Venom și The Last Duel sunt premierele săptămânii la cinema – Cronica de Divertisment
1. Filmul SF de acțiune “Venom: Let There Be Carnage” (“Venom: Să fie carnagiu”) este premiera săptămânii în cinematografele din România. Continuare a producției “Venom” din 2018, filmul prezintă acum întâlnirea lui Venom cu un nou simbiot, mai puternic și mai agresiv: Carnage. Din distribuție fac parte Tom Hardy, Michelle Williams și Woody Harrelson.
2. Un alt film cu o distribuție renumită este “The Last Duel”, care îi pune față în față pe Matt Damon și Ben Affleck sub comanda regizorului Riddley Scott. Filmul este bazat pe evenimente reale și prezintă ipotezele cunoscute despre ultimul duel consimțit din Franța între Jean de Carrouges și Jacques Le Gris, doi prieteni care devin aprigi rivali.
3. Din oferta cinematografică nu lipsește nici filmul românesc “Scara” în regia lui Vlad Păunescu. Inspirat din fapte reale, filmul spune povestea lui Andrei, un tânăr care își găsește refugiul în rolul lui Alioşa într-o adaptare pentru scenă a Fraţilor Karamazov. Treptat, Andrei devine tot mai apropiat de personaj, prilej cu care descoperă drumul spre înțelegerea divinității.
4. Serialul-documentar “Gold Stars: The Story of the FIFA World Cup Tournaments” are premiera pe Netflix duminică, 17 octombrie. Documentarul este o colecție de imagini de arhivă cu fotbaliști celebri care au avut performanțe remarcabile în turneele finale ale Cupei Mondiale organizate de FIFA.
5. Piesa de teatru “Julieta fără Romeo” va putea fi urmărită duminică, 17 octombrie, de la ora 19:30, la Teatrul Odeon din București. Plecând de la cele trei arhetipuri feminine din „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, piesa își imaginează o versiune modernă a raporturilor dintre mamă, fiică și doică, a opozițiilor dintre datoria față de familie și aspirații individuale. Prețul unui bilet este de 30 lei. (Teatrul Odeon)
Bonus: Netflix a lansat primul trailer pentru ultima parte a ultimului sezon al serialului de succes “La Casa de Papel” (“Fabrica de bani”), care se va concentra mai mult pe emoțiile personajelor principale. Ultimele episoade ale serialului vor fi disponibile pe platformă începând din 3 decembrie.
6. Trupa rock Vama va susține miercuri, 20 octombrie, cu începere de la ora 21:30, un concert în localul Hard Rock Cafe din București. Prețul unui bilet cu loc la masă este de 129 de lei, iar persoanele interesate trebuie să cumpere cel puțin două bilete. (Ia Bilet)
7. Filmul cu supereroi “Logan” (2017), cu Hugh Jackman în rolul principal, poate fi urmărit pe HBO Go începând de duminică, 17 octombrie. Acesta este al zecelea film din seria “X-Men” și al treilea film din trilogia “Wolverine” după “Wolverine” (2009) și “The Wolverine” (2013). Filmul prezintă lupta lui Logan cu un Charles Xavier bătrân și bolnav pentru a o proteja pe tânăra mutantă Laura.
8. A apărut primul trailer pentru al patrulea sezon al serialului “Star Trek: Discovery”, care în România este disponibil pe Netflix. În noul sezon, Michael Burnham devine căpitanul navei și se confruntă cu o amenințare sub forma unei anomalii masive care pune în pericol existența întregii galaxii. Noul sezon va avea premiera în 18 noiembrie.
9. Al treilea și ultimul sezon al serialului “Lost în Space” a primit un teaser trailer misterios, care evidențiază un mediu mult mai întunecat decât în primele două sezoane. Serialul spune povestea unei familii de coloniști care încearcă să supraviețuiască pe o altă planetă. Ultimul sezon va avea premiera pe Netflix în 1 decembrie.
10. Disney Plus a publicat un trailer pentru noul film “Home Sweet Home Alone”, un remake după celebrul film “Home Alone” cu Macaulay Culkin din 1990. De altfel, Culkin va avea un mic rol secundar în noul film, care reia povestea clasică: un copil rămâne singur acasă după ce părinții pleacă în vacanță. Producția va avea premiera pe Disney Plus în 12 noiembrie.