC Chindia Târgovişte, de duminică seara (Arena Naţională), se va disputa fără spectatori. Această situaţie a apărut după decizia Comisiei de Disciplină a FRF, care a dictat suspendarea terenului FCSB pentru o etapă, precum şi plata unei noi amenzi în valoare de 60.000 lei, ca urmare a incidentelor de la meciul cu FC U Craiova 1948. News.ro
5. Daniel Cacina a trecut, vineri, de calificările probei de LH individual din cadrul competiţiei de sărituri cu schiurile de la Jocurile Olimpice de iarnă. Cacina a încheiat calificările pe locul 44. Fiind printre primii 50, el a acces în faza următoare. Andrei Feldorean s-a clasat pe locul 52, astfel că nu a trecut de calificări. Daniel Cacina va evolua sâmbătă în concursul de sărituri cu schiurile de la trambulina mare.
6. Sportivul Paul Constantin Pepene s-a clasat pe locul 30 în proba de 15 kilometri stil clasic, din cadrul concursului de schi fond al Jocurilor Olimpice Beijing 2022. Celălalt român la proba de vineri, Raul Popa, s-a clasat pe locul 64. La bitalon, sprint feminin, Natalia Uşkina a încheiat pe locul 71.
7. George Colţea şi Daniel Cacina vor concura, sâmbătă, la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Colţea va participa la proba de 10 km sprint în cadrul concursului de biatlon, în intervalul orar 11.00 – 12.15. Apoi, de la ora 13.00, va avea loc manşa I a probei LH individual la sărituri cu schiurile, urmată, de la ora 14.00, de manşa finală. În această probă concurează Daniel Cacina.
8. Fotbalistul echipei Cracovia, Corrnel Râpă, a înscris un gol în meciul câştigat, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Lechia Gdansk, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Poloniei. Râpă a marcat, în minutul 90, golul de 2-0. Celălalt român de la Cracovia, Sergiu Hanca, a ratat meciul, el fiind suspendat. Echipa Cracovia ocupă locul 8 în clasament, cu 30 de puncte, în timp ce Lechia Gdansk este pe 5, cu 36 de puncte. Lider este Lech Poznan, care are 42 de puncte.
9. Formaţia Al Ittihad, antrenată de Cosmin Contra, a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Al Nassr, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului Arabiei Saudite. Al Ittihad este lider în clasament, cu 47 de puncte, în timp ce Al Nassr este pe 3, cu 38 de puncte. Poziţia a doua este ocupată de Al Shabab, care are 40 de puncte. Într-un alt meci, formaţia Al Hazem, antrenată de Constantin Gâlcă, a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa Abha. Al Hazem ocupă ultima poziţie în clasament, cu 14 puncte, în timp ce Abha este pe 6, cu 28 de puncte. Lider este Al Ittihad, care are 44 de puncte.
10. Uruguayanul Gustavo Poyet a devenit, vineri, selecţionerul Greciei, naţională pe care o va pregăti până la sfârşitul anului 2023, a anunţat Federaţia Elenă de Fotbal. Naţionala Greciei va juca la 25 martie, în deplasare, un meci amical cu selecţionata României, primul joc pentru noii selecţioneri Poyet şi Edward Iordănescu.. News.ro
11. Patinătoarea rusă Kamila Valieva, câştigătoare a medaliei de aur la concursul pe echipe la Jocurile Olimpice de la Beijing duminică, a fost testată pozitiv cu trimetazidină, a confirmat, vineri, Agenţia Internaţională Anti-Doping. News.ro
12. Sportiva elveţiană Lara Gut a devenit campioană olimpică în proba de Super-G, din cadrul concursului de schi alpin de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing. Lara Gut a încheiat cursa în 1’13”51, fiind urmată de austriaca Mirjam Puchner (+0.22) şi de o altă elveţiancă, Michelle Gisin (+0.30). Campioana olimpică din urmă cu patru ani, sportiva cehă Ester Ledecka, a ocupat locul cinci (+0.43). Americanca Mikaela Shiffrin, care a avut evoluţii dezastruoase la slalom uriaş şi slalom, a încheiat cursa pe locul 9 (+0.79).
13. Shaun White a ocupat locul 4 la half pipe, la ultima competiţie din carieră. Americanul se retrage având în palmares trei titluri olimpice la snowboard. News.ro
14. La împlinirea vârstei de 40 de ani, Justin Gatlin şi-a anunţat retragerea din activitate. Sprinterul american a câştigat titlul olimpic de 100 m în 2004 şi patru titluri mondiale. Cariera sa a fost marcată şi de o suspendare pentru dopaj în 2006. News.ro
15. AC Milan a anunţat, vineri, că fotbalistul Theo Hernandez şi-a prelungit contractul. Noul acord este valabil până la 30 iunie 2026. Hernandez este legitimat la AC Milan din vara anului 2019. El a jucat de atunci în 108 meciuri, a înscris 19 goluri şi a reuşit 18 assisturi.
16. Formaţia Paris Saint-Germain a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Rennes, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului Franţei. Golul a fost marcat de Mbappe, în minutul 90+3. PSG este lider în clasament, cu 59 de puncte, în timp ce Rennes ocupă locul 5, cu 37 de puncte.
17. RB Leipzig a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa FC Koln, în primul meci al etapei a XII-a din Bundesliga. Leipzig este provizoriu pe locul 4, cu 34 de puncte, iar Koln, pe locul 7, cu 32 de puncte. Lider este Bayern Munchen, cu 52 de puncte.
18. FC Sevilla a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Elche, în etapa a XXIV-a din LaLiga. Andaluzii, locul 2 în clasament, cu 50 de puncte, s-au apropiat la trei puncte de liderul Real Madrid. Elche ocupă locul 14, cu 26 de puncte.
19. Programul transmisiunilor sportive de sâmbătă:
Farul Constanţa – FC Voluntari, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 14.00;
Gaz Metan Mediaş – CFR Cluj, Liga 1 Casa Pariurilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 19.55;
Manchester United – Southampton, Premier League (Eurosport 1) – 14.30;
Everton – Leeds United, Premier League (Eurosport 1) – 17.00;
Norwich City – Manchester City, Premier League (Eurosport 1) – 19.30;
Villarreal – Real Madrid, LaLiga (Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Sport+) – 17.15;
Atletico Madrid – Getafe, LaLiga (Digi Sport 1, Look Sport) – 22.00;
Rayo Vallecano – Osasuna, LaLiga (Digi Sport 4) – 19.30;
Cadiz – Cadiz, LaLiga (Telekom Sport 2, Look Sport+) – 15.00;
Napoli – Inter Milano, Serie A (Digi Sport 2, Look Sport) – 19.00;
Lazio – Bologna, Serie A (Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport 3) – 16.00;
Torino – Venezia, Serie A (Look Sport 2) – 21.45;
VfL Bochum – Bayern Munchen, Bundesliga (Digi Sport 4, Look Sport 2) -16.30;
Hamburger SV – Heidenheim, Bundesliga 2 (Digi Sport 4) – 14.30;
Olympique Lyon – Nice, Ligue 1 (Digi Sport 4, Look Sport 3) – 22.00;
Galatasaray – Kayserispor, SuperLig (Look Sport 3) – 18.00;
Benfica – Santa Clara, Primeira Liga (Look Sport 3) – 20.00;
Irina-Camelia Begu – Maria Sakkari, WTA Sankt Petersburg, semifinale (Digi Sport 2) – 13.00;
Jelena Ostapenko – Anett Kontaveit, WTA Sankt Petersburg, semifinale (Digi Sport 2) – 14.30;
ATP Rotterdam, semifinale (Eurosport 2) – 16.00, 20.30;
Potaissa Turda – Alingsas, EHF European Cup, handbal masculin (Digi Sport 3) – 14.15;
Storhamar – Măgura Cisnădie, EHF European League, handbal feminin (Digi Sport 3, Look Sport 2) – 19.00;
Dobrogea Sud Constanţa – CS Dinamo, Liga Zimbrilor (TVR1) – 15.30;
CSU Cluj-Napoca – CSM Galaţi, Cupa României la handbal feminin (TVR2) – 11.00;
România – Portugalia, Rugby Europe Championship (TVR1) – 17.30;
CS Dinamo – U-BT Cluj-Napoca, Liga Naţională (Digi Sport 3) – 20.30;
Ţara Galilor – Scoţia, Turneul celor 6 (Telekom Sport 4) – 16.15;
Jocurile Olimpice de iarnă (Eurosport 1, Eurosport 2) – 03.00;
Jocurile Olimpice de iarnă (TVR1) – 11.00 (biatlon masculin, 10 km sprint);
Jocurile Olimpice de iarnă (TVR2) – 13.00 (sărituri cu schiurile masculin), 14.45 (snowboard cross masculin, short track 1.000 m), 15.23 (patinaj artistic, dans).