Întârzierile ANAF la rambursarea TVA au ajuns la un minim istoric – Cronica de Business

1. Un faliment al City Insurance, liderul actual al pieței asigurărilor, va reduce puternic vânzările de polițe de garanții, fiind riscuri foarte mari ca acest întreg segment de piață să dispară, indică jucători din domeniu. Alte efecte sunt o scumpire a polițelor RCA cu până la 20% plus majorări de contribuții pentru companiile rămase în piață. (Profit.ro)

2. Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 86,261 miliarde de lei, la 31 august 2021, în creştere cu 25,85% faţă de nivelul existent la 31 august 2020, informează Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 52,85 miliarde de lei, respectiv 61,27%. Pe locul doi de aflau acţiunile, cu 21,053 miliarde de lei (24,41%). Obligaţiunile corporative se situau pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,971 miliarde de lei, respectiv 5,76% din totalul activelor. (Digi24)

3. Întârzierile ANAF la rambursarea TVA au ajuns la un minim istoric pentru finalul trimestrului al doilea. Astfel, la final de iunie, Fiscul avea deconturi întârziate de aproape 1,4 miliarde de lei, cea mai scăzută sumă înregistrată pentru trimestrul al doilea și aproape de cel mai scăzut nivel de până acum – dacă includem pentru comparație și celelalte trimestre – de 1,36 miliarde de lei în septembrie 2015. Îmbunătățirea situației a fost determinată de mecanismul de rambursare de TVA cu control ulterior la cât mai multe firme, cu excepția cazurilor semnalate de analiza de risc derulată de ANAF. (Profit.ro)

4. Marja de profit a companiilor din S&P 500 a ajuns, în trimestrul 2, la 13,5%, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. (Link)

5. După unele estimări, aproximativ două treimi din cei $300 de miliarde datorii scadende ale dezvoltatorului imobiliar chinez Evergrande ar fi sumele plătite în avans de cumpărători pentru apartamente nefinalizate. Evergrande ar putea intra în default săptămâna aceasta dacă nu-și va plăti ratele și dobânzile scadente (TheEconomist). La deschiderea bursei, în această dimineață, acțiunile Evergrande au scăzut cu 17%. (CNBC)

PROMO. Agenția regională de publicitate online THINKDIGITAL și dezvoltatorul tech global MEDIAPARK au anunțat un parteneriat exclusiv pentru România. Mai multe detalii în comunicatul publicat aici.

6. Primăria din Berlin a acceptat să cumpere, pentru aproape $3 miliarde, 14.750 apartamente de la doi dintre cei mai mari proprietari. Vonovia SE și Deutsche Wohnen SE vând proprietățile pentru a primi aprobarea de fuziune. Înțelegerea prevede că cele două companii vor limita nivelul chiriei până în 2026 și vor construi 13.000 de noi apartamente. (Bloomberg)

7. Nicio companie chineză nu se mai afla în top 10 cele mai valoaroase firme listate pe bursă, după ce Tencent a ieșit din acest top, fiind depășiți de Nvidia. Topul este dominat de companiile de tehnologie din SUA. (Bloomberg)

8. Operatorul aerian german Lufthansa a anunţat duminică lansarea unei majorări de capital prin intermediul căreia speră să obţină 2,14 miliarde de euro, pentru a rambursa o parte din ajutorul primit din partea statului în timpul crizei coronavirusului. (News.ro)

9. Cofondatorul Apple, Steve Wozniak, a lansat o nouă companie spațială Privateer, care are ca obiect de activitate curățarea resturilor spațiale. Wozniak a lansat compania împreună cu Alex Fielding. (Link)

10. Ray Dalio, fondatorul unuia dintre cele mai mari fonduri de investiții din lume, Bridgewater Associates, crede că autoritățile de reglementare vor prelua în cele din urmă controlul asupra bitcoinului, în cazul în care criptomoneda va avea succes și va fi adoptată la scară largă. (CNBC)

Ți-ar mai putea plăcea
Disney a vândut bilete de peste $8,1 miliarde – Cronica de Business
Clujana a ieșit din insolvență – Cronica de Business