România a pierdut aseară cu Germania, scor 0-1, în preliminariile CM 2022 – Cronica sportivă

1. România a pierdut pe Arena Națională cu Germania, scor 0-1, în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal din Qatar 2022. Gnabry a marcat în min. 17 singurul gol al meciului, dintr-o fază suspectă de ofsaid. Partida a fost dominată în mare parte de Germania, care și-a creat o mulțime de ocazii, cel mai bun om al nostru fiind portarul Florin Niță, cu câteva intervenții extraordinare. (Lead.ro

2. În celelalte două meciuri din Grupa J, Armenia a învins Islanda cu 2-0 (Barseghyan 53, Bayramyan 74) și are maximum de puncte după 2 runde; Macedonia de Nord a trecut la pas de Liechtenstein, scor 5-0 (Bardhi 7, Trajkovski 51, 54, Elmas 62, Nestorovski 82-din penalty). 

În etapa a treia, care se va disputa miercuri, 31 martie, se vor juca meciurile Armenia – România (de la ora 19.00), Germania – Macedonia de Nord și Liechtenstein – Islanda (ambele de la ora 21.45).

3. Aseară, în celelalte meciuri din calificările pentru CM 2022, s-au consemnat următoarele rezultate:

-în grupa B, Georgia – Spania 1-2 (golul victoriei în min. 90+2) și Kosovo – Suedia 0-3

-în grupa C, Bulgaria – Italia 0-2 și Elveția – Lituania 1-0

-în grupa D, Kazahstan – Franța 0-2 și Ucraina – Finlanda 1-1

-în grupa F, Danemarca – Moldova 8-0, Austria – Insulele Feroe 3-1 și Israel – Scoția 1-1

-în grupa I, Albania – Anglia 0-2, Polonia – Andorra 3-0 și San Marino – Ungaria 0-3

4. În meciurile disputate ieri la Euro 2021 U21, s-au consemnat următoarele rezultate:

-în grupa C, Islanda – Danemarca 0-2 și Rusia – Franța 0-2

-în grupa D, Croația – Elveția 3-2 și Portugalia – Anglia 2-0

5. Ieri s-a disputat ultima etapă, a 21-a, a sezonului regulat al Ligii 2 Casa Pariurilor, iar rezultatele celor nouă meciuri au fost:

-Cziksereda – CSM Slatina 1-0 (Suciu 34)

-Ripensia Timișoara – ACS Comuna Recea 0-0

-CSM Resita – U Craiova 1948 0-2 (Campagno 19, Răducanu 56)

-U Cluj – Petrolul Ploiești 1-2 (Taub 73 / Pană 55, Vajushi 90+4)

-Dunărea Călărași – Viitorul Pandurii Tg. Jiu 2-1 (Alami 45, Lopez 52 / Tegle 7)

-Chiajna – ASU Poli Timișoara 2-0 (Cherecheș 37, Llullaku 90)

-Pandurii – FC Unirea Slobozia 1-0 (Sylla 70)

-Metaloglobus – Rapid Bucureşti 2-4 (Mino 7, Goge 29-autogol / Bălan 18, Sefer 24, Hlistei 60, Coman 78-autogol)

-CS Mioveni – Aerostar 5-1 (Vereș 4, Șerbănică 20, Isfan 30, Blănaru 45+2, Rusu 85 / Bobaru 15)

S-au calificat, astfel, în play-off următoarele șase echipe: U Craiova 1948, Dunărea Călărași, Mioveni, Rapid București, Csikszereda și ASU Poli Timișoara. (News.ro)

6. Pilotul britanic al echipei Mercedes, Lewis Hamilton, a câştigat Marele Premiu al Bahrainului, prima etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ediţia 2021. Olandezul Max Verstappen (Red Bull) a terminat pe locul al doilea, iar Valtteri Bottas (Mercedes) a completat podiumul. Următoarea etapă, MP al Regiunii Emilia Romagna, va avea loc la 16-18 aprilie, la Imola. (News.ro)

7. Reprezentativa României a fost învinsă de Georgia, scor 28-17, în etapa a patra a Rugby Europe Championship. În clasamentul grupei, pe locul 1 se află Georgia, cu 18 puncte, urmată de România, cu 9 puncte, și de Portugalia, cu 5 puncte. Pentru România urmează confruntarea din 3 sau 4 iulie cu câştigătoarea play-off-ului dintre Belgia şi Olanda, programat la 29 mai. (News.ro)

8. Campionul național en-titre de raliuri, Simone Tempestini, a câștigat ediția a 50-a a Raliului Brașovului, adjudecându-și pentru a șaptea oară consecutiv această cursă. Principalul său adversar a fost campionul mondial din WRC, norvegianul Mads Ostberg, care a abandonat în cele din urmă din cauza unor probleme tehnice la motor. (Prosport)

9. Perechea Horia Tecău/Marcelo Arevalo (România/El Salvador) s-a calificat în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului Miami Open, după ce a învins în primul tur echipa Henri Kontinen/Edouard Roger-Vasselin (Finlanda/Franţa), scor 6-4, 6-3. Ei vor juca în optimi, astăzi, cu echipa favorită nr. 1, Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, din Columbia. (News.ro)

10. Patinatorii ruşi Victoria Siniţina şi Nikita Kaţalapov au devenit campioni ai lumii la dans pe gheaţă, pentru prima oară în cariera lor. Este primul titlu mondial pentru Rusia la această probă în patinajul artistic după 12 ani. (Spotmedia)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 18.00 – WTA Miami, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 18.00 – ATP Miami, tenis masculin – Eurosport 2

Fotografia săptămânii – Un patinator își urmărește partenera, în timpul unui antrenament la CM de patinaj artistic la Stockholm. Sursă: AP Photo/Martin Meissner:

Ți-ar mai putea plăcea
România a pierdut finala Campionatului European de minifotbal – Cronica Sportivă
CFR Cluj a pierdut aseară în Europa League, 0-2 cu Roma – Cronica sportivă