Anul trecut, România a pierdut din populație echivalentul unui oraș ca Bacău sau Sibiu – Cronica serii

1. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunţat că Guvernul a adoptat, luni, ordonanţa simplă care prevede acordarea unor tichete de masă, în valoare de 100 lei, pentru persoanele care se imunizează împotriva COVID-19, cât şi organizarea Loteriei de vaccinare. (News.ro)

2. Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2021, de 19.186.000 persoane, în scădere cu 142.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2020, cauza principală a acestei scăderi fiind sporul natural negativ, iar al doilea motiv îl constituie fenomenul de emigrare. Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51%), arată datele Institutul Naţional de Statistică (INS). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze, ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani. (News.ro)

3. Guvernul a respins propunerea Ministerului Muncii privind modificarea legislației actuale cu reglementări menite să permită cumulul pensiei anticipate sau anticipate parțiale cu venituri salariale din mediul privat sau de la stat. (Profit.ro)

4.PSD e cotat la 35%, în timp ce PNL, principalul partid de guvernare, a coborât la 21% în intenţie de vot, arată un sondaj Avangarde pe luna august prezentat de Marcel Ciolacu în şedinţa conducerii PSD organizată luni la Neptun. Conform cercetării, AUR a ajuns la 15%, devansând cu un procent USR PLUS. (News.ro)

5. Renault va dezvălui în septembrie o nouă maşină de familie aparţinând brandului Dacia al grupului francez, menită să înlocuiască trei modele existente. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Coreea de Sud este așteptată să adopte marți o lege care să interzică companiilor ce operează magazine de aplicații cu cotă mare de piață, precum Google și Apple, impunerea propriilor sisteme de plăți. Aceasta ar fi prima piața majoră în care cei doi giganți își vor vedea afectate comisioanele impuse dezvoltatorilor. (Reuters)

6. Guvernele țărilor membre ale Uniunii Europene au convenit să elimine Statele Unite de pe lista țărilor sigure pentru călătorii. Americanii care ajung în Europa vor avea restricții de circulație. Ei vor putea intra pe teritoriu european doar cu test Covid sau vor trebui să stea în carantină. (WSJ)

7. Autoritățile chineze au redus durata de timp pe care minorii o pot petrece jucându-se online la o oră de joc vineri, în zilele de weekend și de sărbători, adică 3 ore pe săptămână. Măsura vine ca răspuns la îngrijorarea tot mai mare cu privire la dependența de jocuri. (Reuters)

8. Simona Halep, cap de serie numărul 12, s-a calificat în turul al doilea al US Open, după ce a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 7-6 (3), pe jucătoarea italiană Camila Giorgi, locul 36 WTA. (News.ro)

9. DNA anunță trimiterea în judecată a fostului ministru al sănătății, Florian Bodog (PSD). Acesta este acuzat că atunci când a deţinut poziţia de ministru ar fi acţionat pentru ca o persoană angajată în funcţia de consilier personal să îşi încaseze salariul pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu şi fără să fi prestat activităţile la care era obligată prin contract. (G4Media)

10. PSD a încheiat un protocol de colaborare şi parteneriat cu patru partide pentru strângerea de semnături şi organizarea de alte acţiuni în vederea demiterii primarului Sectorului 1, Clotilde Armand. (Hotnews)

Ți-ar mai putea plăcea
Reprezentanții marilor lanțuri de magazine au promis Guvernului că vor reduce temporar prețurile – Cronica serii
România a avut, din nou, cea mai mare creștere anuală a comerțului cu amănuntul din UE – Cronica serii