Dacia Sandero a fost cea mai bine vândută mașină din Europa în iulie 2021 – Cronica dimineții

1. Fondul Monetar Internațional (FMI) a urcat estimarea de creștere economică pentru România cu un punct procentual, la 7%. În primăvară, FMI estima că economia României va crește cu 6% în acest an. (Profit.ro)

2. Rata de infectare COVID la 14 zile se va dubla în România până la finalul săptămânii viitoare, față de precedentul interval, prognozează Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC). Agenția europeană estimează că și numărul deceselor raportat la populație se va dubla. (G4Media)

3. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociatiei CFA România a scăzut în luna iulie cu 1,7 puncte comparativ cu luna anterioară, la valoarea de 74,5 puncte. Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 44,1 puncte. (News.ro)

4. Un studiu realizat în Israel arată că persoanele care au trecut prin boala, infectate cu primele variante ale virusului, au o imunitate mai crescută împotriva variantei Delta decât cei vaccinați cu două doze de vaccin Pfizer. Protecția este mai ridicată atât pentru infecția cu varianta Delta, cât și pentru apariția simptomelor și pentru spitalizare. (Bloomberg)

Din Cronica Sportivă: Eduard Novak, ministrul Tineretului şi Sportului, a adus prima medalie a României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, câștigând argintul la ciclism, în proba de urmărire individuală pe 4.000 m – categoria C4. Sportivul român a fost învins de slovacul Jozef Metelka, care l-a prins pe Novak din urmă după 2.250 metri, ceea ce a dus la oprirea cursei. (Gsp.ro)

5. China va depăși în curând Rusia și va deveni a două mare putere nucleară, după SUA, a avertizat un reprezentant al armatei americane, responsabil cu supervizarea arsenalelor nucleare. (Reuters)

6. Dacia Sandero a fost cel mai bine vândut model de autoturism din statele din Uniunea Europeană, în luna iulie 2021. Modelul de la Mioveni a fost comercializat în 20.446 de unități, conform unei analize a Jato Dynamics. Aceasta reprezintă o creștere de 6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Este pentru prima dată când Dacia Sandero ocupă prima poziție în acest top realizat la nivelul Uniunii Europene. (Profit.ro)

7. Pentru prima oară din martie, media zilnică a deceselor din ultimele 7 zile, cauzate de Covid-19, în SUA a depășit 1000,, fiind de 1233/zi. Numărul este dublu comparativ cu cel înregistrat în urmă cu două săptămâni. (MarketWatch)

8. Guvernul britanic a recunoscut vineri că a comis o eroare în timpul operaţiunilor de evacuare a ambasadei sale de la Kabul, după ce un jurnalist The Times a găsit în curtea fostei reprezentanțe diplomatice, aruncate pe jos, hârtii conținând informaţii personale ale mai multor angajaţi afgani, potenţial în pericol de a deveni victime ale represaliilor. (Digi24)

Din Cronica de Divertisment: Serialul documentar “Turning Point: 9/11 and the War of Terror” va avea premiera pe Netflix miercuri, 1 septembrie. Documentarul prezintă rădăcinile organizației teroriste al-Qaida din anii ‘80, atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din Statele Unite și războiul care a urmat ulterior în Afganistan.

9. Amazon s-a parteneriat cu Affirm pentru a introduce, în premieră, momentan doar în SUA, opțiunea de cumperi acum, plătești mai târziu, în rate. (CNBC)

10. Un judecător din Michigan a hotărât ca părinții unui bărbat de 43 de ani trebuie să-i plătească acestuia peste $30.000 drept despăgubiri după ce i-au aruncat colecția de reviste și filme pornografice. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – O familie evacuată din Afganistan fotografiată la sosirea pe aeroportul Dulles din Chantilly, Virginia. AP/Jose Luis Magana:

Ți-ar mai putea plăcea
Epidemiolog: Numărul mare de cazuri din ultima vreme nu este răspândit egal în toată ţara, creșterea se va domoli în maxim două săptămâni – Cronica dimineții
România a fost în luna martie cel mai mare furnizor de motorină al Ucrainei, depășind Polonia – Cronica dimineții