Statul New York devine primul care lansează un pașaport de vaccinare anti-COVID-19, în format digital și print – Cronica de Tehnologie

1. Statul New York devine primul care lansează un pașaport de vaccinare anti-COVID-19 – în format digital și print. Excelsior Pass va fi folosit ca o dovadă a vaccinări pentru accesul la evenimente și este construit pe platforma de “health pass” dezvoltată pe blockchain de IBM. (USA Today)

2. UiPath a avut venituri de $607 milioane (+81% YoY) și o pierdere de $92 milioane în ultimul an fiscal, conform documentelor depuse în vederea listării la bursa din New York (unde va folosi indicativul PATH). Până în februarie, UiPath primise finanțări de $750 de milioane, la o evaluare de $35 de miliarde. (CNBC)

3. Apple ar putea lansa o versiune rugged de Apple Watch, anul acesta sau anul viitor. “Explorer Edition”, cum s-ar putea numi, ar urma să aibă aceleași facilități ca versiunea standard, însă va oferi protecție suplimentară la șocuri și medii extreme. (Bloomberg)

4. Mai mulți politicieni germani, inclusiv 31 de parlamentari, au fost vizați de un atac de tip phishing, în spatele căruia se bănuiește că ar sta serviciile secrete ruse. Atacul face parte dintr-o campanie cunoscută drept “Ghostwriter” și a vizat adresele personale de e-mail ale politicienilor. (The Record)

5. Asdex Upgrade, divertorul de tip tokamak care a intrat în funcțiune în 1991 în cadrul Institutului Max Planck pentru fizică plasmatică de lângă Munchen, a produs plasmă pentru prima oară. Aici se cercetează și se pun la punct moduri de operare pentru centralele de energie care nu afectează clima și mediul. (Phys)

6. Apple a lansat un update de securitate pentru iPhone, iPad și Apple Watch, care repară o vulnerabilitate 0-day din Webkit, motorul care stă la baza browser-ului Safari. Este deja a treia problemă de securitate 0-day pentru care Apple lansează un update urgent în primele trei luni ale anului. (News.ro)

7. 92% dintre serverele vulnerabile de Exchange au primit patch-ul care ar trebui să rezolve problema de securitate, spune Microsoft. Compania americană amintește, însă, că patch-ul nu oprește accesul hackerilor la serverele deja compromise. (ZDNet)

8. Startup-urile din Asia de Sudest au primit finanțări de $8.2 miliarde în 2020, mai puțin cu 3,5% YoY. 70% din capitalul investit în regiune a fost atras de startup-urile din Indonezia. (Bloomberg)

9. Folosirea AI-ului în zona sănătății mentale, în condițiile în care nu sunt destui psihologi pentru câți oameni sunt afectați de pandemie, este discutată în prezent de experți. Aceștia analizează oportunitatea implicării inteligenței artificiale într-o arie atât de sensibilă: dacă accesul poate fi mai eficient și mai ieftin, dacă protejarea intimității va fi o problemă etc. (WSJ)

10. Birourile Facebook din Bay Area vor fi redeschise treptat la 10% din capacitate începând cu 10 mai. Din cauza pandemiei, angajații care revin la birouri nu vor mai avea mâncare și transport gratuit, ceea ce ar putea ajuta restaurantele din zonă. (SF Chronicle)

Ți-ar mai putea plăcea
WhatsApp adaugă funcții de autentificare biometrică aplicației de desktop și celei web – Cronica de Tehnologie
OpenAI a creat o soluție care poate reproduce orice voce după un sample audio de numai 15 secunde – Cronica de Tehnologie