Ministrul Muncii: Sporurile acordate în sistemul bugetar ar urma să nu depășească 20% din nivelul salariului de bază – Cronica serii

1. Comisia Europeană a adoptat miercuri propunerea legislativă privind crearea unei adeverinţe electronice verzi pentru a facilita libera circulaţie în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19. Documentul va constitui dovada că o persoană a fost vaccinată anti-COVID sau are un test negativ de COVID sau a trecut prin boală. Pentru a fi gata înainte de începutul verii, această propunere trebuie să fie adoptată rapid de Parlamentul European şi de Consiliu. (News.ro)

2. Firmele care au amânat la plată anul trecut obligații fiscale către stat, fără dobânzi și penalități, în baza facilității acordate de Guvern în contextul pandemiei de coronavirus, au achitat în perioada decembrie-februarie în total 5,5 miliarde de lei din sumele amânate. Datorii totale de peste 10,5 miliarde lei au fost introduse în mecanismul de eșalonare simplificată, a declarat președintele ANAF, Mirela Călugăreanu. (Profit.ro)

3. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu există posibilitatea statutară pentru fostul lider, Liviu Dragnea, de a reveni în partid după ce va ieși din închisoare. Dragnea a fost condamnat în 27 mai 2019 la trei ani și jumătate cu executare, unii juriști fiind de părere că ar putea fi eliberat condiționat în cursul acestui an. Ciolacu mai spune că este ”foarte puțin probabil” ca Adrian Năstase să candideze pe listele PSD după ce îi expiră interdicția de a candida și de a fi ales. (G4Media)

4. Sporurile acordate în sistemul bugetar ar urma să nu depășească 20% din nivelul salariului de bază, care va fi calculat în toate sectoarele în raport cu salariul minim brut pe economie, conform unui memorandum adoptat de Guvern. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că este nevoie de unitate în privința salariului în plată care se calculează pentru toate categoriile sociale profesionale. (Profit.ro)

5. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în ianuarie 2021 cu 5,4%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului anterior, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

6. Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, în primă lectură, proiectul de lege care elimină cumulul pensiei cu salariul. Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că speră ca săptămâna viitoare să se ajungă la varianta finală a documentului. „Opţiunea continuării activităţii după îndeplinirea vârstei legale are drept consecinţă, aşadar, suspendarea pensiei şi cei care cumulează în momentul de faţă pensie cu salariul la stat au obligaţia ca în 30 de zile de la publicarea actului normativ să îşi exprime această opţiune”. (News.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Apple se conformează noii legislații din Rusia și va preinstala pe iPhone și iPad, de luna viitoare, aplicațiile stabilite de guvernul rus. În timpul procesului inițial de configurare a noilor dispozitive, utilizatorul va putea alege instalarea și folosirea în mod implicit a unui browser web, client de email, aplicație de chat sau antivirus. Aplicațiile preinstalate pot fi ignorate în procesul de configurare sau dezinstalate mai apoi. (9to5mac)

7. Activele fondurilor de pensii private (Pilonul 2) ale celor peste 7,6 milioane de contributori însumau 77,1 miliarde de lei la finele lunii februarie a acestui an, în scădere cu 0,6% față de ianuarie, dar în creștere cu 22,7% față de februarie 2020. De la înființarea Pilonului 2, în luna mai 2008, activele fondurilor au mai scăzut în iunie 2017, în mai 2018, în decembrie 2018, în februarie 2020 și în martie 2020. În ultimele două cazuri este vorba de efectul declanșării pandemiei de coronavirus. În cele două luni ale anului trecut, fondurile de pensii au pierdut peste 3 miliarde de lei. (Profit.ro)

8. Primarii de sector propun Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) creşterea taxelor de parcare, considerând că responsabilitatea de a deţine o maşină trebuie să fie însoţită de o contribuţie corectă la bugetele autorităţilor locale, care să permită dezvoltarea de servicii de parcare decente. Prețurile ar urma să fie 600 lei pentru zonă A, 500 lei zona B, 400 lei zona C și 300 lei zona D. (G4Media)

9. Oamenii de știință au găsit o soluție pentru ecuația Einstein-Dirac-Maxwell, privind traversarea găurilor de vierme în spațiu-timp. Noul calcul nu implică folosirea particulelor cu masă negativă (care există doar la nivel teoretic), însă necesită o stare cuantică, care exclude ideea transportării oamenilor. (Science Alert)

10. Un bărbat din Bucureşti a primit, miercuri, la doza de rapel vaccinul Modernă, deşi la prima doză a fost vaccinat cu Pfizer. Bărbatul a spus de câteva ori în centrul de vaccinare că a fost vaccinat cu Pfizer prima dată şi chiar avea asupra sa adeverinţă de vaccinare, însă nimeni nu l-a ascultat şi nu a verificat documentul. Abia după ce a fost vaccinat şi sistemul a dat eroare, neputând valida vaccinarea cu Modernă, asistentele şi-au dat seama de greşeală. Bărbatul afirmă că, deocamdată, se simte bine. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
România cumpără, cu 44 milioane euro, două nave de la o firmă olandeză, cu o zi înaintea vizitei premierului Olandei la București – Cronica serii
Aproape 4 miliarde de euro este deficitul bugetului la şapte luni – Cronica serii