Festivalul de jazz JazzTM are loc în weekend la Timișoara – Cronica de Divertisment
1. Premiera săptămânii în cinematografele din România este thriller-ul “The Ice Road” (“Drumul terorii”), cu Laurence Fishburne și Liam Neeson în rolurile principale. Acțiunea se petrece la o mină de diamante din nordul înghețat al Canadei care se prăbușește. Un șofer organizează o misiune de salvare, însă încălzirea apelor din zonă generează un real pericol pentru toți cei implicați.
2. Fanii seriei de filme “Saw” pot urmări la cinema producția “Spiral: From the Book of Saw” (“Spiral: Următorul capitol Saw”) cu o tematică asemănătoare. Detectivul Ezekiel „Zeke” Banks (Chris Rock) și partenerul său începător (Max Minghella) investighează o serie de crime asemănătoare cu cele din trecut și sunt îndrumați de un apreciat veteran interpretat de Samuel L. Jackson.
3. Pentru cei mici, cinematografele pregătesc animația “Spirit Untamed” (“Spirit neîmblânzit”), în care o fată neînfricată caută un loc de apartenență și descoperă un spirit înrudit atunci când în viața ei apare un cal sălbatic. Filmul face parte din franciza Spirit dezvoltată de DreamWorks Animation.
4. La cinema vor rula în acest weekend și trei filme europene. Pe lista sălilor de cinema se numără producția italo-română “Simple Women” (“Femei obișnuite”) în care joacă Ozana Oancea și Cosmina Olariu, dar și producția spaniolă “Way Down” (“Jaful secolului”), în care un inginer încearcă să dea lovitura la Banca Spaniei. De asemenea, va rula și producția romantică canadiano-britanică “The Nest” (“Cuibul”) cu Jude Law.
Bonus 1: Apple a publicat un nou trailer pentru serialul “Foundation” bazat pe seria de romane SF cu același nume scrisă de Isaac Asimov. Cu această ocazie, Apple a anunțat că primul sezon va avea 10 episoade, iar premiera mondială pe platforma Apple TV+ este programată pentru 24 septembrie, când vor fi disponibile primele trei episoade. Ulterior, serialul va continua cu câte un episod în fiecare vineri.
5. Orange organizează în luna iulie festivalul “Pop Up Cinema”, în cadrul căruia va proiecta zilnic o serie de filme în aer liber în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR) din București. Printre filmele proiectate se numără “Bloodshot” (astăzi), “Ad Astra” (sâmbătă), “Avengers: Endgame” (duminică), “Wonder Woman 1984” (miercuri) sau “Mulan” (joi). Prețul unui bilet este de 7 lei. (Orange)
6. Festivalul de jazz JazzTM începe astăzi la Timișoara și se va desfășura până duminică. Festivalul are loc în aer liber în Piața Constituției, iar intrarea este liberă pe baza unor bilete disponibile gratuit pe internet. Accesul este limitat la 1000 de persoane, iar acestea trebuie să fie vaccinate sau să prezinte rezultatul negativ al unui test PCR sau antigen. (JazzTM)
7. Filmul “Ford vs. Ferrari” din 2019, distribuit în Europa sub numele “The Grand Challenge: Le Mans ’66” (“Marea provocare: Le Mans ’66”) va fi disponibil pe HBO Go de duminică, 4 iulie. Inspirat din fapte reale, filmul prezintă culisele Cursei de 24 de ore de la Le Mans din 1966, când Carroll Shelby (Matt Damon) și Ken Miles (Christian Bale) s-au aliat pentru a învinge Ferrari în celebra cursa de anduranță.
8. Filmul “Motherless Brooklyn” din 2019 cu Edward Norton, Bruce Willis, Willem Dafoe și Alec Baldwin va fi disponibil pe Netflix de marți, 6 iulie. Plasată în New York în anii ‘50, acțiunea filmului urmărește povestea unui detectiv particular afectat de sindromul Tourette care încearcă să dezlege misterul asasinării mentorului și singurului său prieten, Frank Minna.
Bonus 2: Warner Bros. a publicat trailerul oficial al filmului “The Many Saints of Newark”, un prequel pentru celebrul serial “Sopranos” de la începutul anilor 2000. Filmul va prezenta modul în care Tony Soprano a devenit un mafiot de temut în New Jersey și va avea premiera în 1 octombrie. Rolul principal va fi interpretat de Michael Gandolfini, fiul actorului James Gandolfini, cel care a interpretat rolul lui Tony Soprano în serial și care a încetat din viață în 2013.
9. Pentru cei mici, HBO Go propune în această perioadă trei filme de animație din seria Lego. “The Lego Movie” din 2014 și “The Lego Ninjago Movie” și “The Lego Batman Movie” vor fi disponibile pe platformă de vineri, 4 iulie.
10. Celebrul DJ Armin van Buuren va susține un concert în Piața Constituției din București în 25 septembrie, cu începere de la ora 19:00. Concertul va face parte din cadrul evenimentului Sound of Bucharest. Organizatorii au decis să acorde bilete prin selectarea aleatoare a persoanelor care se înregistrează pe site-ul oficial. (InfoMusic)
Fotografia editiei – Filmul “Black Widow / Văduva neagră” se va lansa în România în data de 9 iulie: