Cronica dimineții – Facebook a plătit minori pentru a le monitoriza telefoanele
1. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, susține că își permite să nu împrumute nimic de la bănci 6 luni, banii din trezorerie fiind suficienți pentru finanțare. Conform analizei făcute de Profit.ro, buffer-ul de valută nu mai acoperă, însă, nici 4 luni, iar tot disponibilul de lei al Trezoreriei ar ajunge doar pentru necesarul de refinanțare din prima jumătate a anului. (Profit.ro)
2. Acțiunile Apple au crescut cu aproape 6%, după închiderea bursei, o reacție pozitivă la anunțarea rezultatelor companiei pe trimestru 1 fiscal. Apple a anunțat venituri de $84,3 miliarde și un profit de $19,97 miliarde, ambele în scădere. Vânzările de iPhone-uri au scăzut cu 15%, până la $51,98 miliarde, însă toate celelalte produse și servicii au avut o creștere de 19%. Veniturile de pe piața chineză au scăzut cu 27%, până la $13,17 miliarde, iar veniturile din servicii au depășit $10 miliarde pentru prima oară într-un trimestru. Compania a mai anunțat, în premieră, că la finalul lui 2018 erau active 900 milioane de iPhone-uri în întreaga lume, iar Apple Music a ajuns la 50 milioane abonați plătitori. (Link)
3. Prim viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, fost ministru de Finanțe în mai multe guverne PSD, a reluat ideea revizuirii substanțiale a sistemului fiscal, cu accent pe impozitarea progresivă a veniturilor globale și a proprietăților persoanelor fizice. O astfel de modificare, dacă ar fi adoptată de PSD, ar genera discuții cu partenerii de coaliție de la ALDE, care susțin cota unică, introdusă în perioada în care guvernul era condus de Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. (Hotnews)
4. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat aseară că o serie de măsuri guvernamentale din ultima perioadă ”arată o gravă lipsă de responsabilitate, de seriozitate şi de viziune cu privire la mersul economiei noastre” şi au dus la pierderea încrederii investitorilor în mediul economic românesc. Şi ambasadorul Germaniei la Bucureşti a criticat măsurile Guvernului, afirmând că deciziile actuale ale guvernului referitoare la impozitarea anumitor sectoare sau la domeniul justiţiei sunt urmărite cu îngrijorare, şi, alături de prezentarea publică a companiilor străine ca fiind problema sau duşmanul societăţii, creează nesiguranţă, însă companiile germane nu-şi vor face bagajele prea curând, dar au devenit mai prudente. În replică, PSD consideră că preşedintele Klaus Iohannis „nu înţelege nimic din economie” şi că, de câte ori şeful statului spune că economia va merge rău, trebuie să ne aşteptăm că va merge bine. (News.ro)
5. Parlamentarii britanici au votat aseară în favoarea unui amendament prin care se solicită guvernului să excludă posibilitatea de a părăsi Uniunea Europeană fără un acord. Așa-numitul amendament Spelman „respinge ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană fără un acord de retragere și un cadru pentru relația viitoare”. Amendamentul nu spune însă cum va obliga guvernul să oprească un Brexit fără acord. (Profit.ro)
6. Curtea Supremă din Venezuela i-a interzis liderului opoziției, Juan Guaidó, susținut de Statele Unite, să părăsească țara și i-a sechestrat conturile bancare. Decizia vine după ce procurorul general a cerut acest lucru, acuzându-l pe Guaidó de încălcarea legii. (Axios)
7. Începând cu 2016, Facebook a plătit, cu $20 pe lună, mai mulți utilizatori, cu vârste între 13 și 35 de ani, pentru a-și instala o aplicație “Facebook Research”, disponibilă pe iOS și Android, ce monitoriza toată activitatea de pe telefoane. Utilizatorilor, care erau plătiți suplimentar dacă recomandau aplicația unor prieteni, li s-a cerut inclusiv să trimită capturi cu istoricul comenzilor din Amazon. (TechCrunch)
8. Guvernul polonez a lăsat să se înțeleagă că va bloca achiziția celui de-al doilea mare radio din țara de către un consorțiu din care face parte o firmă deținută de George Soros. Compania respectivă s-a asociat cu publisherul local Agora SA pentru a cumpăra Radio Zet. (Bloomberg)
9. Aasia Bibi, femeia creștină condamnată la moarte pentru blasfemie, a fost găsită nevinovată de Curtea Supremă din Pakistan, care menține decizia din Octombrie anul trecut. Bibi a stat 8 ani pe “culoarul morții”, fiind condamnată la moarte după ce, într-o dispută la locul de muncă, i-a întrebat pe colegii musulmani ce a făcut Profetul Mahomed pentru salvarea omenirii dând exemplul lui Isus care s-a sacrificat pentru păcatele noastre. (AP). Povestea ei o găsiți pe Wikipedia (Link)
10. Conform datelor de audiență prezentate de Nielsen, cele mai importante patru televiziuni din Statele Unite, ABC, CBS, NBC și Fox, au pierdut 11% din rating, adulți, 18-49 ani, în trimestrul 4 al anului trecut, comparativ cu perioada similară din 2017. Dacă se compară cu trimestrul 4 din 2016, scăderea este de 27%. (AdAge)
Fotografia dimineții – Pontonul unde stau barcile de pe Lacul Balaton a înghețat, György Varga/EPA:
Cronica dimineții este monetizata prin 2Performant.com.