Octombrie 2021 a fost luna cu cele mai multe decese de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent – Cronica serii

1. În octombrie 2021, la fiecare nou-născut, în România au murit trei oameni. Octombrie 2021 a fost luna cu cele mai multe decese de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent: 44.595. (Libertatea)

2. România se află pe locul 31 din cele 42 de țări incluse în clasamentul european al puterii de cumpărare realizat de GfK. Cu o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor de 7.453 de euro, românii au o putere de cumpărare cu 50% mai mică decât media europeană. Bucureștenii au o putere medie de cumpărare pe cap de locuitor cu aproape 86% peste media națională, dar totuși cu 8% sub media europeană. (Profit.ro)

3. România va avea în următorii 4 ani un buget de investiţii, coroborat fonduri europene, PNRR şi fonduri publice, pe care nu l-a avut niciodată în istorie, a declarat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu. (G4Media)

4. Investițiile nete în economia națională au crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020, potrivit INS. În valori absolute, investițiile în primele nouă luni s-au ridicat la 78,7 miliarde de lei. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Viitoarea cască Apple de AR va fi dotată cu patru seturi de senzori 3D, care ar putea ajuta la implementarea unor funcții de control pe bază de gesturi cu mână. Apple s-ar putea diferenția aici cu o interfață grafică mai intuitivă și o interacțiune om-mașină superioară în jocuri și aplicații. (MacRumors)

5. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a declarat că România s-a angajat să scoată din circulaţie, până în 2026, 200.000 de maşini mai vechi de 15 ani, condiţie esenţială în PNRR pentru primirea de fonduri europene pentru construirea de autostrăzi. (News.ro)

6. România va cumpăra 32 de avioane F-16 de la Norvegia, achiziție care va costa 454 de milioane de euro. Din această sumă, 354 de milioane de euro reprezintă costul aparatelor, iar 100 de milioane de euro reprezintă suportul logistic și echipamentele specifice pentru modernizare pe care le va lua de la guvernul SUA. (Hotnews)

7. Un număr de 18.266 locuinţe au fost date în folosinţă în trimestrul III al acestui an, în scădere cu 459 locuinţe faţă de trimestrul III 2020. În primele nouă luni au fost terminate 49.621 locuinţe, în creştere cu 1.131 locuinţe faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

8. Inflația din SUA a ajuns la 6,8%, ritm anual, luna trecută. Este cel mai ridicat nivel înregistrat în ultimii 39 de ani. (WSJ)

Din Cronica de Divertisment: Premiera săptămânii în cinematografele din România este muzicalul “West Side Story” (“Poveste din cartierul de vest”) regizat de Steven Spielberg. Adaptare a producției originale din 1957, filmul abordează o poveste de dragoste interzisă și rivalitatea dintre Jets și Sharks, două bande de tineri cu rădăcini etnice diferite.

9. Varianta ​​„Omicron” a virusului SARS-CoV-2 este de 4,2 ori mai transmisibilă în stadiul inițial decât varianta „Delta”, potrivit unui studiu al unui om de știință japonez, care consiliază ministerul Sănătății de la Tokyo. (Digi24)

10. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-a acuzat pe Florin Cîţu că a compromis campania de vaccinare prin declaraţiile pe care le-a făcut. Reacţia vine după ce preşedintele PNL a criticat draftul legii privind certificatul verde profesional pe care l-a propus coaliţiei ministrul PSD. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – România are cel mai mic decalaj privind diferența de câştiguri dintre femei și bărbați, din UE
”Apele Române”: Rezerva de apă este în scădere, dar suficientă pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursa de apă de suprafaţă – Cronica serii