Toți generalii care au condus armata SUA în Afganistan se află în consiliile de administrație ale unor companii – Cronica de Business

1. Eliminarea de sancțiuni pentru microîntreprinderi, eliminarea obligației declarării sediilor secundare la ANAF și a obligativității tranzacțiilor firmelor prin contul de trezorerie în relația cu instituțiile statului, precum și eliminarea deductibilității limitate de 50% a combustibilului pentru autoturisme sunt doar câteva dintre măsurile de debirocratizare aflate acum pe masa Guvernului, pentru sprijinirea mediului de afaceri. (Profit.ro)

2. Investițiile în companiile tech care dezvoltă soluții pentru protejarea mediului au ajuns la aproape $16 miliarde în primul semestru al acestui an. Suma investită pentru jumătate de an este aproape egală cu cât s-a investit în întreg anul 2020 și destul de apropiată de cei $17,9 miliarde investiți în 2018, în acest domeniu. (Bloomberg)

3. Dezvoltatorul imobiliar suedez Vastint, cu acționari comuni cu ai retailerului de mobilă IKEA, pregătește actele dezvoltării etapei a doua din complexul multifuncțional Timpuri Noi Square, început în locul fostei fabrici Timpuri Noi din București. Planurile înaintate pentru această fază includ cea mai înaltă clădire din proiect, dar și un hotel. (Profit.ro)

4. Deutsche Telekom își va vinde divizia din Olanda pentru 5,1 miliarde euro către fondurile de investiții Warburg Pincus și Apax Partners. (Bloomberg)

5. Peste 80% dun producţia de petrol din Golful Mexic este încă oprită după uraganul Ida, a anunţat autoritatea de reglementare a Statelor Unite, la peste o săptămână după ce furtuna a lovit ţărmul şi a afectat infrastructura majoră din regiune. (News.ro)

6. George Soros a criticat, într-un editorial apărut în WSJ, investițiile în China ale fondului de investiții BlackRock. „Pomparea a miliarde de dolari în China este acum o greșeală majoră”, a scris Soros . „Înseamnă, probabil, bani pierduți pentru clienții BlackRock și, mai important, afectarea intereselor de securitate națională ale SUA și ale altor democrații”. (WSJ)

7. Cei 8 generali care au comandat forțele armate americane în războiul din Afganistan sunt în consiliile de administrația a 20 de companii americane. Unul dintre ei este membru în boardul a 10 companii. (WashingtonPost)

8. Goldman Sachs a redus estimarea pentru creșterea economiei americane, în acest an, de la 6% la 5,7%. (Bloomberg)

9. Operatorul aerioan low-cost Ryanair a pus capăt discuţiilor cu Boeing pentru achiziţia unor avioane 737 MAX 10, în valoare de zeci de miliarde de dolari, din cauza neînţelegerlor legate de preţuri. (News.ro)

10. Consumatorii riscă să fie ademeniți în „criptobula cu amăgirea unei îmbogățiri rapide” de influenceri precum Kim Kardashian, a avertizat, într-un discurs, șeful Autorității de reglementare financiară din Marea Britanie. Charles Randell a cerut autorităților de reglementare să li se acorde puteri mai mari pentru a proteja consumatorii și a spus că dacă oamenii cumpără cryptomonede speculative „ar trebui să fie pregătiți să pierdă toți banii”. El a subliniat recenta promovare de către Kardashian a unui cryptomonede speculative. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Rezultate record pentru Apple în trimestrul 4. Google investește $1 miliard într-un operator telecom din India – Cronica de Business
Dacia a făcut cel mai mare profit din istorie, compania-mamă Renault ar putea fuziona cu Fiat Chrysler, iar Regina Maria se extinde din nou – Cronica de Business