Comisia Europeană: România ar urma să aibă cea mai mare creștere economică din UE în acest an – Cronica serii

1. Comisia Europeană a revizuit din nou în creștere puternică prognoza privind evoluția economiei românești în acest an. Potrivit noii estimări, economia României va crește cu 7,4% în 2021 și cu 4,9% anul viitor. În primăvară, Comisia estima un avans de doar 5,1% pentru 2021, deși prognoza fusese deja majorată substanțial față de cea din iarnă, de 3,8%. România ar urma să aibă, astfel, cea mai mare creștere economică din UE în acest an. (Profit.ro)

2. Infectările cu noul coronavirus au crescut uşor pentru a doua săptămână consecutiv, cu peste 2,6 milioane de cazuri de COVID-19 raportate, reprezentând o creştere cu 3% faţă de săptămâna anterioară. Însă numărul deceselor la nivel global a continuat să scadă, a informat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (Hotnews)

3. BNR a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an. De asemenea, banca centrală a mai hotărât menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75% pe an, precum și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. (Profit.ro)

4. Comisia Europeană nu a suspendat aprobarea planului de revenire economică al Ungariei, a declarat comisarul european Vera Jourova. Precizarea vine după ce presa germană și europarlamentarul Dacian Cioloș susținuseră că Bruxelles-ul a înghețat planul înaintat de guvernul Viktor Orban. (Hotnews)

5. Activitatea globală de fuziuni și achiziții (M&A) a atins un nivel record în trimestrul al doilea, susținută inclusiv de costurile reduse de finanțare, care ajută companiile să accelereze planurile de reorganizare în urma pandemiei. Astfel, în trimestrul al doilea, au fost anunțate tranzacții de circa $1.500 de miliarde, nivel record pentru această perioadă a anului. Valoarea tranzacțiilor a urcat cu 13% față de primul trimestru. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Oamenii de știință din Singapore au creat o spumă inteligentă, care permite unui braț robotic să detecteze obiecte din apropiere și, dacă se defectează, să se repare. AiFoam este un polimer foarte elastic, cu o tensiune redusă, care-i permite să se sudeze la loc când este tăiat. (Reuters)

6. Armata americană a anunţat că a efectuat ”peste 90%” din retragerea sa finală din Afganistan, începută în mai, la aproape 20 de ani de la intervenţia militară pe care a lansat-o împreună cu NATO în această ţară, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001. Armata americană a confirmat că nu le-a dat autorităţilor afgane ”ora exactă” a plecării trupelor din baza strategică de la Bagram şi şi-a apărat această decizie invocând motive de securitate. (News.ro)

7. Preşedintele haitian Jovenel Moise a fost asasinat miercuri, la domiciliu, de către un comando alcătuit din elemente străine, a anunţat premierul haitian în exerciţiu Claude Joseph. (News.ro)

8. Filmele Universal, DreamWorks, Illumination și Focus Films vor ajunge, de anul viitor, pe serviciul de streaming Peacock în cel mult 4 luni de la debutul în cinematografe, ca exclusivități. Înțelegerea va aduce pe Peacock filme precum Jurassic World: Dominion, Minions: The Rise of Gru și Puss in Boots: The Last Wish, pe care Universal le va lansa anul viitor. (The Verge)

9. Aproximativ unul din patru americani a început să consume alcool în pandemie pentru a face față stres-ului. Conform unui studiu, femeile au consumat mai mult, ajungând la un nivel apropiat de cel al bărbaților. Vânzarea băuturilor alcoolice a crescut cu 54%, în pandemie, conform datelor Nielsen. (Axios)

10. Casa de licitații Sotheby a anunțat că va accepta plata în cryptomonede pentru un diamant de 100+ carate care va putea fi licitat vineri. Diamantul, având o valoare estimată de $10-$15 milioane, va fi cel mai scump obiect fizic pentru care se va putea plăti cu cryptomoneda. (Link)

Ți-ar mai putea plăcea
România se află pe locul 4 în topul țărilor UE cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la curent electric pentru consumatorii casnici – Cronica serii
Numărul copiilor născuți în România în 2020 a fost cel mai mic înregistrat din 1930 până în prezent – Cronica serii