Doar județul Alba mai are rata de infectare 1 la mia de cazuri – Cronica dimineții

1. 455 de cazuri de infectare cu coronavirus au fost confirmate ieri, în România, după efectuarea a aproximativ 29.000 de teste. Doar județul Alba mai are rata de infectare 1 la mia de cazuri, în timp ce celelalalte județe și Bucureștiul au rata de infectare sub acest nivel. (Digi24)

2. Premierul Florin Cîţu a declarat că până în prezent merge bine campania de vaccinare, însă aceasta trebuie accelerată pentru ca Guvernul să ia noi măsuri de relaxare de la 1 iunie, când este fixată o ţintă de vaccinare a 5 milioane de persoane. „Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem”. (News.ro)

3. Sistemul public de sănătate britanic a prezentat primul studiu real de eficiență a vaccinurilor împotriva variantei de coronavirus care a apărut în India. Două douze de vaccin Pfizer sau AstraZeneca oferă o protecție de 81% împotriva îmbolnăvirii cu simptome. Protecția scade sub 50% în cazul unei singure doze. (FT)

O știre din Cronica de Mediu: „Bateria” de ciment ar putea transforma clădirile și podurile în dispozitive gigantice de stocare a energiei. Împreună cu energia solară, această nouă tehnologie ar putea oferi iluminat pentru zgârie-nori și energie pentru diverse sisteme (răcire – printre alte necesități energetice). Ceea ce reprezintă un pas important pentru a reduce amprenta de carbon a viitoarelor infrastructuri. (Anthropocenemagazine.org)

4. Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat că ia în calcul să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024: „Sigur că odată ce candidez la preşedinţia PNL nu scot din calcul şi această perspectivă”. Despre candidatura la șefia partidului, el spune că se prezintă „cu încredere”, fiind „cel mai bun cunoscător al PNL şi, în general, al ţării”. (Hotnews)

5. Premierul Cîțu a confirmat că Guvernul va efectua o analiză pentru a identifica stimulentele fiscale peste medie, ”excesive”, iar apoi va lua o decizie privind eliminarea acestora. De regimuri preferențiale la impozitare beneficiază astăzi unele categorii, precum angajații din IT și cei din construcții. (Profit.ro)

6. Evenimentele culturale nu au reprezentat niciodată vreun risc epidemiologic, iar posibilitatea ca sălile de spectacol să mai fie închise este spre zero, a declarat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. El mai spune că există toate argumentele pentru redeschiderea evenimentelor culturale şi contestă distanța de 2 metri între participanţi, pe care o consideră „absurdă”, afirmând că a cerut CNSU ca aceasta să fie de un metru. (Hotnews)

O știre din Cronica Spațială: Astronomii au detectat modul în care o stea a “murit” după ce a fost “înghițită” de o gaură neagră, eveniment petrecut la peste 700 de milioane de ani-lumină distanță. O gaură neagră cu o masă de peste 5 milioane de ori mai mare decât Soarele a “devorat” o stea care s-a apropiat prea mult. Forțele gravitaționale extrem de puternice conduc practic la dezintegrarea stelei, însă unele resturi suferă un fenomen numit științific “spaghettificare”, întrucât acestea iau forma unui material alungit și subțire. Evenimentul a fost detectat de astronomi pentru că a generat o lumină puternică. (Science Alert)

7. Bugetul Etapei 1 a Programului Rabla pentru Electrocasnice, în valoare de 30 de milioane de lei, a fost epuizat în mai puţin de 24 de ore de la start, anunţă Ministerul Mediului. Au putut fi achiziţionate maşini de spălat rufe, maşini de spălat vase şi aparate frigorifice. În următoarea etapă, care începe la 4 iunie, vor putea fi cumpărate televizoare, laptopuri şi tablete. (News.ro)

8. Fosta conducătoare a Guvernului din Myanmar, Aung San Suu Kyi, este sănătoasă şi va fi prezentă în curând în faţa justiţiei, a declarat şeful juntei militară la putere după lovitura de stat de la 1 februarie. Generalul Min Aung Hlaing a făcut acest anunţ în cadrul unui interviu televizat, încă nedifuzat, dar din care au fost difuzate mai multe fragmente. (News.ro)

9. Directorul de comunicare al Untold se declară revoltat că autorităţile interzic evenimentele cu mai mult de 500 de persoane, dar permit pelerinaje cu zeci de mii de participanţi, precum cel de la Şumuleu Ciuc, care se desfăşoară în acest week-end. El acuză autoritățile de dublă măsură, precizând că festivaluri precum Untold ar trebui permise măcar în luna august. Precizările vin după ce organizatorii Untold și Neversea au propus trei variante de desfășurare a celor două festivaluri, însă autoritățile nu au fost de acord cu niciuna dintre ele și au propus reguli de desfășurare mult mai aspre. (G4Media)

O știre din Cronica Sportivă: Campioana Spaniei din acest sezon este Atletico Madrid. Ieri, în ultima etapă din La Liga, Atletico Madrid a învins la Valladolid cu 2-1, în vreme ce Real Madrid a învins în prelungiri pe Villarreal tot cu 2-1. Astfel, Atletico termină cu 86 de puncte, la 2 puncte față de Real Madrid, care a avut 84 de puncte.

10. În Las Vegas a fost deschis un centru de vaccinare într-un club de striptease. (Bloomberg)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Bloomberg BusinessWeek:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul de Externe al Ucrainei: Rachetele rusești atacă Kievul ca cele ale Germaniei naziste în 1941 – Cronica dimineții
SUA vor trimite avioane de luptă F-16 suplimentare în România- Cronica dimineții