Populația României ar putea scădea până la 15 milioane până în 2070 – Cronica serii

1. Populația României ar putea scădea până la 15 milioane până în 2070, de la 19,2 milioane în 2020, iar raportul dintre persoanele active și cele cu vârste de peste 65 de ani se va dubla până atunci, a declarat Laszlo Borbely, consilier de stat în Guvernul României, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. El atrage atenția că situația demografică din țara noastră este una îngrijorătoare pentru susținerea sistemelor de protecție socială. (Digi24)

2. Rata de incidență COVID în București a scăzut sub pragul de 13 la mia de locuitori, potrivit datelor publicate miercuri de Direcția de Sănătate Publică. Din 22 octombrie, când a fost înregistrată cea mai mare valoare, de 16,54 la mie, rata de incidență COVID a scăzut constant în București. (G4Media)

3. Dacia este una dintre puținele mărci care au performat pe piața franceză de automobile, în luna octombrie, având o creștere de 2,8% față de anul trecut, cu aproape 10.000 de autoturisme înmatriculate. (Profit.ro)

4. Rata șomajului în luna septembrie 2021 a scăzut cu 0,2 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, ajungând la 5%, arată datele publicate miercuri de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Pfizer anticipează că vânzările vaccinului pentru COVID-19 dezvoltat cu BioNTech vor atinge $36 de miliarde în 2021 şi $29 de miliarde în 2022, depăşind etimările analiştilor atât pentru acest an cât și pentru anul viitor. (CNBC)

5. Florin Cîţu a declarat, după negocierile cu reprezentanţii USR, că de principiu au fost discuţii ca un acord al coaliţiei să fie mai în detaliu, iar PNL să dea premierul, dar că au fost vehiculate nume de persoane. Preşedintele PNL a adăugat că a ieşit optimist de la întâlnire, şi că şansele refacerii coaliţiei cu USR sunt mari. Liderul USR Dacian Cioloş a precizat că a discutat cu Florin Cîţu şi cu echipa de negociere a PNL despre refacerea coaliţiei de guvernare, iar liberalii trebuie, după ce discută cu PSD, să decidă şi să ofere un răspuns miercuri seară sau până joi dacă vor să fie din nou coaliţie PNL – USR – UDMR sau nu (News.ro). Confor unor surse, delegația PNL l-a propus premier pe Florin Cîțu la negocierile cu USR. Liderii USR au refuzat însă propunerea și au cerut un alt premier. (G4Media)

6. Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că PSD va merge la Palatul Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. ”PSD este dispus să îşi asume actul de guvernare”, a afirmat liderul PSD, precizând că este obligaţia PSD să se implice în soluţionarea crizei, pentru că are cel mai mare grup parlamentar. (News.ro)

7. Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat că formaţiunea va avea propunere de premier la consultările de la Palatul Cotroceni pentru formarea Guvernului. (Digi24)

8. Deputatul Ludovic Orban a anunţa că atât el cât şi parlamentarii care l-au urmat prin dezafilierea din grupul PNL nu vor vota o formulă de guvernare PNL-PSD, ci doar reconstrucţia coaliţiei de centru-dreapta cu USR. Orban controlează 16 parlamentari PNL. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Tesla recheamă peste 11.700 de mașini după ce un update la sistemul “Full Self-Driving” a generat alerte de coliziune frontală false și activa eronat sistemul de frânare. Sunt rechemate mașini din seriile Model S, 3 și X vândute în perioada 2017-2021 și Model Y vândute în ultimii doi ani. (Bloomberg)

9. Pedepsele din dosarul Colectiv, proces care se apropie de o decizie finală, s-ar putea reduce. Judecătorii Curții de Apel București au schimbat parțial încadrarea juridică a acuzațiilor și a eliminat consecințele deosebit de grave ale faptelor de abuz în serviciu. Judecătorii Curții de Apel București au acceptat cererile făcute de apărarea fostului primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, și a foștilor pompieri, judecați și condamnați în primă instanță pentru abuz în serviciu. (Digi24)

10. Condorul californian, o specie în pericol critic de dispariţie, poate să se reproducă fără împerechere, potrivit unui studiu realizat de specialiştii în conservare de la San Diego Zoo Wildlife Alliance. În timpul unei analize de rutină realizată asupra unor probe biologice recoltate de la condorii californieni incluşi într-un program de reproducere desfăşurat de această grădină zoologică americană, oamenii de ştiinţă au descoperit că doi pui din această specie au eclozat din ouă nefecundate. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
România are mai puțini megawați instalați decât la 31 decembrie 1989 – Cronica serii
România a închis 2023 cu o inflație de 6,6% – Cronica serii