Numărul companiilor care au intrat în insolvență în prima jumătate din acest an a crescut cu 30% – Cronica de Business

1. Numărul companiilor care au intrat în insolvență în prima jumătate din acest an a crescut cu 30% (3.076 companii) față de minimul istoric de 2.360 de companii intrate în insolvență în aceeași perioadă a anului 2020, conform datelor de la Registrul Comerțului. Comerțul, construcțiile și industria prelucrătoare au inregistrat cele mai multe insolvențe în 2021. (Profit.ro)

2. Uzina Dacia de la Mioveni a întrerupt timp de trei zile, 26, 27, 28 iulie, producția din cauza lipsei componentelor electronice. (Link)

3. OMV Petrom, cea mai importantă companie de petrol şi gaze din România, şi-a majorat profitul net cu 13% în prima jumătate a acestui an, la 980 milioane de lei, în pofida scăderii producţiei de ţiţei cu 8% şi a celei de gaze naturale cu 10%. Potrivit OMV Petrom, cererea pentru produsele companiei a revenit, în general, la nivelurile pre-COVID. (News.ro)

4. Gigantul farmaceutic american Pfizer şi-a revizuit în creştere atât cifra de afaceri, cât şi profitul pentru acest an. Pfizer preconizează să vândă în 2021 vaccinuri anti Covid-19 în valoare de $33,5 miliarde. În mai, Pfizer estimase vânzări de $26 de miliarde. (News.ro)

5. Apple a raportat cel mai mare profit al companiei, pentru trimestrul 2, de la înființare până în prezent. Compania a raportat un profit de $21,7 miliarde și venituri de $81,4 miliarde. (WSJ)

6. Alphabet, compania care deține Google, a raportat venituri și profit record pentru trimestrul 2. Veniturile au fost de $61,88 miliarde, în timp ce profitul s-a dublat comparativ cu Q2 2020, ajungând la $18,53 miliarde, mult peste așteptările analiștilor. Sunt cele mai bune rezultate obținute de Google vreodată, la nivelul unui trimestru. (WSJ)

7. Microsoft a înregistrat în trimestrul care s-a încheiat la 30 iunie venituri mai mari cu 21% comparativ cu perioada similară din 2020. Veniturile totale au fost de $46,2 miliarde, în timp ce profitul a crescut cu 42%, până la $19,1 miliarde. (YahooFinance)

8. Toți angajatorii din România sunt obligați, din această lună, să își informeze noii salariații cu vârsta până în 45 de ani în legătură cu aderarea la un fond de pensii private obligatorii (Pilonul II). (Profit.ro)

9. Veniturile Starbucks au crescut cu 78% în trimestrul 2, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la $7,5 miliarde. În SUA vânzările au crescut cu 90%. Tot în SUA, vânzările băuturilor reci au ajuns să totalizeze 74% din total vânzări băuturi. (YahooFinance)

10. Prețurile cafelei au atins cel mai ridicat nivel din ultimii șase ani, din cauza înghețului care pune în pericol culturile din Brazilia. Prețurile boabelor de cafea arabica au crescut cu aproape o treime în luna iulie. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
O cafenea din Iași vinde vouchere pentru după criza Covid-19 – Cronica de Business
Cronica de Business: Nissan, OTP Bank, Trasgaz și Alro Slatina în cădere, dar directorii de marketing o duc bine