NASA a descoperit molecule organice pe planeta Marte – Cronica Spațială

1. NASA a descoperit pentru prima oară urme de molecule organice pe planeta Marte prin utilizarea unei tehnici noi de analiză a mostrelor de praf prelevate de rover-ul Curiosity. Niciuna dintre moleculele organice descoperite nu demonstrează prezența unor semne de viață. Noua metodă de analizare a mostrelor a fost folosită întâmplător în urma unei defecțiuni tehnice a rover-ului Curiosity, care a impiedicat forarea în sol pentru prelevarea probelor clasice. Astfel, în loc să întrerupă temporar misiunea până la remedierea defecțiunii, cercetătorii au decis să analizeze praf marțian colectat anterior în laboratorul chimic al rover-ului. (Inverse, Science Alert, studiul complet publicat în Nature Astronomy)

2. Substanțele chimice prezente în atmosfera unei exoplanete pot oferi informații despre temperatura de la suprafața solului, pe baza cărora cercetătorii stabilesc dacă exoplaneta respectivă este capabilă să suporte prezența apei în stare lichidă. Noua tehnică poate ajuta astronomii să identifice mai ușor posibile exoplanete pe care viața așa cum o cunoaștem în prezent să fie posibilă. (NASA, studiul complet din Astrophysical Journal Letters)

3. Astronomii au descoperit fluor într-o altă galaxie. Până acum, fluorul nu a fost descoperit niciodată atât de departe de Pământ, iar cercetătorii vor avea acum posibilitatea să înțeleagă mai bine procesele stelare prin care se formează acest element chimic. Fluorul este cel mai ușor element din grupul halogenilor și este prezent și în corpul uman, pentru care oferă rezistență pentru oase și dinți. (ZME Science)

4. Telescopul spațial Hubble a realizat o imagine spectaculoasă a nebuloasei planetare NGC 2438, care s-a format după moartea unei stele asemănătoare cu Soarele. Steaua și-a expulzat straturile gazoase și a lăsat în urmă un nucleu de pitică albă. (Phys)

5. Un asteroid de dimensiunea unui frigider a trecut la numai 3000 de kilometri de Pământ fără să fie detectat de astronomi. Aceasta a fost a treia cea mai mică distanță între traiectoria unui asteroid și Pământ. Asteroidul a fost identificat abia la câteva ore după ce a trecut pe lângă Pământ, ca urmare a faptului că acesta s-a apropiat de planeta noastră din direcția Soarelui. (Science Alert)

6. Cometa C/2021 A1 (Leonard), care vine de la o distanță de circa 550 de miliarde de kilometri, va fi vizibilă din România în cursul lunii decembrie. Cometa va putea fi văzută în special dimineața, spre est, în preajma constelațiilor Bootes și Serpens Caput. (Adrian Sonka)

7. Instrumentele științifice ale telescopului spațial Hubble au înregistrat o serie de erori și au intrat automat în Safe Mode în 25 octombrie. Cercetătorii lucrează acum pentru a identifica sursa acestei probleme și pentru a găsi o soluție care să permită repornirea instrumentelor științifice. (The Cosmic Companion)

8. Astrofizicienii americani planifică deja dezvoltarea unui nou telescop spațial ca succesor pentru James Webb, care încă nu a fost lansat pe orbită. Potrivit primelor planuri, noul telescop va fi de trei ori mai mare decât telescopul Hubble și va genera costuri de 11 miliarde de dolari. Construcția ar putea începe la sfârșitul acestui deceniu, în timp ce lansarea ar urma să fie loc la jumătatea anilor 2040. Noul telescop va avea ca obiectiv să descopere exoplanete capabile să susțină viața. (Futurism)

9. NASA a amânat zborul cu echipaj uman Crew-3 al navetei spațiale Dragon spre Stația Spațială Internațională. Programat inițial pentru 3 noiembrie, zborul a fost amânat inițial pentru sâmbătă din motive de vreme, dar și pentru că unul dintre astronauți a raportat “probleme medicale minore”. Ulterior, zborul a fost reprogramat pentru luni, 8 noiembrie, însă NASA analizează acum opțiunea de a aduce acasă cei patru astronauți care trăiesc pe Stația Spațială Internațională din luna aprilie înainte de zborul Crew-3. (Phys)

10. Amazon a planificat pentru ultimul trimestru al anului 2022 lansarea primilor doi sateliți din cadrul Proiectului Kuiper. Noul proiect Amazon este de a plasa pe orbită joasă a Pământului 3236 de sateliți cu ajutorul cărora să ofere internet la nivel global, în special în zone rurale. Proiectul este practic foarte asemănător cu programul Starlink derulat de SpaceX, care a început deja să fie activ în anumite țări. (The Verge)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au descoperit apă în stare lichidă sub polul sud al planetei Marte – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit prima dovadă a existenței unor ingrediente de gaură neagră în prima parte a Universului – Cronica Spațială