Comisarul general al Gărzii de Mediu: Poluarea face mai multe victime decât COVID-19 – Cronica dimineții
1. Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere economică a României în acest an de 7% și arată că ”revenirea economică a României pare a fi cea mai rapidă în rândul țărilor UE începând din trimestrul 4 al anului 2020”. De asemenea, FMI prognozează un deficit fiscal în 2021 de 6,8% din PIB, sub ținta de deficit bugetar stabilită de autorități, de 7,2% din PIB. (Profit.ro)
2. Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, susține că este inacceptabil ca personalul medical să aibă reticență la vaccinare. Cei care lucrează în spitale și nu se vaccinează vor trebui să poarte echipamente complete de protecție. Întrebată dacă un asistent nevaccinat poate intra în sala de operație, Ioana Mihăilă a spus că e de prefarat ca „asistentul medical nevaccinat, netrecut prin boală, să nu aibă interacțiune directă sau ea să fie limitată, sau echipament complet de protecție”. (Hotnews)
3. Comisarul general al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, este de părere că numărul victimelor poluării îl depăşeşte pe cel al victimelor de COVID-19, la fel şi daunele. ”Numărul victimelor în România, date de poluare, este mai mare decât cel de COVID. Pentru COVID am pus în mişcare forţe, am cheltuit bani extraordinar de mulţi, am ţinut lumea în case, pentru poluare aproape nu facem nimic. Nu sunt bani, nu sunt forţe, nu sunt ministere care să lucreze în comun, dar numărul victimelor este mai mare la poluare”. (News.ro)
4. Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în aprilie 2021, la 4,58 miliarde de lei, în creștere cu 0,24% față de suma raportată în luna precedentă. Restanțele la creditele în valută au coborât cu 1,4%, la 1,52 miliarde de lei (echivalent), conform datelor BNR. Totalul creditelor în lei atingea, în aprilie, 207,071 miliarde de lei (cu 1,27% peste valoarea din luna precedentă), din care 78,857 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 123,492 miliarde de lei împrumuturi luate de populație. (Profit.ro)
O știre din Cronica Sportivă: Astăzi, la Porto, de la ora 22.00, se joacă finala Ligii Campionilor din sezonul 2020/2021, Manchester City – Chelsea Londra. Duelul este o premieră pentru Manchester City, aflată pentru prima dată într-o astfel de postură, în meciul decisiv al Champions League. În schimb, Chelsea este deja la a treia finală disputată, câștigând trofeul în 2012. (Eurosport)
5. Centrul Capitalei, între şoseaua Kiseleff şi intersecţia Căii Victoriei cu râul Dâmboviţa, devine zonă exclusiv pietonală, de sâmbătă, de la ora 11.00, până duminică la ora 22.00. Proiectul ”Străzi deschise” se lansează sâmbătă şi va dura până în toamnă. Pe durata implementării acestuia, Brigada Rutieră va dispune măsuri de fluidizare a traficului. (News.ro)
6. Primul buget al guvernului SUA propus de președintele Joe Biden este de $6000 de miliarde, cu aproape 50% mai mult decât ultimul buget adoptat, de dinainte de pandemie. Bugetul este construit pe o creștere economică de 5,2% pentru acest an, deși economia SUA a crescut cu 6,4% pe primul trimestru. Creșterea prevăzută pentru următorii ani este modestă, între 1,8% și 2% pentru fiecare an, începând din 2024 până în 2031. (Reuters)
7. Pe piețele financiare americane există atât de mult numerar încât investitorii au decis să depoziteze aproape $500 de miliarde de dolari la banca centrală, chiar dacă dobânda oferită de Fed este zero. (Profit.ro)
8. Un medic legist va determina dacă vaccinul AstraZeneca a avut vreun rol în moartea prezentatoarei BBC Lisa Shaw, după ce familia acesteia a spus că jurnalista în vârstă de 44 de ani era tratată de cheaguri de sânge la câteva zile după ce a fost imunizată cu prima doză. Jurnalista a murit vinerea trecută, iar un certificat interimar de deces pune pe lista posibilelor cauze vaccinul AstraZeneca. (Hotnews)
9. Guvernul federal american a anunțat că firmele care le cer angajaților să fie vaccinați dacă vor să vină fizic la birou nu încalcă legea. (WSJ)
10. Ministrul britanic al Sănătății a omis să declare că deține 20% dintr-o companie condusă de sora și cumnatul său. Această firmă a semnat, în 2019, un contract cu NHS, sistemul britanic de sănătate. Purtătorul său de cuvânt a declarat că omisiunea a fost doar o eroare tehnică. (TheGuardian)
Fotografia dimineții – Mai multe persoane se relaxează la marginea canalului Suez. Khaled Elfiqi/EPA: