Țările europene încep să impună restricții de călătorie pentru persoanele nevaccinate – Cronica de Turism

1. România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic, care a intrat în vigoare în 14 noiembrie. Principalele noutăți sunt că țări precum Germania, Elveția, Polonia, Norvegia sau Statele Unite ale Americii au fost incluse în zona roșie din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Astfel, cetățenii care revin din aceste state intră în carantină dacă nu sunt vaccinați. De asemenea, Finlanda a fost inclusă în zona galbenă. (CNSCTB)

2. Compania aeriană Czech Airlines va relua zborurile între București și Praga începând din 27 martie 2022. Ruta va fi operată de patru ori pe săptămână, în zilele de luni, miercuri, vineri și duminică. Compania a fost la un pas de faliment la începutul acestui an, însă din martie 2022 va relua zborurile spre București și alte 14 destinații din 13 țări. (Boarding Pass)

3. Air Canada a eliminat din ofertă rutele directe Toronto – București și Montreal – București pe care ar fi trebuit să le opereze începând din vara anului 2022. Prin urmare, românii care vor să călătorească în Canada trebuie să opteze pentru zboruri cu escală, iar cele mai avantajoase opțiuni sunt cele prin aeroporturi precum Viena, Frankfurt sau Munchen. (Airlines Travel)

4. Compania aeriană HiSky a pus în vânzare biletele pentru primele două rute internaționale pe care le va opera de pe aeroportul din Baia Mare. Astfel, biletele pentru ruta Baia Mare – Londra (Stansted) au prețuri de la 39 de euro pe sens, iar zborurile vor avea loc în zilele de miercuri și sâmbătă începând din 18 decembrie. De asemenea, biletele pentru ruta Baia Mare – Milano (Bergamo) sunt disponibile pentru prețuri care încep de la 31 de euro pe sens, iar ruta va fi operată începând din 20 decembrie în zilele de luni și vineri. (Boarding Pass)

5. Blogul de călătorii propune turiștilor pasionați de drumeții traseul circuitului Rențea cu o durată de 6 ore. Traseul începe la Cantonul silvic Gârcin și continuă spre Valea Gârcinul Mare și Cabana Rențea, acolo unde se află și o unitate militară. Urmează apoi o trecere pe la Vârful Tâlfa și revenirea la Cantonul Gârcin. (Blogul de călătorii)

6. Travelator propune un weekend prelungit la Valencia pentru 90 de euro de persoană. Prețul include un zbor direct dus-întors cu operatorul Wizz Air pentru care prețul este de 35 de euro, precum și 3 nopți de cazare în cameră dublă la Casual de las Artes Valencia sau Flats Friends Plaza de la Reina pentru 112 euro pe cameră. (Travelator)

7. Agenția de turism Vola a lansat serviciul Fast Refund, care permite rambursarea în 7 zile a banilor pentru zborurile anulate sau modificate cu mai mult de 5 ore, sub formă de cash sau voucher de călătorie. Termenul standard de rambursare de la companiile aeriene variază de regulă între 30-60 de zile. Serviciul este contra-cost, are un tarif dinamic și poate fi adăugat la orice comandă de bilete de pe site-ul agenției. De exemplu, pentru un zbor dus-întors București – Roma cu o valoare de 46 de euro taxa pentru opțiunea Fast Refund este de 5 euro. (Vola)

8. Numeroase țări europene au început să impună o serie de restricții de călătorie sau restricții locale ca urmare a creșterii accelerate a numărului de cazuri de coronavirus. Printre ele se numără Danemarca, Cehia, Lituania sau Slovenia. Cele mai multe restricții nu afectează însă turiștii europeni vaccinați sau care au trecut prin boală. (Schengen Visa Info)

9. Turiștii care călătoresc în Austria sunt obligați să prezinte cercetificatul de vaccinare sau de recuperare după boală pentru a avea acces în anumite spații închise. Măsura a fost adoptată ca urmare a creșterii numărului de cazuri de Covid-19 din Austria. (Schengen Visa Info)

10. Un studiu realizat la nivel global de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) arată că 73% dintre pasageri sunt dispuși să ofere informații biometrice pentru a îmbunătăți procedurile de îmbarcare la aeroport, comparativ cu numai 46% în 2019. 35% dintre respondenți au afirmat că au experimentat deja utilizarea datelor biometrice la cel puțin un aeroport, iar dintre aceștia 86% s-au declarat mulțumiți de experiență. Peste jumătate dintre respondenți afirmă însă că sunt în contiuare îngrijorați de scurgerile de date personale. (Travel Industry Wire)

Ți-ar mai putea plăcea
Wizz Air solicită temporar doar 9 euro pentru bagajul de cală și locul din avion – Cronica de Turism
Numeroase zboruri din Europa sunt anulate din cauza grevelor și lipsei de personal – Cronica de Turism