De mâine vaccinarea cu serul AstraZeneca se poate face fără programare – Cronica serii

1. Vaccinarea cu serul AstraZeneca se poate face fără programare, începând de vineri, în centrele care au locuri disponibile. Autorităţile recomandă celor interesaţi verificarea locurilor disponibile în harta interactivă. (News.ro)

2. În ultimele zile, 122 de foști parlamentari au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaților și Senatului, solicitând instanțelor să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021. Pensiile respective au fost abrogate în aceeași lună. (G4Media)

3. Premierul Florin Cîţu a afirmat că la şedinţa coaliţiei de luni toţi preşedinţii de partide au fost de acord că nu vor contesta atribuţiile constituţionale ale prim-ministrului, atunci când vine vorba de evaluarea, propunerea şi decizia revocării unui ministru. (News.ro)

4. Peste 150.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ, adică mai mult de o jumătate, au fost vaccinaţi anti-COVID până în prezent, la nivel naţional, a declarat Maria Ştefania Manea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei. (Hotnews)

Una din Cronica de Tehnologie: Apple și Universitatea din Washington cercetează împreună o metodă de a depista afecțiunile respiratorii, precum gripa și COVID-19, cu Apple Watch. În cadrul studiului, care va dura 6 luni, se va urmări în ce măsură datele colectate de Apple Watch și iPhone pot fi folosite pentru a identifica din timp potențialele probleme. (Apple Insider)

5. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că în şedinţa de Guvern au fost discutate două ordonanţe de urgenţă, prima referindu-se la folosirea semnăturii electronice pentru încheierea contractelor de muncă şi în relaţii cu instituţiile statului, iar cea de-a doua la eliminarea condicii de prezenţă pentru microîntreprinderile care au mai puţin de nouă angajaţi. Raluca Turcan a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern, că o ordonanţă va da posibilitatea angajatorului şi să achiziţioneze semnătura electronică pentru angajat. (News.ro)

6. Guvernul a aprobat proiectul de suspendare a activității restaurantelor, magazinelor și altor firme care recidivează în nerespectarea măsurilor anti-Covid dispuse de autorități. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie însă adoptat și de Parlament. (Profit.ro)

7. Banca Naţională a României (BNR) anunţă într-un comunicat că monedele virtuale (cripto-active) continuă să reprezinte active speculative, foarte volatile şi extrem de riscante, ce au un potenţial ridicat de a genera pierderi financiare la nivelul investitorilor. (News.ro)

8. Ministerul de Interne vrea să modifice Codul Rutier astfel încât sâ limiteze la 30 km/h viteza cu care circulă bicicliștii și să amendeze pietonii care folosesc telefonul mobil în timp ce traversează strada, afirmând că „convorbirile palpitante” la mobil distrag atenția pietonului. (Profit.ro)

Una din Cronica de Turism: Italia intenționează să redeschidă turismul pentru străini începând din luna iunie, “poate chiar mai devreme”, potrivit premierului Mario Draghi. Pentru început, Italia va permite accesul în țară doar persoanelor care posedă un certificat de vaccinare sau un pașaport de vaccinare. Cea mai plauzibilă dată pentru redeschiderea turismului este 2 iunie. (The Local)

9. Serviciile americane de informaţii evocă două teorii în explicarea originii noului coronavirus SARS-CoV-2: un contact uman cu animale infectate sau un accident de laborator în apariţia la Wuhan a pandemiei covid-19, a declarat directoarea serviciilor naţionale americane de informaţii (DNI) Avril Haines într-o audiere în Senat. ”Comunitatea informaţiilor nu ştie exact unde, când şi nici cum a fost transmis iniţial virusul (care cauzează) covid-19”, a declarat Avril Haines. Ea a prezentat cele ”două teorii” care explică originea coronavirusului. (News.ro)

10. Un utilizator din Singapore (consultant financiar și blogger) a fost amendat cu aproximativ $100.000, după ce un link postat pe Facebook a fost considerat de autoritatea locală de reglementare defăimător față de primul ministru. Link-ul era către un articol al unei publicații locale, care susținea că primul ministru este investigat pentru corupție. (Rest of world)

Ți-ar mai putea plăcea
Secretarul de stat Ioana Mihăilă este noul ministru al Sănătății – Cronica serii
Dacian Cioloş a anunțat plecarea din USR și înființarea unui noi partid – Cronica serii