Noaptea Muzeelor are loc sâmbătă în 185 de spații culturale din 72 de localități – Cronica de Divertisment

1. “Godzilla vs. Kong” este principala premieră în cinematografele din România în acest weekend. În noul film cu monștri, Kong, protectorii săi și tânăra orfană Jia călătoresc pentru a-și găsi adevărata casă, însă în calea lor apare Godzilla, care distruge tot ce-i iese în cale. Confruntarea dintre cei doi titani va contribui la dezlegarea unui mister îngropat adânc în Pământ.

2. Dacă preferi un thriller cu accente horror, cea mai bună alegere este “A Quiet Place Part II” (“Fără zgomot 2”), cu Emily Blunt în rolul principal. După tragicele evenimente din primul film, familia Abbott și-a părăsit casa, însă acum este nevoită să înfrunte terorile lumii exterioare. Creaturile extraterestre continuă să vâneze ghidate de zgomote, motiv pentru care mama cu cei doi copii ai săi trebuie să se deplaseze în cea mai deplină liniște.

3. Cei mici se pot delecta cu animația “Peter Rabbit: The Runaway” (“Peter Iepuraşul: Fugit de acasă”). Iepurele Peter fuge de acasă și ajunge la oraș, acolo unde își face prieteni noi: iepurele vagabond Barnabas, şobolanul rotofei Samuel Whiskers şi felinele infractoare: Tom Kitten şi Mittens. Curând, el descoperă însă că noii săi camarazi îl implică în diverse probleme.

4. Al doilea sezon al serialului francez “Lupin” are premiera vineri pe Netflix. Serialul spune povestea adolescentului Assane Diop, a cărui viață este dată peste cap de moartea tatălui său, acuzat pe nedrept de crimă. 25 de ani mai târziu, el se inspiră din “Arsène Lupin, hoțul-gentilom” pentru a-și răzbuna tatăl.

Promo: „Cruella este unul dintre cele mai puternice remake-uri live-action care oferă o nouă poveste de origine pentru o nouă vârstă, plus o paradă a unor vestimentații ce taie răsuflarea. Emma Stone ține publicul țintuit în rolul titular, pe măsură ce se dedică personajului ei negativ într-un rol neînfricat și îndrăzneț. „Emma Stone joacă excelent. #Cruella este o poveste strălucită despre originea unui personaj. Nu o veți uita pe #Cruella Emmei Stone și nici pe Baroneasa Emmei Thompson”. (Variety). Cruella rulează în cinematografele din România.

5. Filmul SF “Edge of Tomorrow” (“Prizonier în timp”) din 2014, cu Tom Cruise și Emily Blunt în rolurile principale, poate fi urmărit pe HBO Go de duminică, 13 iunie. Pământul este invadat de extratereștri, iar ofițerul William Cage (Tom Cruise) pleacă într-o misiune sinucigașă. Deși este ucis, el se trezește în mod inexplicabil la începutul zilei fatidice și retrăiește în mod repetat aceleași experiențe.

6. Filmul de acțiune “Gemini Man” (“Gemini: Conspirația”) din 2019 cu Will Smith în rolul principal poate fi urmărit de vineri pe Netflix. Smith interpretează rolul lui Henry Brogan, un asasin de elită care devine ținta unui agent operativ tânăr. În curând, Brogan realizează că adversarul său este o versiune a sa mai tânără.

Bonus: Filmul SF de acțiune “Infinite” cu Mark Wahlberg în rolul principal a avut premieră în această săptămână pe platforma Paramount+, fără să mai fie distribuit în cinematografe. Filmul examinează conceptul reîncarnării prin intermediul lui Wahlberg, care interpretează un bărbat ce descoperă că halucinațiile pe care le are sunt de fapt viziuni din viețile sale trecute.

7. Sâmbătă, 12 iunie, va avea loc o nouă ediție a Nopții Muzeelor. Evenimentul va avea loc în 185 de spații culturale din 72 de localități din 37 de județe, dintre care 43 sunt în București. Evenimentul național propune o serie de expoziții, experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte sau tururi interactive la muzee, case memoriale, galerii de artă, institute culturale, saloane și studiouri creative. În premieră, vor avea loc expoziții la Muzeul Pandemiei și Muzeul Colectivizării. (Profit)

8. Ediția din acest an a Festivalului Untold va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 9-12 septembrie. Organizatorii promit și pentru acest an nume mari internaționale, însă pentru moment nu au oferit detalii despre trupele care vor fi prezente. Primele abonamente au fost puse în vânzare în 10 iunie la un preț de 149 de euro plus taxe. Fanii care au cumpărat abonamente pentru Untold 2020 și le-au transformat în abonamente Anytime au posibilitatea de a le folosi la ediția din acest an.

9. Deși inițial a fost amânat pentru 2022, Festivalul Electric Castle va avea loc în perioada 6-15 august sub forma unei ediții speciale EC Special în 30 de spații din Cluj-Napoca și Bonţida. Fanii pot cumpăra un abonament la Bonţida pentru perioada 6-8 august sau la Cluj-Napoca pentru perioada 9-15 august, la un preț de 300 de lei fiecare. (Electric Castle)

10. Trupa de muzică indie rock Alt-J va susține un concert în România în 22 iunie 2022 la Arenele Romane din București. Biletele sunt deja disponibile la prețuri promoționale cuprinse între 99 și 199 lei, valabile pentru primele 200 de bilete din fiecare categorie. (IaBilet)

Ți-ar mai putea plăcea
Primul trailer pentru noul serial Obi-Wan Konobi din universul Star Wars – Cronica de Divertisment
Doctor Strange in the Multiverse of Madness, în weekend la cinema – Cronica de Divertisment