A fost creat primul braț bionic pentru pacienții cu membre superioare amputate care le permite acestora să se comporte ca un om fără amputație – Cronica de Tehnologie

1. În ultimii 10 ani, guvernele au oprit intenționat accesul la internet de aproape 850 de ori pentru a-și reduce la tăcere proprii cetățeni. Un maxim al ultimilor ani s-a înregistrat în 2019, când au fost contorizate 213 astfel de opriri, cu o scădere la 155 anul trecut. (The Verge)

2. O echipă internațională de cercetători a creat primul braț bionic pentru pacienții cu membre superioare amputate, care le permite acestora să se comporte ca un om fără amputație. Sistemul bionic combină trei funcții importante pentru mișcarea cât mai naturală: controlul intuitiv al motorului, sinestezia atingerii și prinderii, împreună cu senzația firească de deschidere și închidere a mâinii. (TechXplore)

3. Apple va permite aplicațiilor de tip “reader” să includă un link prin care utilizatorul să intre pe site-ul serviciului pentru a-și crea sau gestiona contul. Decizia, care vine în urma negocierii cu autoritatea pentru concurență din Japonia, dar va fi aplicată la nivel global de anul viitor, scutește terții de folosirea sistemului de plăți din App Store și de plata comisionului. În această categorie intră aplicații precum Netflix, Spotify și Kindle. (News.ro)

4. Mai multe state americane, în frunte cu Arizona și Georgia, vor suporta sistemul de ID-uri și permise auto digitale din iOS 15. Acesta va permite utilizatorilor să adauge și să folosească o versiune digitală a documentelor în aplicația Wallet. Datele sunt salvate local, pe iPhone. (TechCrunch)

5. Departamentul de Justiție al SUA va intenta un nou proces antitrust împotriva Google, până la finele anului. Ținta este divizia de reclame digitale, care va fi acuzată că abuzează de poziția dominantă în care se află. (Bloomberg)

6. Google ar lucra la propriile procesoare pentru laptopuri și tablete cu Chrome OS, asta deși a renunțat în urmă cu doi ani să mai producă tablete. Primele produse cu aceste procesoare, bazate pe o arhitectură Arm, ar urma să intre pe piață în 2023. (News.ro)

7. Telegram a scos limita de participanți la transmisiunile live, care era stabilită la 1.000 de persoane. Acum pot participa un număr nelimitat de utilizatori. Același update permite ascunderea autorului original pentru mesajele forwardate. (The Verge)

8. Twitter lansează oficial Super Follows, după mai multe luni de teste. Abonamentele pot fi activate de un număr limitat de utilizatori din SUA, doar pe iPhone și doar dacă sunt majori și au peste 10.000 de followeri. Un abonament poate costa $2.99, $4.99 sau $9.99 pe lună. (Profit.ro)

9. Microsoft va organiza (virtual) un eveniment hardware pe 22 septembrie, la care este așteptată să prezinte noi dispozitive din seria Surface. Ar putea fi prezentați, cu această ocazie, un succesor pentru Surface Duo și un nou laptop Surface. (The Verge)

10. Reddit a blocat cel mai mare subreddit anti-vaccinare pentru hărțuirea altor subreddit-uri, la presiunea comunității. Peste 100 de subreddit-uri și-au întrerupt recent activitatea pentru a protesta împotriva pasivității rețelei în fața dezinformărilor privind vaccinarea. Alte 54 de subreddit-uri au fost plasate acum în carantină – nu mai apar în căutări și în alte secțiuni ale platformei. (Cnet)

Ți-ar mai putea plăcea
Google a lansat o nouă versiune a soluției Analytics de măsurare a performanței online – Cronica de Tehnologie
Amazon va investi până la $4 miliarde în Anthropic, companie de AI care rivalizează cu OpenAI – Cronica de Tehnologie