Ana Maria Popescu, campioană şi vicecampioană olimpică, şi-a anunţat retragerea din activitate – Cronica Sportivă

1. Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă, marţi, în ultimul meci din grupa preliminară C a Campionatului Mondial din Spania, de campioana europeană Norvegia, scor 33-22 (17-11). Tricolorele încheie pe locul 2 în clasamentul final al grupei C şi merg mai departe cu doar 2 puncte. News.ro România va întâlni Olanda, joi, în primul meci din grupa principală II, celelalte adversare fiind Puerto Rico şi Suedia. News.ro

2. La 37 de ani, spadasina Ana Maria Popescu, campioană şi vicecampioană olimpică, şi-a anunţat retragerea din activitate. News.ro

3. FC Petrolul a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a XVI-a şi al anului în Liga 2 Casa Pariurilor. News.ro

4. Meciul CFR Cluj – Jablonec, care se va disputa, joi, în ultima etapă a Grupei D din Conference League, va fi condus de o brigadă de arbitri din Germania, cu Harm Osmers la centru. CFR Cluj nu mai are şanse de calificare în primăvara europeană.

5. Antrenorul Constantin Gâlcă a preluat conducerea tehnică a echipei saudite Al-Hazîm, clasată pe locul 15 din 16 formaţii.

6. Fostul fotbalist Gheorghe Popescu a anunţat, marţi, într-o postare pe Facebook, că în urma unei discuţii cu premierul Nicolae Ciucă, va continua să deţină funcţia de consilier al prim-ministrului pe probleme de sport.News.ro

7. Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că trei dintre probele de control recoltate în ziua a opta de către Direcţia de Sănătate Publică Maramureş de la cei 28 rugbişti repatriaţi din Africa de Sud au fost pozitive pentru infecţia cu SARS CoV-2. Probele vor fi trimise la secvenţiere. News.ro

8. Adrian Falub a fost numit director tehnic la Academica Clinceni. Înţelegerea dintre cele două părţi este valabilă până la finalul sezonului, a anunţat clubul ilfovean. Falub va pregăti echipa de pe ultimul loc al Ligii I în locul lui Ionuţ Chirilă, a cărui activitate de antrenor principal a fost suspendată. News.ro

9. Echipa under 19 a clubului Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a fost învinsă, marţi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de formaţia Real Madrid, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei D a UEFA Youth League. Inter a ratat calificarea directă în optimile competiţiei şi va trebui să treacă de un meci de baraj pentru a ajunge în această fază. News.ro

10. Marca globală de echipament sportiv de nataţie Arena a semnat un contract cu înotătorul român de 17 ani David Popovici, finalist la Jocurile Olimpice de la Tokyo, atât în proba de 100 metri liber (locul 7), cât şi în cea de 200 metri liber (locul 4). News.ro

11. Echipele de handbal masculin Potaissa Turda, Minaur Baia Mare şi CSM Focşani şi-au aflat adversarele din faza optimilor de finală ale European Cup, în urma tragerii la sorţi de la Viena. Astfel, cele trei echipe româneşti vor juca după cum urmează: Minaur cu PAOK Salonic din Grecia, Potaissa cu Alingsas HK din Suedia, iar CSM Focşani cu norvegienii de la Nerbo IL.

12. Jucătoarea britanică de tenis Emmma Răducanu, locul 19 WTA, a fost desemnată revelaţia anului 2021 în ancheta realizată de WTA, la care au participat jurnalişti din toată lumea. News.ro

13. Atletico Madrid a învins, marţi, în deplasare, cu scorul de 3-1 (0-0), formaţia FC Porto, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei B a Ligii Campionilor. În cealaltă partidă a grupei, AC Milan a pierdut, acasă, scor 1-2 (1-1), în faţa formaţiei Liverpool. Clasată pe ultimul loc înaintea acestei etape, Atletico Madrid a reuşit să se califice în optimi, alături de Liverpool. Porto merge în 16-imile Ligii Europa, iar echipa lui Ciprian Tătăruşanu a fost eliminată din cupele europene. News.ro

14. Atacantul echipei PSG Kylian Mbappe a devenit, marţi, la 22 de ani şi 352 de zile, cel mai tânăr jucător care marchează 30 de goluri în Liga Campionilor. News.ro

15. Numărul 1 mondial Novak Djokovici a fost selecţionat în echipa Serbiei pentru turneul ATP Cup, care va deschide sezonul de tenis, la Sydney, în ianuarie, au anunţat organizatorii. News.ro

16. L’Equipe a anunţat că a intrat în posesia unui document, potrivit căruia jucătorii şi jucătoarele de tenis care au suferit de Covid-19 după 31 iulie pot participa la Australian Open. News.ro

17. Antrenorul Julian Nagelsmann a fost nevoit să lase în afara lotului şase jucători înaintea partidei cu FC Barcelona, din Liga Campionilor, mult mai importantă pentru catalani, care au nevoie de o victorie pentru a fi siguri de calificarea în optimi. News.ro

18. Programul transmisiunilor sportive de miercuri:

Zenit Sankt Petersburg – Chelsea, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Sport+) – 19.45;

Bayern Munchen – FC Barcelona, Liga Campionilor (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+) – 22.00;

Juventus – Malmo, Liga Campionilor (Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport) – 19.45;

Benfica – Dinamo Kiev. Liga Campionilor (Digi Sport 2, Telekom Sport 3, Look Sport 3) – 22.00;

Atalanta – Villarreal. Liga Campionilor (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport 2) – 22.00;

Manchester United – Young Boys Berna, Liga Campionilor (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport) – 22.00;

Croaţia – Argentina, Campionatul Mondial de handbal feminin (Digi Sport 2, Look Sport+) – 16.30;

Brazilia – Austria, Campionatul Mondial de handbal feminin (Digi Sport 3, Look Sport 3) – 19.00;

Cehia – Coreea de Sud, Campionatul Mondial de handbal feminin (Digi Sport 4) – 16.30;

Germania – Congo, Campionatul Mondial de handbal feminin (Digi Sport 4, Look Sport 2) – 19.00;

CSM CSU Oradea – Benfica, FIBA Europe Cup (Digi Sport 2) – 18.00.

Ți-ar mai putea plăcea
FCSB și CFR Cluj s-au calificat în grupele Conference League – Cronica Sportivă
Astăzi este România – Muntenegru, meciul decisiv pentru calificarea la Jocurile Olimpice, de la ora 17.00 – Cronica sportivă