Ministrul Sănătăţii: 91% din decesele cauzate de Covid-19 în ultimele patru săptămâni au survenit la persoane neimunizate – Cronica dimineții

1. Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că 87% din noile cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 apărute în România în ultimele patru săptămâni au fost înregistrate în rândul persoanelor nevaccinate, iar 91% din decese au survenit la persoane neimunizate. (G4Media)

2. Prima etapă a repartizării în licee a elevilor care au susţinut Evaluarea Naţională are loc, sâmbătă, după ce anterior a fost publicată ierarhia mediilor la nivel naţional. Elevii şi părinţii au fost sfătuiţi să completeze cât mai multe opţiuni, indiferent de preferinţele lor, pentru a nu exista riscul de a rămâne nerepartizaţi. (News.ro)

3. Europenii au lucrat, în 2020, mai puține ore decât în anul precedent, pe fondul pandemiei de Covid-19, care a împins unii angajatori să renunțe temporar la o parte din angajați. Declinul a fost sesizat în toate statele membre UE, inclusiv România. Scăderea numărului de ore lucrate de români a fost însă sub cea la nivel european, situându-se la circa 9,5%. (Profit.ro)

4. Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech oferă 39% protecție împotriva infectării cu varianta Delta a noului coronavirus, a anunțat ministerul Sănătății din Israel. Vaccinul oferă 88% protecție împotriva spitalizării și 91% protecție împotriva dezvotării unei forme severe a bolii. (Bloomberg)

5. Comisia Europeană a deschis, anul trecut, 40 de cazuri noi de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) împotriva României, ceea ce reprezintă creștere de ușoară față de 2019, când au fost lansate 38 de astfel de cazuri. (Profit.ro)

Din Cronica Sportivă: Trei sportivi români vor avea şansa să câştige o medalie în întrecerile de astăzi de la Jocurile Olimpice de la Tokyo: Laura Georgeta Ilie la tir (puşcă aer comprimat 10 m feminin) şi scrimerii Ana-Maria Popescu (spadă) şi Iulian Teodosiu (sabie). De asemenea, România va mai fi reprezentată azi la baschet feminin 3×3, canotaj, ciclism pe şosea, gimnastică artistică, tenis şi tenis de masă. (Spotmedia)

6. Liberalii din Bucureşti îşi aleg azi conducerea. Pentru funcţia de preşedinte candidează actualul lider al PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, dar şi primarul Sectorului 6, liderul liberalilor din sector, Ciprian Ciucu. Violeta Alexandru are susţinerea preşedintelui PNL, Ludovic Orban, în timp ce Ciprian Ciucu este susţinut de premierul Florin Cîţu. (News.ro)

7. Bursa americană a închis săptămâna pe plus, toți cei trei indici înregistrând creșteri. Indicele Dow Jones Industrial a depășit pentru prima oară pragul de 35.000. (Reuters)

8. La două decenii după primul “draft” dezvăluit al genomului uman, o echipă de 99 de cercetători a anunțat că a completat ADN-ul și a corectat erorile versiunilor precedente. Varianta completă a genomului uman are peste 100 de noi gene, marea majoritate funcționale. (NYTimes)

9. Aeroporturile din Anglia au anunțat că vor avea cel mai aglomerat weekend de la începutul pandemiei. Heathrow așteaptă 60.000 de pasageri/zi, în timp ce numărul zborurilor zilnice de pe Gatwick a ajuns la 250. (BBC)

10. Un cercetător britanic, parte din grupul care consiliază guvernul, acuză executivul că vrea creșterea numărului de infectări în rândul populației tinere pentru a crește imunitatea naturală înainte de sosirea iernii. (TheGuardian)

Fotografia dimineții vine de la Tokyo, de la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, unde 1800 de drone au fost folosite pentru a alcătui globul:

Ți-ar mai putea plăcea
Canada vrea să finanțeze cu 3 miliarde de dolari canadieni construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă – Cronica dimineții
Ministrul Energiei: România va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maximă – Cronica dimineții