Xiaomi a devenit producătorul de smartphone-uri cu cele mai bune vânzări din Europa – Cronica de Tehnologie

1. Xiaomi a devenit producătorul de smartphone-uri cu cele mai bune vânzări din Europa, cu 12,7 milioane de unități livrate în Q2, în creștere cu 67,1% YoY. Compania chineză a profitat de scăderea cu 7% a Samsung, cu care a și făcut rocada. Și Apple a avut o creștere solidă în Europa, de peste 15%. (Profit.ro)

2. Facebook vrea să poată analiza datele criptate, fără să spargă criptarea, pentru a le putea folosi în scopul targetării cu reclame. Compania americană a construit, cu acest scop, o echipă de specialiști în inteligență artificială, pentru care a angajat și unul din experții proeminenți de la Microsoft. (The Information)

3. Un tribunal din Australia a decis că inteligența artificială poate fi considerată inventator în cazul brevetelor înregistrate. Hotărârea contrastează cu legislația din Europa, Marea Britanie și SUA, unde inventatorul trebuie obligatoriu să fie un om. (The Register)

4. Google lansează Google Identity Services, o consolidare a API-urilor folosite pentru logarea cu contul Google în serviciile și aplicațiile terțe. Sub noua umbrelă se regăsește inclusiv opțiunea de logare dintr-o singură atingere, fără ca utilizatorul să părăsească aplicația folosită. (9to5Google)

5. Apple a schimbat designul magazinului său online. Sub un meniu top-level cu toate produsele importante ale companiei, sunt afișate un mare număr de carduri (similare ca design cu cele din App Store), care scot în față diverse oferte, modele și facilități ale acestora. (The Verge)

6. WhatsApp lansează “View Once”, o opțiune prin care imaginile și clipurile video vor fi șterse automat după ce sunt văzute. Acestea nu pot fi salvate sau redirecționate și vor expira dacă nu sunt deschise vreme de 14 zile după trimitere. (News.ro)

7. Amazon își extinde serviciile de livrare care pot fi folosite inclusiv de rivali, precum Walmart. Aceștia pot apela serviciile Amazon, care sunt mult mai bine puse la punct, pentru a face livrări mai rapide. (FT)

8. Amazon face un pas înapoi de la ideea livrării produselor cu drone. Din 2019, mai bine de 100 de angajați ai Amazon Prime Air din Marea Britanie au fost disponibilizați sau direcționați către alte departamente. Surse din cadrul companiei spun că Amazon ar fi angajat manageri care nu aveau niciun fel de cunoștințe legate de acest domeniu. (Wired)

9. YouTube începe să folosească fondul de $100 de milioane cu care vrea să motiveze creatorii de conținut să posteze în formatul Shorts. Unii dintre aceștia vor fi recompensați pentru conținutul original cu între $100 și $10.000 pe lună, în funcție de trafic și engagement. (TechCrunch)

10. Apple oferă trei noi soluții grafice pentru sistemele Mac Pro cu procesoare Intel. Plăcile grafice AMD Radeon Pro W6800X MPX, W6800X Duo MPX și W6900X MPX vor costa $2,400, $4,600 respectiv $5,600. (9to5mac)

Ți-ar mai putea plăcea
Producătorul chinez de mașini electrice Nio vrea să-și reducă forța de muncă cu 30% până în 2027 și să înlocuiască oamenii cu roboți și AI – Cronica de Tehnologie
Aplicația dezvoltată de Germania pentru urmărirea contactelor a costat €20 milioane – Cronică de Tehnologie