Cronica dimineții – După 46 de ani, jucăm o semifinală de FedCup

1. Echipa de tenis feminin a României s-a impus în fața Cehiei, scor 3-2, și va juca în semifinalele Fed Cup contra Franței. Monica Niculescu și Irina Begu au adus punctul decisiv, în meciul de dublu jucat împotriva Katerinei Siniakova și Barborei Krejcikova, scor 6-7, 6-4, 6-4. Semifinală dintre România și Franța se va juca pe 20 și 21 aprilie. România și-a egalat cea mai bună performanță din istorie, semifinala din 1973.

2. Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a susținut, aseară, că el și Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României, nu pot tinde la această funcție, cauza fiind problemele nerezolvate din spate. „Și domnul Isărescu, și eu nu putem să țintim acest post pentru că, în momentul în care ai niște probleme nerezolvate din spate, este bine să nu te duci să încerci la Banca Națională”, a afirmat Vâlcov. Mandatul lui Mugur Isărescu expiră în această toamnă. (News.ro)

3. Venezuela deține cele mai mari zăcăminte petrolifere din lume, estimate la 300 miliarde de barili de petrol. (CNBC)

4. Blaxy Premium Resort & Hotel, înființat în 2014 cu scopul de a construi și dezvoltă un complex rezidențial și turistic, în sistem de proprietate periodică, la nord de stațiunea Olimp, a intrat în insolvență. (Profit.ro)

5. Folosind AR, navigația din Google Maps se va muta în curând pe stradă, cu semne și săgeți care ne vor îndruma către destinație. (WSJ)

6. Mars One Ventures, compania care în 2012 își propunea să construiască prima colonie umană pe Marte, a intrat în faliment. (Link)

7. Primăria din Paris a dat în judecata Airbnb pentru că a publicat ilegal 1000 de anunțuri publicitare pentru închiriere. Dacă va pierde procesul, Airbnb va trebui să plătească o amendă de 12,5 milioane euro. (Reuters)

8. Sora lui Mark Zuckerberg, Randi, a declarat că tatăl său avea în plan ca Mark să opereze o franciză McDonald’s. (CNN)

9. Organul de conducere al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Sfântul Sinod, a cerut o rescriere completă a Strategiei Naționale a Copilului 2019-2030, care să impună interzicerea avortului, religia ca subiect obligatoriu în școli, excluderea educației sexuale și care să se opună interzicerii totale a pedepsei corporale în școli. (Hotnews)

10. Fostul președinte american Jimmy Carter a câștigat al treilea premiu Grammy în această noapte. Carter a câștigat la categoria cel mai bun album povestit, cu lucrarea „Faith — A Journey for All.” Precedentele premii au fost câștigate la aceeași categorie, în 2016 pentru “A Full Life: Reflections at Ninety” și in 2007 pentru „Our Endangered Values: America’s Moral Crisis.” (Bloomberg)

Bonus: Tom și Jerry au “implinit” 79 de ani.

Fotografia dimineții – Echipa României de FedCup:

Dacă sunteți interesati să sponsorizati Cronica o puteți face prin 2Performant.com.

Ți-ar mai putea plăcea
Raport oficial: 3.425 de români au fost uciși de COVID-19, fără să fi avut și alte boli asociate – Cronica dimineții
Studiu: Jumătate din infectările cu noul virus au avut loc cu două trei zile înainte de apariția oricărui simptom – Cronica dimineții