Ludovic Orban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii din România – Cronica dimineții

1. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni seară, că peste 220 de localităţi din întreaga ţară au rata de infectare de 3 la mie sau mai mare. Cea mai mare incidenţă cumulată la 14 zile o are localitatea Şeica Mică din judeţul Sibiu, care a ajuns la 10.03. De altfel, întreaga comună din care face parte localitatea este în carantină încă din 12 septembrie. (News.ro)

2. Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat luni seară, la postul Realitatea Plus, că trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii din România, în acest moment lucrându-se la un pachet de legi în acest domeniu. (Hotnews)

3. În primăvară, în perioada de vârf a vaccinării anti-COVID, România ajunsese la aproape 1.000 de centre de vaccinare, cu 1.481 de fluxuri, însă acum mai sunt funcționale doar 580, cu 836 de fluxuri. (Hotnews)

4. România se situează pe ultimul loc în UE la venitul median al cetățenilor săi exprimat în euro, potrivit datelor publicate de Eurostat. Precizăm că venitul median semnifică faptul că jumătate dintre cetățeni se situează deasupra acestui indicator de referință iar jumătate sub el, ceea ce înseamnă că diferența la noi între mediu și median este substanțială. (Cursdeguvernare)

5. Pandemia Covid-19 a devenit oficial în SUA cea mai mortală din istoria țării. Numărul deceselor cauzate de această boală a ajuns la 675.000, depășind estimările referitoare la victimele pandemiei de gripă spaniolă din 1918. (CNBC)

Din Cronica Sportivă: Simona Halep a coborât trei poziţii faţă de săptămâna trecută şi ocupă locul 14 în clasamentul mondial WTA, dat publicităţii ieri. România are din nou patru jucătoare în top 100, celelalte fiind Sorana Cîrstea, pe locul 37, Irina Begu, care a coborât opt locuri şi e pe 62, şi Gabriela Ruse, care a intrat în premieră în prima sută, fiind pe 99. (Eurosport)

6. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a caracterizat luni drept „inacceptabil” modul în care a fost tratată Franţa prin pactul de securitate încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit. Ursula von der Leyen este prima lideră a unei instituţii europene care reacţionează la anunţarea acestui pact, numit AUKUS, care a dus la ruperea unui important contract de armament încheiat de Franţa cu Australia. (G4Media)

7. Exit poll-urile arată că partidul Liberal al premierului Justin Trudeau a câștigat alegerile anticipate din Canada. Trudeau, împreună cu partenerii săi, va avea un al treilea mandat de premier, continuând politica de stânga prin creșterea taxelor pentru companii și impunerea unor reguli stricte, în privința emisiilor, pentru imdustria de petrol și gaze. (Bloomberg)

8. SUA va anula interdicția intrării pe teritoriul său a cetățenilor din Marea Britanie și tările Schengen europene la începutul lunii noiembrie. Măsura se va aplica doar celor complet vaccinați. Actuală regulă, care interzice accesul în Statele Unite, a fost decisă de Donald Trump în urma cu 18 luni. (TheGuardian)

9. Polonia s-a angajat luni să menţină în funcţiune mina de cărbune Turow, în pofida unei amenzi de 500.000 de euro pe zi din partea Uniunii Europene, pentru nerespectarea unei decizii judecătoreşti anterioare de a opri activitatea acesteia. (News.ro)

10. Austria își va deschide pârtiile de ski în sezonul de iarnă din acest an, însă vor fi introduse unele restricții pentru pasionații sporturilor de iarnă. Operatorii de instalații pe cablu vor permite accesul numai persoanelor care pot prezenta o dovadă că au fost vaccinați sau testați împotriva coronavirusului sau au trecut prin boală, a anunțat luni Guvernul de la Viena. (Profit.ro)

Fotografia dimineții vine din Insulele Canare unde erupția unui vulcan, pentru prima oară în ultimii 59 de ani, a dus la evacuarea a 5500 de locuitori:

Ți-ar mai putea plăcea
Numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgență a înregistrat un nou maxim de 260.171 – Cronica dimineții
Traficul la metrou a crescut cu aproape 15% în primele șase luni din acest an – Cronica dimineții