Grecia a prelungit restricțiile de intrare în țară pentru turiști până în 24 ianuarie – Cronica de Turism

1. Autoritățile române au decis ca persoanele care se întorc în țară din state ale Uniunii Europene aflate pe lista verde sau galbenă să nu intre în carantină dacă prezintă certificatul european (vaccinare, trecere prin boală sau test negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte). În schimb, persoanele care revin dintr-un stat membru UE aflat pe lista roșie trebuie să prezinte certificat care atestă vaccinarea sau trecerea prin boala pentru a evita carantina. În plus, cetățenii care revin din țări din afara Uniunii trebuie sa prezintă inclusiv rezultatul negativ al unui test PCR efectuat cu maxim 48 de ore înainte, pe lângă certificatul de vaccinare sau de trecere prin boală, pentru a nu intra în carantină. (Hotnews)

2. Veneția va impune o taxă de 5 euro pe zi pentru turiști cu scopul de a reduce numărul persoanelor care vizitează orașul într-o singură zi. Autoritățile au luat această decizie din cauza numărului foarte ridicat de turiști, de până la 100.000 pe zi. Pentru moment nu este clar din ce dată va intra în vigoare noua taxă. (The Mayor)

3. Compania aeriană HiSky va opera un zbor pe ruta Baia Mare – Paris (Beauvais) începând din 31 martie, în fiecare zi de joi a săptămânii. Biletele sunt deja disponibile pe site-ul companiei și încep de la 48 de euro pe segment, iar zborurile vor avea loc cu un avion Airbus A320. (Boarding Pass)

4. Aeroportul Brașov ar putea fi deschis pentru zboruri regulate până la sfârșitul acestui an, dacă lucrările pentru construcția turnului de control virtual vor fi finalizate conform contractului. Aeroportul Brașov va fi primul din România în care zborurile vor fi dirijate de la distanță (în acest caz, de la Arad) prin intermediul unui turn de control virtual. (Airlines Travel)

5. Travelator propune o vacanță accesibilă în Mauritius pentru 544 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Austrian Airlines și Swiss în perioada 1-11 martie și 9 nopți de cazare în cameră dublă la Golden Shell Residence pentru 127 de euro (două persoane). (Travelator)

6. Marriott International a inaugurat un centru de cercetare și dezvoltare numit Marriott Design Lab cu scopul de a testa și implementa noi tehnologii și produse pentru industria hotelieră. Marriott va iniția diverse parteneriate prin care companiile vor avea posibilitatea să testeze produsele în cele 7800 de hoteluri operate sub 30 de branduri. Unul dintre primii parteneri în cadrul programului este LG. (Travel Weekly)

7. Intenția turiștilor din 5 piețe cheie din întreaga lume pentru a călători în 2022 este mai mare decât numărul de călătorii efectuate în 2019, în ultimul an pre-pandemie. Astfel, 71% dintre americani afirmă că vor călători în acest an, comparativ cu 63% în 2019, în timp ce în Marea Britanie procentul a crescut de la 72% la 78%. În schimb, turiștii europeni intenționează să cheltuiască mai puțini bani pe călătorii în acest an comparativ cu 2019. (Hotel News Resources)

8. Blogul de călătorii propune un traseu de iarnă pe Valea Paltinu, de la Piscu Negru până la fosta Stână Paltinu. Este vorba despre o drumeție scurtă de numai 3 ore, cu un nivel redus de dificultate, potrivit pentru începători. Cu o diferență de nivel scăzută, traseul are ca punct de final o panoramă care se deschide în Poiana Paltinului. (Blogul de călătorii)

9. Grecia a prelungit până cel puțin în 24 ianuarie regulile stricte de intrare în țară pentru orice persoană din orice țară, indiferent dacă persoana respectivă este vaccinată sau a trecut prin boală. Astfel, toate persoanele sunt obligate să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR (efectuat cu maxim 72 de ore înainte) sau antigen (realizat cu cel mult 24 de ore înainte) pentru a primi permisiunea de a intra în Grecia. (Schengen Visa Info)

10. Lituania a decis că persoanele nevaccinate și care nu s-au recuperat după boala sunt obligate să intre în carantină timp de 10 zile și să efectueze un test PCR în cel mult 3 zile de la sosire. Măsura se aplică pentru călătorii din întreaga lume, indiferent de țara de proveniență. (Schengen Visa Info)

Ți-ar mai putea plăcea
140.000 de turiști sunt așteptați pe litoral în mini-vacanța din 15-18 august – Cronica de Turism
Lisabona, Vilnius și Cracovia sunt cele mai accesibile orașe europene pentru un city-break – Cronica de Turism