Simona Halep: Visul meu este să ajung din nou în finala grand slam-ului Australian Open – Cronica Sportivă

1. Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat, marţi, în turul al doilea al Australian Open, după ce a trecut, cu scorul de 6-4, 6-3, de poloneza Magdalena Frech, locul 102 WTA. În manşa următoare, Simona Halep va evolua cu brazilianca Beatriz Haddad Maia, locul 83 WTA. News.ro Simona Halep a declarat, marţi, în conferinţa de presă organizată după primul meci jucat la Australian Open, că visul ei este să ajungă din nou în finala grand slam-ului de la Antipozi. News.ro

2. Sorana Cîrstea va evolua în manşa următoare cu Kristina Kucova din Slovacia, locul 96 WTA. Într-un alt meci din turul I, Irina Begu va juca în faza următoare cu belgianca Elise Mertens, locul 26 WTA şi cap de serie numărul 19. News.ro

3. CS Universitatea Craiova a anunţat, marţi, într-un comunicat, numirea în funcţia de preşedinte executiv a lui Marian Copilu, fost conducător la CFR Cluj. News.ro

4. Gruparea CFR Cluj a anunţat, marţi, transferul jucătorului Cristian Neguţ, de la Chindia Târgovişte.

5. Rapid anunţă că a perfectat cel de-al patrulea transfer din 2022, reuşind să-l achiziţioneze pe Mattias Kait, un mijlocaş eston în vârstă de 23 de ani. News.ro

6. Portarul francez Thomas Chesneau şi fundaşul dreapta Alin Buleică au semnat contracte cu Dinamo Bucureşti până la finalul acestui sezon competiţional. News.ro Administratorul special al clubului Dinamo, Iuliu Mureşan, a declarat marţi, că a semnat actele pentru transferul jucătorului Deian Sorescu la echipa poloneză Rakow Czestochowa. News.ro

7. Campioana României la volei masculin, Arcada Galaţi, a învins marţi, pe teren propriu, formaţia germană United Volleys Frankfurt, scor 3-0, în manşa tur din optimile de finală ale Cupei CEV. Scorul pe seturi a fost 26-24, 25-13, 25-17. Manşa retur se va disputa, joi, tot pe terenul celor de la Arcada, în urma unei înţelegeri între cele două cluburi. În tur, UV Frankfurt a fost ”gazdă”.

8. Meciul dintre echipa Gaziantep, la care Alexandru Maxim şi Alin Toşca au fost titulari, şi Yeni Malatyaspor, formaţia pregătită de Marius Şumudică, a fost suspendat, marţi, din cauza ninsorii abundente. După ce s-a jucat doar o repriză, partida a fost oprită, iar antrenorul Marius Şumudică a primit al doilea galben după o discuţie pe culoarul care duce la vestiare cu arbitrul Umit Ozturk. Românul nu a fost de acord cu suspendarea meciului. Partida contând pentru etapa a XXII-a a campionatului Turciei va continua miercuri, de la ora 17.00, cu repriza a doua şi de la scorul de 0-0.

9. Jucătorul Ianis Hagi a marcat un gol pentru echipa Glasgow Rangers în remiza, scor 1-1, înregistrată în deplasare, cu Aberdeen, în etapa a XXI-a a campionatului Scoţiei. Hagi a fost titular şi a marcat în minutul 20 golul de 1-0. Românul a primit un cartonaş galben în minutul 6 şi a fost înlocuit în minutul 78.

10. Malawi, naţională pregătită de românul Mario Marinică, a remizat cu Senegal, scor 0-0, marţi, în grupa B de la Cupa Africii pe Naţiuni şi are şanse de calificare în optimile de finală ale competiţiei. News.ro

11. Handbalista spaniolă Irene Espínola Perez va evolua la Rapid din sezonul viitor, după ce a semnat un contract valabil până în 2023, a anunţat gruparea giuleşteană. News.ro

12. Jucătoarea britanică Emma Răducanu, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open. Sportiva de 19 ani a învins-o, marţi, cu scorul de 6-0, 2-6, 6-1, pe americanca Sloane Stehens, locul 67 WTA. News.ro

13. Formaţia Lazio Roma a învins, marţi, pe teren propriu, echipa Udinese, scor 1-0 după prelungiri şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Italiei. Şi Formaţia Juventus Torino e în sferturi, după ce a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Sampdoria. La oaspeţi, Radu Drăguşin a intrat pe teren în minutul 81, în locul lui Augello.

14. Formaţia Betis a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa Alaves, în etapa a XXI-a a campionatului Spaniei. În clasament, Betis este pe locul 3, cu 37 de puncte, devansată de FC Sevilla (locul 2 – 44 puncte şi un meci mai puţin) şi de Real Madrid (lider, cu 49 puncte). Într-un alt meci, Cadiz a remizat, acasă, scor 2-2, cu Espanyol. La gazde, atacantul Florin Andone a rămas pe banca de rezerve.

15. Formaţia Chelsea a încheiat la egalitate, marţi, în deplasare, scor 1-1, meciul susţinut în compania echipei Brighton, în devansul etapei a XXIV-a a campionatului Angliei. În clasament, Chelsea este pe locul 3, cu 44 de puncte, lider fiind Manchester City, cu 56 de puncte şi un meci mai puţin disputat, în timp ce pe locul 2 se află Liverpool, cu 45 de puncte şi două partide în minus. Brighton este pe locul 9, cu 29 de puncte.

16. Meciul Burnley – Watford, o restanţă din etapa a XVII-a a Premier League, programată marţi, a fost amânat din cauza numărului ridicat de jucători bolnavi de Covid-19 şi accidentaţi din lotul echipei gazdă. Jocul de pe Turf Moor este cel cu numărul 22 amânat în acest sezon din cauza coronavirusului. News.ro

17. Tenismenul britanic Andy Murray, locul 113 ATP, fost lider ATP, beneficiar al unui wild card, s-a calificat în turul al doilea al Australian Open, primul grand slam al anului. El l-a învins, marţi, cu scorul de 6-1, 3-6, 6-4, 6-7 (5), 6-4, pe gerogianul Nikoloz Basilaşvili, locul 23 ATP şi cap de serie numărul 21, după un meci de trei ore şi 52 de minute. News.ro

18. Francisco „Paco” Gento, jucător legendar al clubului Real Madrid, a decedat la vârsta de 88 de ani. News.ro

19. Atacantul argentinian Lionel Messi nu va evolua în meciurile pe care naţionala Argentinei le va susţine la finalul acestei luni, în preliminariile Cupei Mondiale din Qatar. Federaţia Argentiniană şi-a dat acordul pentru ca atacantul de la Paris Saint-Germain să rămână la Paris, pentru a se recupera complet în urma infectării cu coronavirus. Argentina joacă împotriva naţionalei statului Chile, la 28 ianuarie, şi cu echipa Columbiei, în 2 februarie, dar este deja calificată la competiţia din acest an.

20. Scoţianul Duncan Ferguson, în vârstă de 50 de ani, a fost numit antrenor interimar la Everton, după demiterea de duminică a tehnicianului Rafael Benitez. News.ro

21. Programul transmisiunilor sportive de miercuri:

Valencia – FC Sevilla, LaLiga (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport) – 22.30;

Celta Vigo – Osasuna, LaLiga (Digi Sport 4, Telekom Sport 2, Look Sport+) – 20.00;

Real Sociedad – Atletico Madrid, Cupa Spaniei (Look Sport+) – 22.00;

Lille – Lorient, Ligue 1 (Digi Sport 3, Look Sport 2) – 20.00;

Hannover – Borussia Monchengladbach, Cupa Germaniei (Telekom Sport 1) – 19.30;

Leipzig – Hansa Rostock, Cupa Germaniei (Telekom Sport 3) – 19.30;

Hoffenheim – Freiburg, Cupa Germaniei (Telekom Sport 3) – 21.45;

Hertha Berlin – Union Berlin, Cupa Germaniei (Telekom Sport 4) – 21.45;

Sassuolo – Cagliari, Cupa Italiei (Look Sport) – 18.30;

Fenerbahce – Altay Izmir, SuperLig (Look Sport 3) – 19.00;

Brest – CSM Bucureşti, EHF Champions League (Digi Sport 2, Look Sport 3) – 21.45;

Gyor ETO – Krim Ljubljana, EHF Champions League (Digi Sport 2) – 19.45;

CSM Ploieşti – CSM Galaţi, Liga Naţională de baschet masculin (Digi Sport 2, Look Sport 2) – 18.00;

Australian Open, tenis (Eurosport 1, Eurosport 2)- 02.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Rapid a câștigat derby-ul etapei din Superliga cu CFR Cluj – Cronica Sportivă
CFR Cluj a câștigat restanța cu Oțelul Galați din Superliga – Cronica Sportivă