România este cea mai scumpă piață spot a electricității din Europa – Cronica dimineții

1. Premierul desemnat Dacian Cioloş îi va invita, marţi, pe liderii PNL, UDMR şi ai minorităţilor naţionale la discuţii pentru formarea unui nou guvern. „Cerem refacerea coaliţiei în formula ei iniţială şi aşteptăm un gest de reciprocitate din partea foştilor noştri colegi. Sperăm ca în ultimul ceas aceştia să dea dovadă de responsabilitate politică”, a afirmat Cioloş. (News.ro)

2. România este cea mai scumpă piață spot a electricității din Europa. Prețul mediu zilnic al energiei de pe piața pentru ziua următoare (PZU), operată de OPCOM și pe care este tranzacționată aproximativ 50% din energia consumată în România, a bătut luni, pentru a doua zi consecutiv, recordul istoric, ajungând la 1.155,63 lei/MWh (sau 233,6 euro/MWh) pentru energia ce urmează a livrată marți. (Profit.ro)

3. Stabilirea unui plafon pentru contribuțiile la Sănătate este un scenariu de lucru care ar putea fi implementat alături de alte reforme ale sistemului fiscal prevăzute în PNRR și ar compensa într-o oarecare măsură eliminarea unor scutiri din prezent, cum sunt cele pentru IT-iști și construcții. Precizările au fost făcute de ministrul demis al Finanțelor, Dan Vîlceanu. (Profit.ro)

4. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a semnat, luni, mai multe ordine care vizează gestionarea pandemiei, în condițiile agravării situației epidemiologice din România. Astfel, personalul din unităţile direct implicate nu își va mai putea lua concediu, probele practice ale rezidenţilor din anul V la specializarea Medicină de urgenţă se amână și vor fi alocate mașini și personal suplimentar către Ambulanța București. (Digi24)

5. Qatar, cel mai mare producător din lume de gaze naturale lichefiate, a anunțat, prin ministrul Energiei, că nu poate reducere presiunea pe prețul gazelor deoarece capacitatea sa de producție este la maxim. (Reuters)

Din Cronica SportivăEchipa naţională a României a învins aseară, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa Armeniei, în etapa a opta a grupei J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022. Singurul gol al partidei a fost marcat de Mitriţă, în min. 26, cu o lovitură de cap, în urma unei centrări din corner. (Video)

6. Cele două uzine de autoturisme din România, Dacia și Ford, au fost sever afectate de criza de semiconductori și în luna septembrie, volumul raportat de ACAROM fiind aproape la jumătate față de cel înregistrat în urmă cu un an, când era atins recordul de producție. (Profit.ro)

7. Cocktailul cu anticorpi pentru Covid-19 al AstraZeneca este eficace nu doar pentru prevenirea contractării bolii ci şi pentru tratarea simptomelor în prima săptămână de boală, ajutând la evitarea formelor severe şi a deceselor. Medicamentul, care este o combinaţie a doi anticorpi numită AZD7442, a redus riscul de bloală severă sau deces cu 50% la pacienţii nespitalizaţi care au avut simptome timp de cel mult şapte zile. (News.ro)

8. Un nou tratament împotriva cancerului poate elimina tumorile pacienților cu cancer de cap și gât, bolnavi în fază terminală. Un cocktail de medicamente pentru imunoterapie a determinat sistemul imunitar al pacienților să distrugă propriile celule canceroase, potrivit cercetătorilor de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra. La unii pacienți din studiu, cancerul a dispărut complet, medicii fiind surprinși să nu găsească niciun semn detectabil de boală. (TheGuardian)

9. Cercetătorii au studiat eşantioanele selenare aduse pe Pământ de misiunea Chang’e-5 şi au descoperit că acestea au o vechime de aproximativ 1,96 miliarde de ani, oferind o nouă perspectivă asupra evoluţiei Lunii, a anunţat Administraţia Naţională Spaţială din China. (Hotnews)

10. DC Comics a anunțat că Jon Kent, ultimul erou Superman, va fi bisexual. În următoarea revista de benzi desenate, care va apărea luna viitoare, Kent va avea o relație cu prietenul său, Jay Nakamura. (BBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Departamentul de Stat al SUA a anunțat că nu va lua în considerare retragerea trupelor din Irak – Cronica dimineții
Ministerul Finanțelor a identificat aproximativ 81.000 de români – stat și privat – care obțin lunar peste 25.000 de lei din salarii și venituri asimilate – Cronica dimineții