Cercetătorii au descoperit într-un meteorit izotopi de apă identici cu cei de pe Pământ – Cronica Spațială

1. Sonda europeană Solar Orbiter a trecut prin coada cometei Leonard (C/2021 A1) în drumul său spre Soare, astfel că a oferit astronomilor șansa să colecteze date importante despre acest obiect cosmic. Cometa Leonard a fost descoperită anul trecut și și s-a apropiat cel mai mult de Pământ în prima parte a luni decembrie. (Earth Sky)

2. O echipă internațională de astronomi a efectuat timp de un an simulări computerizate cu privire la comportamentul unei posibile fuziuni între două găuri negre. Simulările au scos în evidență faptul că, pe măsură ce găurile negre s-au apropiat una de alta, orbita a devenit neregulată și schimbătoare. Cele două găuri negre au o masă de 70 de ori mai mare decât masa Soarelui. (Universe Today)

3. Astronomii au identificat un al doilea asteroid troian în apropierea Pământului, iar acesta are un diametru de circa un kilometru. Asteroizii troieni orbitează o planetă la un unghi de aproximativ 60%, în punctele Lagrange L4 și L5, acolo unde gravitația exercitată de Soare și Pământ se anulează reciproc. (ZME Science)

4. O echipă de geochimiști de la Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța a descoperit că izotopii de apă prezenți într-un meteorit cu o vârstă apropiată de cea a Sistemului Solar sunt identici cu izotopii de apă existenți astăzi pe Pământ. Descoperirea marchează un nou indiciu că apa a ajuns pe Pământ prin intermediul unor asteroizi care s-au prăbușit pe planetă. (Science Alert)

5. NASA a început să lucreze la dezvoltarea misiunii Mars Sample Return, al cărei scop principal este să aducă pe Pământ rocile colectate în prezent de rover-ul Perseverance pe planeta Marte. NASA intenționează să lanseze un dispozitiv care să combine un rover, un lander și o rachetă care va ajunge pe solul marțian, va steriliza probele colectate și apoi se va lansa singur în spațiu pentru a reveni pe Pământ. (Universe Today)

6. China a publicat un plan pe 5 ani despre explorarea spațială, iar Luna va juca un rol cheie în această perioadă. Astfel, China intenționează să trimită încă două rovere pe suprafața satelitului pentru a studia regiunile polare. Prima dintre aceste probe are inclusiv rolul de a aduce pe Pământ roci de pe Lună. Pe de altă parte, China afirmă că va continua să lucreze cu parteneri internaționali pentru a stație de cercetare pe Lună, fără să ofere însă niciun fel de detalii pe acest subiect. Anterior, China a anunțat un parteneriat cu Rusia pe marginea acestui subiect, pentru o bază lunară în preajma anului 2030. (CNSA)

7. NASA a anunțat că intenționează să folosească Stația Spațială Internațională până în 2030, pentru ca în ianuarie 2031 să inițieze o serie de proceduri în urma cărora aceasta să se prăbușească în partea sudică a Oceanului Pacific. Ulterior, NASA susține că se va baza pe viitoarele stații spațiale private pentru a continua cercetările în domeniu pe orbita Pământului. (Sky News)

8. NASA a început să activeze cele patru instrumente principale ale telescopului spațial James Webb, cu scopul de a realiza câteva imagini ale stelei HD 84406 din constelația Ursa Major, aflată la 241 de ani lumină de Pământ. Imaginile vor fi realizate de camera Near Infrared Camera (NIRCam) după ce aceasta se va răci la -153 de grade Celsius. Primele imagini sunt realizate cu scopul de a alinia în mod corespunzător cele 18 componente ale oglinzii principale. (Interesting Engineering)

9. NASA a anunțat că a amânat cu aproximativ o lună, din februarie pentru martie, montarea rachetei Space Launch System și a capsulei Orion la Centrul Spațial Kennedy. Astfel, lansarea capsulei Orion în cadrul misiunii Artemis 1 din cadrul programului Artemis va fi, cel mai probabil, amânată de asemenea, întrucât în prezent este planificată pentru martie. În cadrul misiunii Artemis 1, capsula Orion fără echipaj uman va ajunge pe orbita Lunii și va reveni pe Pământ. Scopul final al programului este ca NASA să trimită primul echipaj uman pe Lună după 1972. (CNN)

10. Compania japoneză ispace a decis să amâne cu un an a doua misiune lunară programată inițial pentru 2023, în cadrul căreia intenționează să trimită un robot pe satelitul natural al Pământului. În schimb, prima misiune va fi lansată spre Lună conform programării inițiale, în ultimul trimistru al acestui an. (Republic World)

Ți-ar mai putea plăcea
NASA va testa în spațiu un motor nuclear de rachetă în 2027 – Cronica Spațială
Luna ar putea avea depozite de dioxid de carbon înghețat care pot fi folosite pentru creșterea planetelor – Cronica Spațială