Peste 1.000 de elevi și 600 de profesori au fost confirmați cu COVID-19 în prima săptămână de școală la nivel național – Cronica serii

1. Peste 1.000 de elevi și 600 de profesori/alți angajați au fost confirmați cu COVID-19 în prima săptămână de școală la nivel național, a anunță Ministerul Educației. (Edupedu)

2. Doi jurnalişti şi un activist de mediu care filmau un documentar despre tăierile ilegale de păduri din România, au fost bătuţi de aproximativ 20 de persoane într-o pădure din Suceava, anunţă Greenpeace, care precizează că va oferi asistenţă juridică victimelor. (News.ro)

3. Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis retragerea autorizației de funcționare a City Insurance, constatarea stării de insolvență a companiei și promovarea de către instituție a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva liderului pieței asigurărilor din ultimii trei ani. (Profit.ro)

4. România a coborât trei poziții în clasamentul mondial al libertărții economice realizat de Fraser Institute, până pe locul 26, dar s-a menținut pe o poziție fruntașă la nivelul Europei Centrale și de Est, fiind depășită doar de statele baltice. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: GoPro Hero10 filmează 4k cu 120fps și 5,3K cu 60fps. Noua versiune este compatibilă cu accesoriile pentru Hero9 și simplifică operațiunile de filmare și fotografiere. Pe de altă parte, este scumpă ($500), are o autonomie mică, iar calitatea în lumină slabă lasă de dorit. (The Verge, Review)

5. Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a crescut în luna august până la 3,2%, de la 2,5% în luna iulie. Țările membre cu cele mai ridicate rațe au fost Estonia, Lituania și Polonia (toate cu 5%), urmate de Ungaria (4,9%), Belgia (4,7%) și România (4%), arătă datele publicate de Eurostat. (Profit.ro)

6. Ministerul Sănătății anuntă că a alocat și sumele necesare plății salariilor restante din luna august pentru personalul medical din centrele de vaccinare. „Cu aceste fonduri ajungem la zi, așa cum am promis”, a precizat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila. (Digi24)

7. Rata şomajului în trimestrul II 2021 a fost de 5,1%, în scădere cu un punct procentual faţă de cea înregistrată în trimestrul anterior. În trimestrul II 2021, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,5%. (News.ro)

8. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că nu poate fi organizat online Congresul PNL din 25 septembrie deoarece statutul partidului nu permite acest lucru, dar şi pentru că nu există o platformă în acest sens şi nici un sistem de asigurare a securităţii votului. Congresul este programat pentru 25 septembrie. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Teatrul Odeon din București deschide noua stagiune cu spectacolul “Persona” după Ingmar Bergman, care are loc astăzi de la ora 19:30 la Sala Studio. Sâmbătă, 18 noiembrie, va avea loc spectacolul “Cui i-e frică de Virginia Woolf?” după Edward Albee, în timp ce duminică este programată piesa “Soldatul de ciocolată (sau Armele şi omul)” după Bernard Shaw. (Teatrul Odeon)

9. Comisia Europeană a oprit nou creata instituție a procurorului european de la angajarea de personal specializat, scrie EUObserver. Publicația notează că Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a fost creat pentru a investiga infracțiunile financiare cu fonduri europene (mită, spălare de bani, fraude fiscale). Până vineri, la ora publicării articolului, Comisia nu a răspuns numeroaselor solicitări referitoare la refuzul de a aproba dreptul Parchetului European de a angaja experți fiscali. (G4Media)

10. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va veni la Bucureşti în 27 septembrie, a anunțat vineri Dana Spinanţ, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei. Ea a precizat că CE va încheia în câteva zile evaluarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă despus de România. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Deputat PSD, întors în partid după o săptămână la ProRomania: „Astăzi m-am întors acasă” – Cronica serii
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare – Cronica serii