Nicolae Ciucă a depus în Parlament lista de miniştrii Cabinetului şi programul de guvernare – Cronica serii

1. Premierul desemnat, Nicolae Ciucă, a depus marţi în Parlament lista de miniştrii Cabinetului şi programul de guvernare. Potrivit calendarului, audierilor miniştrilor va începe miercuri, de la ora 10.00, fiecare titular de portofoliul având alocate 45 de minute pentru a-şi prezenta priorităţile în comisii. Audierile ar urma să se finalizeze după ora 17.00. Votul pentru învestirea Guvernului, în plenul reunit al celor două Camere, va avea loc joi. (News.ro)

2. Programul de guvernare al PNL, PSD, UDMR prevede creșterea salariului minim brut la 2.550 lei de la 1 ianuarie 2022, dată de le care este prevăzută și ”continuarea implementării etapelor de creștere a alocațiilor pentru copii”, adică majorarea la 600 lei pentru copiii cu vârste între 0-2 ani, respectiv la 243 lei pentru copiii de peste 2 ani. Guvernul Ciucă va introduce totodată un ”spor de performanță” pentru bugetari, dar și ”drept de deconectare” pentru angajații în telemuncă, urmând ca salariul minim să fie acordat doar timp de 2 ani unui angajat. (Profit.ro)

3. Programul de guvernare al PNL, PSD, UDMR prevede scutirea de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru cei care au în întreținere cel puțin 3 copii, precum și acordarea unui grant de până la 45.000 euro, reprezentând 30% din valoarea construcției sau achiziției unei locuințe noi. (Profit.ro)

4. Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a anunțat că liderii partidului au decis ca Sorin Grindeanu, prim-vicepreședintele partidului, să fie vicepremier și ministru al Transporturilor. Oprea a mai spus că PSD l-a numit pe Florin Spătaru ca ministru al Economiei, care îl înlocuiește pe Marius Humelnicu, anunțat cu o zi în urmă. Oprea susține că Humelnicu s-a retras din motive personale. (G4Media)

Din Cronica de Business: Vânzările de case de lux din Manhattan au avut cea mai bună săptămână din an. Săptămâna trecută au fost semnate 67 de contracte pentru proprietăți cu prețuri de minim $4 milioane. Valoarea în dolari a acestor tranzacții a totalizat $613,7 milioane, cea mai mare sumă pentru o săptămână, din 2006 până în prezent. (Bloomberg)

5. Anca Dragu a fost revocată din funcția de președinte al Senatului cu voturile PNL, PSD și UDMR, iar funcția a fost preluată de premierul interimar Florin Cîțu, în urma votului din plen. USR a anunțat că va contesta revocarea Ancăi Dragu la Curtea Constituțională (Digi24). Marcel Ciolacu a fost ales marţi preşedinte al Camerei Deputaţilor, post rămas vacant după demisia lui Ludovic Orban. Ciolacu a obţinut 217 voturi favorabile şi 77 ”împotrivă”. (News.ro)

6. Ludovic Orban şi-a depus, marţi, demisia din Partidul Naţional Liberal, alături de 15 colegi parlamentari, care se dezafiliaseră de la grupurile parlamentare liberale. Cei 16 au mers, marţi, la sediul central al partidului, pentru a-şi depune fizic demisiile. (News.ro)

7. Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a propus Ministerului Sănătății renunțarea la importuri de ser AstraZeneca, având în vedere numărul scăzut al persoanelor care vor să se imunizeze cu vaccinul produs de această companie. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Walmart a început livrarea comenzilor mici (precum diverse alimente și scutece de copii) cu drona, în Farmington, Arkansas. În acest caz, pachetele nu sunt aruncate cu o parașută din dronă, ci sunt legate cu un cablu și lăsate ușor în jos. (The Verge)

8. Hala Obor a fost închisă temporar de către comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), potrivit unui anunț postat la intrarea în incintă. Ieri, și Piața Berceni a fost închisă pentru o perioadă de cel mult șase luni, după constatarea unor deficiențe. (Hotnews)

9. Statele Unite vor elibera 50 de milioane de barili de petrol din rezerva strategică pentru a ajuta la scăderea prețurilor. Operațiunea a fost coordonată împreună cu China, India, Coreea de Sud, Japonia și Marea Britanie. (Reuters)

10. Preşedintele Salvaţi Copiii Mureş, dr. Meda Neagoe, a anunţat, marţi, că judeţul Mureş a ajuns, în acest an, la 931 de mame minore, fiind lider la nivel naţional. Ea a subliniat că unul din patru copii născuţi de mame sub 18 ani se nasc prematuri sau cu malformaţii congenitale. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
România a depășit Cehia, în 2019, și a devenit a 13-a economie din UE – Cronica serii
Alexandru Rafila a anunţat măsurile de relaxare propuse a intra în vigoare în perioada următoare – Cronica serii