A început programarea pentru doza a treia de vaccin împotriva COVID-19 – Cronica dimineții

1. Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că a început programarea în platformă pentru doza a treia de vaccin, persoanele trebuind să îndeplinească două condiţii: să aibă două doze de vaccin administrate, iar de la a doua doză să fi trecut 180 de zile. (News.ro)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat luni, într-o conferință de presă cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că săptămâna aceasta va avea o întâlnire cu premierul Florin Cîţu pentru reevaluarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19. Anunțul vine în plin val patru al pandemiei de coronavirus și în momentul în care România e codașa UE, alături de Bulgaria, la procentul populației vaccinate. (G4Media)

3. Dinamica anuală a creditării a ajuns la aproape 13% în august, cel mai ridicat ritm de după criza financiară din 2008-2009. Creșterea rapidă a creditului vine în condițiile unei creșteri a cantității de bani în economie și ale unei creșteri nominale ridicate a produsului intern brut. Băncile din România se îndreaptă spre cel mai bun an, cel puțin nominal, din punct de vedere al creditării de după criza financiară și economică din 2008-2009. (Profit.ro)

4. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democrații fie votează moțiunea depusă de USR PLUS și AUR, fie depun propria moțiune, care e scrisă și are semnăturile. Astăzi Curtea Constituțională va dezbate sesizarea Guvernului referitoare la moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR. (Digi24)

5. Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că „nu există un singur indicator unde Bucureştiul sub Nicuşor Dan să fie mai rău decât era Bucureştiul sub Gabriela Firea”. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Echipa națională feminină de tenis de masă se pregătește pentru una dintre cele mai puternice competiții de tenis de masă organizate în România ultimilor 50 de ani: Campionatul European pe echipe de la Cluj, care va începe astăzi. Sportivele antrenate de Viorel Filimon vor ca titlul continental pe care l-au câștigat în 2019 să rămână acasă. Și în 2017 tot România a luat aurul. (Lead.ro)

6. Începând cu 1 octombrie 2021, în contextul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, românii nerezidenți în Marea Britanie vor putea intra în această țară doar cu pașaportul. (Avocatnet)

7. Numărul omuciderilor din SUA a crescut cu aproape 30% în 2020, față de anul precedent, până la 21.570. Este cea mai mare creștere anuală înregistrată vreodată de FBI. Rata de 6,5 omucideri la 100.000 de rezidenți este cea mai mare din 1997, dar încă sub maximele istorice de la începutul anilor 1990. (WSJ)

8. Două femei transgender au făcut istorie fiind alese în parlamentul german. Sunt primele persoane transgender care devin parlamentare. Ambele sunt membre ale Partidului Verzilor. (Reuters)

9. TikTok a anunțat că a ajuns la un miliard de utilizatori activi, la nivel global. În ianuarie 2018 aplicația avea 55 de milioane de utilizatori, iar vara trecută ajunsese la 700 de milioane. (CNBC)

10. Persoanele care nu mai “intră” în jeanșii/pantalonii pe care-i purtau la 21 de ani riscă să facă diabet de tip doi, deoarece “poartă prea multă grăsime”. Comcluzia iii aparține unui expert în tratarea acestei boli. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Șefa Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen în vizita de la București, alături de președintele Iohannis și premierul Cîțu. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Legile necesare doborârii unei drone nu există, la două luni după ce șeful Armatei le-a cerut public – Cronica dimineții
Comisia Europeană consideră că implementarea PNRR-ului românesc înregistrează o ”întârziere semnificativă” – Cronica dimineții