După 4 luni, azi restricțiile anti-COVID au fost relaxate în Marea Britanie – Cronica Externă

Europa

1. Partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) şi-a stabilit programul în viitoarele alegeri şi îşi axează campania asupra opririi restricţiilor impuse în lupta împotriva covid-19, unei linii mai ferme împotriva imigraţiei şi unei ieşiri a Germaniei din Uniunea Europeană (Dexit). Alegerile generale vor avea loc in septembrie. (News.ro)

2. Deputaţii francezi au decis să elimine zborurile interne pe rute care pot fi acoperite de trenuri în mai puţin de două ore şi jumătate, având în vedere că guvernul caută să reducă emisiile de carbon. Măsura este parte dintr-o legislaţie amplă privind climatul care are drept obiectiv reducerea emisiilor de carbon în Franţa până în 2030 cu 40% faţă de nivelurile din 1990, deşi activiştii îl acuză pe preşedintele Emmanuel Macron că nu şi-a menţinut toate promisiunile în proiectul de lege. (News.ro)

3. Restricțiile anti-COVID au fost relaxate în Marea Britanie, după 4 luni. Astăzi s-au deschis barurile, pub-urile, saloanele de înfrumusețare și sălile de sport în Anglia. Mai multe restricții au fost relaxate și în Irlanda de Nord, Scoția și Țara Galilor. Primii clienți au apărut încă de la miezul nopții, iar în fața multor localuri și magazine s-au format cozi de sute de oameni. (Digi24)

4. Un austriac diagnosticat cu scleroză multiplă, o afecţiune ale cărei simptome se agravează odată ce temperaturile cresc, a depus o plângere împotriva ţării sale motivând că aceasta nu a reuşit să ofere protecţie contra încălzirii globale. (Hotnews)

Rusia

5. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski încă nu a discutat cu omologul său rus despre Războiul din Ucraina, în pofida faptului că şi-a exprimat dorinţa de a discuta cu Vladimir Putin, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei ucrainene. Kievul şi Moscova se acuză reciproc de agravarea situaţiei în Donbas, unde trupe ucrainene luptă împotriva separatiştilor proruşi, susţinuţi de Moscova, într-un război soldat cu 14.000 de morţi începând din 2014. Zelenski a încercat – fără succes – să discute cu Putin despre aceste tensiuni recente, declară luni, pentru Reuters, o purtătoare de cuvânt a preşedinţiei ucrainene, Iulia Mendel. (News.ro)

SUA

6. Guvernatorul statului american Virginia, Ralph Northam, a dispus o anchetă în urma difuzării unor imagini în care doi poliţişti îndreaptă armă împotriva unui militar de culoare pe care îl stropesc în faţă spray lacrimogen. În imagini apare locotenentul Caron Nazario, un bărbat de culoare şi latino, care întreabă în mai multe rânduri ce i se reproşează. Polițiștii l-au acuzat de faptul că nu a cooperat. Caron Nazario, care purta uniformă militară, se află la volanul unei maşini noi şi care nu avea încă numere de înamtriculare permanente atunci când poliţiştii i-au ordonat să se oprească. (News.ro)

7. Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, apare nud în fotografii, într-un pat, împreună cu două femei şi în alte imagini cu droguri, publicate de tabloidul Daily Mail. Imaginile, mesajele şi e-mailurile au fost autentificate de către experţi, ziarul acuzându-l pe fiul şefului statului american de prostituţie, droguri şi datorii. În schimburi de mesaje mai mult sau mai puţin echivoce se vorbeşte despre venirea unor femei la domiciliul lui Hunter Biden, inclusiv escorte plătite. Daily Mail dezvăluie că pe hard-disk computerului care ar fi aparținut lui Hunter se află aproximativ 250.000 de e-mailuri şi mesaje, 2.000 de fotografii şi 12 înregistrări video care vorbesc despre stilul de viaţă al fiului lui Joe Biden. (News.ro)

Orientul Mijlociu

8. Forţele aeriene siriene au folost clor – o armă chimică – într-un atac vizând oraşul Saraqib, în 2018, a stabilit luni Organizaţia pentru Interzicerea Armamentului Chimic (OIAC), în urma unei anchete. O echipă de anchetatori OIAC a concluzionat „că unităţi ale armatei aerului arabe siriene au folosit armament chimic la Saraqib la 4 februarie 2018”. (News.ro)

China

9. Eficacitatea vaccinului chinezesc Coronavac creşte cu 62,3 %, dacă intervalul între prima şi a doua doză este prelungit cu mai mult de 14 zile, cât este în prezent, arată un studiu efectuat de Institutul brazilian Butantan. Potrivit studiului, vaccinul Coronavac este sigur şi eficient în 50,7 % dintre cazurile simptomatice la cei care primesc a doua doză după 14 zile, un procent uşor mai mare decât 50,38 % anunţat anterior. Dacă rapelul este administrat după 21 de zile, eficacitatea creşte la 62,3 %. (Digi24)

10. Zeci de mii de hinduși s-au adunat luni la râul Gange pentru rugăciuni speciale, cei mai mulți ignorând total regulile de distanțare socială, în condițiile în care coronavirusul se răspândește în India cu o viteză record. Kumbh Mela sau festivalul ulciorului este unul dintre cele mai sacre pelerinaje din hinduism. Credincioșii se adună în număr uriaș în orașul Haridwar, din nordul țării. Pelerinii fac baie în apele râului Gange, despre care cred că îi vor spăla de păcate. În India, media de îmbolnăviri cu Covid-19 a depășit 130.000 de cazuri pe zi în ultima săptămână. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Un preot ortodox grec a fost arestat deoarece nu a respectat măsurile de prevenție pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus – Cronica Externă
Marea Britanie a suspendat astăzi acordul de extrădare cu Hong Kong – Cronica Externă