Franța, Slovacia și Marea Britanie modifică regulile de călătorie – Cronica de Turism

1. În 10 octombrie a intrat în vigoare noua clasificare a țărilor în funcție de rata de incidență. Slovacia și Singapore au intrat în zona roșie, astfel că cetățenii nevaccinați care se întorc din aceste state vor intra în carantină chiar dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR. Între timp, țări precum Bosnia și Herțegovina și Macedonia de Nord au trecut din zona roșie în zona galbenă, iar Norvegia a intrat în zona verde, ca urmare a scăderii ratei de incidenta. (Știri oficiale)

2. Franța a anunțat că reduce la numai 24 de ore valabilitatea testului PCR sau antigen negativ pentru persoanele nevaccinate care provin din România. Măsura a intrat în vigoare în 11 octombrie și va îngreuna accesul persoanelor nevaccinate în Franța, întrucât testul trebuie realizat cu cel mult 24 de ore înainte de ora sosirii în Franța. (Profit)

3. Marea Britanie a relaxat ușor accesul turiștilor din Uniunea Europeană. Astfel, pentru persoanele vaccinate a fost eliminată obligativitatea de a efectua un test PCR negativ înainte de plecare. Rămâne însă valabilă regula potrivit căreia persoanele vaccinate care doresc să intre în Marea Britanie trebuie să prezinte dovada rezervării unui test PCR care să fie efectuat în a doua zi de la sosire. (Ministerul Afacerilor Externe)

4. Slovacia a unificat regulile pentru carantinarea obligatorie a turiștilor nevaccinați care intră în țară dintr-un stat european. Astfel, durata carantinei va fi de 10 zile, iar aceasta poate fi înjumătățită doar prin prezentarea rezultatului negativ al unui test PCR, cel mai devreme în a cincea zi de carantină. (Schengen Visa Info)

5. România a fost inclusă de Cehia pe lista statelor cu risc foarte ridicat de infecție (roșu-închis), însă acest lucru nu modifică în niciun fel condițiile de intrare în țară pentru cetățenii români. Astfel, turiștii români vaccinați trebuie să completeze un formular electronic, în timp ce turiștii nevaccinați trebuie să prezinte un test PCR negativ, să efectueze un nou test PCR între a cincea și a 14-a zi de la intrare și să se autoizoleze până la primirea rezultatului negativ pentru al doilea test. (Airlines Travel)

Bonus. 60.000 de tineri cu vârste între 18-20 de ani care locuiesc în Uniunea Europeană vor putea călători gratuit cu trenul. Înscrierile au loc până în 26 octombrie, iar numărul de câștigători din fiecare stat va fi stabilit direct proporțional cu numărul de locuitori ai țării respective. Câștigătorii vor primi un voucher cu care vor putea călători gratuit cu trenul în Europa timp de 30 de zile în perioada martie 2022 – februarie 2023. (Schengen Visa Info)

6. Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a sugerat statelor membre ale Uniunii Europene să aplice restricții mai dure de călătorie pentru turiștii nevaccinați din 5 țări, printre care și România, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de coronavirus. Mai multe regiuni din România se află pe lista roșie publicată de ECDC, cele mai mari rate de infectare fiind semnalizate în București și județul Timiș. (Airlines Travel)

7. Blogul de călătorii propune pasionaților de munte un circuit de două zile de la Pietrosul Bistriței la Giumalău prin Valea Bistriței. Traseul propus este Cheile Zugreni – Pietrosul Bistriței – Rusca – Vf. Giumalău – Cheile Zugreni și este împărțit în două segmente de câte 8 ore. (Blogul de călătorii)

8. Travelator propune o călătorie la Porto pentru un preț final de numai 97 de euro pe persoană, pentru 4 nopi de cazare într-o cameră dublă. Prețul a fost obținut prin folosirea unor zboruri Ryanair cu o escală în valoare de 47 de euro pe persoană și cazare la o pensiune cu 25 de euro pe noapte. (Travelator)

9. Compania aeriană Air Serbia intenționează să-și extindă operațiunile pe piața din România. În prezent, Air Serbia oferă un zbor direct între București și Belgrad, iar extinderea va viza, cel mai probabil, lansarea unei rute de la Cluj-Napoca la București. În paralel, compania va extinde și zborurile oferite din Serbia spre Bulgaria și Polonia. (Boarding Pass)

10. Thailanda intenționează să renunțe la impunerea carantinei pentru cetățenii vaccinați care provin din cel puțin 10 state cu risc scăzut de infectare. Pe listă figurează inclusiv Germania, Marea Britanie, Statele Unite și China, iar noile măsuri urmează să intre în vigoare din 1 noiembrie. (Breaking Travel News)

Ți-ar mai putea plăcea
Plajele din Eforie Sud vor fi lărgite până la finalul anului – Cronica de Turism
Peste 100 de hoteluri de pe litoral vor fi deschise pe litoralul românesc în weekendul 1-2 mai – Cronica de Turism