Anul viitor va fi primul din ultimii 20 de ani în care investițiile în infrastructura din SUA vor crește mai rapid decât cele din China – Cronica de Business

1. Datele privind creșterea economiei românești în trimestrul III, care au surprins negativ piața și i-au determinat pe economiști să revizuiască în jos estimările pentru acest an, reflectă faptul că în România, ca și în alte state, există o revenire inegală a economiei, spune președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. (Profit.ro)

2. Anul viitor va fi primul din ultimii 20 de ani în care investițiile în infrastructura din SUA vor crește mai rapid decât cele din China. Acest lucru se va întâmpla datorită bugetului de 1000 miliarde alocat de administrația Biden pentru acest gen de investiții. (NYTimes)

3. Agenţia federală a reţelelor din Germania a anunţat marţi suspendarea – temporară – a procedurii de certificare a Nord Stream 2, un gazoduct controversat care asigură o legătură între Rusia şi Germania. Agenția a evocat un obstacol juridic: certificarea este posibilă doar ”dacă operatorul este organizat sub o formă juridică de drept german”. (News.ro)

4. Secretarul adjunct al Trezoreriei Statelor Unite, Wally Adeyemo, a declarat că preţurile vor rămâne ridicate până când se va încheia pandemia de Covid-19 şi că preşedintele Joe Biden face tot ceea ce este posibil în aceste circumstanţe dificile. (News.ro)

5. Compania Cervina, parte a grupului Cerealcom, al omului de afaceri Mihai Anghel – cel mai mare trader de cereale cu capital autohton – cumpără 65 de hectare de teren agricol, în Segarcea, de la Nicolae Sorin Răducan, fost prefect al județului Dolj și actual director APIA Dolj, la un preț de peste 7.500 de euro pe hectar. Aceasta este cea mai mare tanzacție cu teren agricol inițiată, până acum, în 2021 și avizată de autorități. (Profit.ro)

Din Cronica serii: Vânzările în retailul din SUA au crescut cu 1,7% luna trecută, comparativ cu septembrie, influențate în special de cele din online, care au crescut cu 4%. (WSJ)

6. Exporturile Japoniei pe trimestrul 3 au atins cel mai scăzut nivel din ultimele 8 luni, influențate în special de scăderea din sectorul auto. (Reuters)

7. ByteDance, compania care deține TikTok, se așteaptă la venituri în creștere cu 60% în acest an, până la $63 de miliarde. Creșterea este mai redusă decât cea înregistrată anul trecut. (TheInformation)

8. Vodafone și-a majorat previziunile privind free cash flow-ul, după ce a raportat o creștere peste așteptări a câștigurilor în prima jumătate a anului, determinată de o performanță bună în Germania, cea mai mare piață pentru operatorul britanic. (Reuters)

9. Acțiunile producătorului de mașini electrice Rivian au continuat să crească, capitalizarea companiei depășind-o pe cea a grupului german VW. Rivian devine astfel a treia companie auto din lume, după Tesla și Toyota. Rivian nu a livrat până în prezent nici măcar 100 de vehicule. (Link)

10. Instacart își va amâna listarea pe bursa americană, plănuită inițial pentru acest trimestrul, pe anul viitor. Noul CEO, Fidji Simo, ex Facebook, vrea să accelereze creșterea pentru a reduce din distanța față de DoorDash și Uber Eats. (TheInformation)

Ți-ar mai putea plăcea
Bosch România în creștere, Google cumpără o clădire în New York, iar Generali ar putea prelua operațiunile MetLife – Cronica de Business
UE trebuie să reducă costurile cu energie electrică pentru a preveni închiderea definitivă a combinatelor siderurgice din regiune – Cronica de Business