Simona Halep va evolua azi în turul doi al turneului de la Linz – Cronica dimineții

1. Simona Halep, locul 22 WTA şi favorită 2, va evolua, marţi, în turul doi al turneului de la Linz. În programul zilei se află şi Jaqueline Cristian şi Emma Răducanu. News.ro

2. Formaţia Rapid a învins, luni seară, în deplasare, pe stadionul Dinamo, cu scorul de 3-2, echipa Academica Clinceni, în ultimul meci al etapei a XV-a a Ligii I Casa Pariurilor. Gazdele au condus cu 1-0 şi cu 2-1. Centralul Robert Avram a acordat trei penaltiuri. News.ro

3. Înotătorul David Popovici, primul campion european român în bazin scurt, a declarat, luni, la sosirea de la Kazan, că obiectivul său principal este de a deveni cel mai bun din lume şi în următorii ani va fi îndeplinit.News.ro

4. Jaqueline Cristian a urcat patru poziţii, până pe locul WTA, cel mai bun din carieră, cu 780 de puncte, iar Simona Halep se menţine pe locul 22 WTA, cu 2.467 de puncte WTA, în clasamentul dat publicităţii luni. Jucătoarea britanică Emma Răducanu a urcat o poziţie, până pe locul 20 WTA, de asemenea cel mai bun din carieră, cu 2.627 de puncte WTA. News.ro

5. Jaqueline Cristian, locul 100 WTA, prezentă pe tabloul principal ca lucky loser, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Linz. Ea a învins-o, luni, în turul I, cu scorul de 2-6, 6-2, 7-5, pe sportiva rusă Kamilla Rahimova, locul 117 WTA, după două ore şi cinci minute de joc. În faza următoare, Cristian va evolua cu suedeza Rebecca Peterson, locul 84 WTA.

6. Perechea Mihaela Buzărnescu/Katarzyna Piter (România/Polonia) s-a calificat, luni, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 250 de la Linz. Românca şi colega ei au învins în primul tur echipa Viktoria Kuzmova/Alexandra Panova (Slovacia/Rusia), scor 6-1, 3-6, 10-8. Învingătoarele vor întâlni în faza următoare perechea favorită 3, Natela Dzalamidze/Kamilla Rahimova (Rusia).

7. Formaţia Universitatea Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XIII-a a Ligii a II-a Casa Pariurilor. News.ro

8. Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 37 WTA, a anunţat, luni, că are o ruptură la un muşchi al gambei, acesta fiind motivul pentru care s-a retras de la turneul de la Linz. News.ro

9. Poli Timişoara – FC Argeş, FC Buzău – FC Voluntari, Chindia Târgovişte – Sepsi OSK şi ACSO Filiaşi – Universitatea Craiova sunt meciurile din sferturile de finală ale Cupei României, conform tragerii la sorţi. Partidele sunt programate să se dispute în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2021.

10. Ciprian Tătăruşanu a devenit primul portar al echipei AC Milan care a apărat un penalti în derbiurile cu Inter Milano, în ultimii 40 de ani. News.ro

11. Antrenorul Dean Smith a fost demis de la conducerea tehnică a echipei Aston Villa, după ce echipa a înregistrat a cincea înfrângere consecutivă în Premier League. News.ro

12. Echipa lui Mircea Lucescu, Dinamo Kiev, a pierdut primul loc în clasamentul campionatului ucrainean, în faţa formaţiei Şahtior Doneţk. News.ro

13. Xavi a fost prezentat ca noul antrenor al FC Barcelona, iar fostul mare jucător al catalanilor a avut un discurs îndrăzneț, fiind convins că poate reuși la echipa la care a scris istorie pe teren. Xavi a dezvăluit că a refuzat naționala Braziliei în trecutul apropiat și a menționat că una dintre prioritățile clubului este prelungirea contractului lui Dembele. Eurosport.ro

14. Eddie Howe a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Newscastle, a anunţat, luni, gruparea preluată recent de Fondul Public de Investiţii din Arabia Saudită. News.ro

15. Programul transmisiunilor sportive de marţi:

Concordia Chiajna – Astra Giurgiu, Liga 2 (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, LookSport+) – 20.30;

Turneul WTA de la Linz (Digi Sport 2, Digi Sport 4) – 12.30;

Simona Halep – Aliaksandra Sasnovici, WTA Linz (Digi Sport 2) – nu înainte de ora 17.00;

Emma Răducanu – Xinyu Wang, WTA Linz (Digi Sport 2) – nu înainte de ora 18.30;

Jaqueline Cristian – Rebecca Peterson (Digi Sport 4) – 14.30;

Turneul ATP de la Stockholm (LookSport) – 15.00;

Galatasaray – Igokea, Liga Campionilor la baschet masculin (LookSport 2) – 19.00;

Manresa – Pinar, Liga Campionilor la baschet masculin (LookSport 2) – 22.00.

Ți-ar mai putea plăcea
Simona Halep, în sferturile de finală ale turneului de la Roma – Cronica sportivă
Ministrul Sporturilor a discutat despre posibilitatea organizării Turului Franței cu plecare de la Bucureşti – Cronica Sportivă