Cruise își lansează serviciul de ride-hailing fără șofer în San Francisco – Cronica de Tehnologie

1. Tesla va dezactiva „rolling stop”, printr-un update de software, la cererea autorităților americane. Această funcție le oferea șoferilor opțiunea de a trece cu viteză mică prin intersecțiile cu indicatorul Stop, dacă sistemul Full Self-Driving nu detecta alte mașini. (Bloomberg)

2. India face pași importanți în direcția adoptării criptomonedelor, anunțând două măsuri în acest sens. Pe de o parte, se propune o taxă de 30% pentru veniturile din zona crypto. Pe de altă parte, se pregătește lansarea unei rupee digitale. (Bloomberg)

3. Startup american de ‘Cyber Warfare’ Boldend a reușit și el să spargă WhatsApp. Acesta are ca unic client guvernul american și a operat, până acum, în secret. Ironic, Boldend a spart WhatsApp (deținut de Facebook), cu bani (cel puțin $10 milioane) de la Peter Thiel, unul din finanțatorii Facebook. (News.ro)

4. NSO a oferit „pungi cu bani” angajaților firmei de securitate Mobileum, pentru a primi acces la rețelele de comunicații (Mobileum lucrează cu operatori de comunicații din întreaga lume). Oferta ar fi fost făcută în august 2017, în cadrul unui apel video între reprezentanții celor două companii. Punctual, NSO vroia acces la protocolul SS7, pentru a obține date de localizare. (Washington Post)

5. Varianta beta a aplicației Messages din Android a început să afișeze reacțiile din iMessage folosind propriile emoji-uri. Însă, cel puțin în acest stadiu „traducerea” nu se face mot a mot, pentru că Google folosește fețe în loc de simboluri, astfel că destinatarul ar putea înțelege altceva decât mesajul intenționat de expeditor. (9to5Google)

6. Piața tabletelor și-a redus nivelul de creștere anul trecut, când a crescut cu 3,2% YoY, după ce au fost livrate 168,8 milioane de unități. Apple continuă să domine piața și are acum o cotă de 34,2%, urmat de Samsung cu 18,3% și Lenovo cu 10,5%. (IDC)

7. Cruise își lansează serviciul de ride-hailing fără șofer în San Francisco, serviciu care va funcționa pe baza unei liste de așteptare și va fi disponibil doar noaptea, între orele 23 și 5. Compania tocmai a primit o nouă investiție de $1,35 miliarde de la SoftBank Vision Fund. (TechCrunch)

8. Safari de iOS și iPadOS va avea notificări push. Suportul a fost introdus în versiunea beta de iOS 15.4 și iPadOS 15.4 ca un experiment care trebuie activat manual. Deocamdată, deși sunt implementate, API-urile necesare nu funcționează. (Firt)

9. Serviciul VPN din Google One Premium este disponibil pe iPhone, după ce Google a promis în octombrie 2020 că-l va lansa pe iOS. Acesta va putea fi folosit de cei care vor plăti un abonament One Premium ($10 pe lună) sau altul mai scump. Deocamdată, VPN-ul Google nu funcționează în România. (The Verge)

10. Vânzările imobiliare din metavers au depășit $500 de milioane anul trecut. În ianuarie 2022, acestea au ajuns la $85 de milioane și se estimează că anul acesta ar putea fi aproape de $1 miliard. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
15% dintre recomandările care apar în feed-ul Facebook sunt făcute de AI-ul Meta – Cronica de Tehnologie
Piața smartphone-urilor a crescut cu 27% YoY în primul trimestru – Cronica de Tehnologie