Digi Communication a raportat venituri de aproape 1.3 miliarde de euro în 2020 – Cronica de Business
1. Digi Communication, compania care deține operatorul de telecomunicații RCS & RDS, a raportat venituri de aproape 1.3 miliarde de euro în 2020, în creștere cu 8.1% comparativ cu 2019, în timp ce profitul net a scăzut la 16.4 milioane de euro, de la 40.6 milioane de euro în 2019. De asemenea, numărul total de servicii oferite clienților finali a crescut cu 12% la 18.1 milioane RGU (abonați individuali). (Profit)
2. Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a înregistrat pierderi de 120 de milioane de lei în 2020, comparativ cu profitul net de 360 de milioane de lei din 2019. CNAB are în subordine Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu. Traficul aerian pe cele două aeroporturi a scăzut cu 70% în 2020, la numai 4.5 milioane de pasageri, în timp ce numărul de zboruri s-a înjumătățit. (Profit)
3. Norofert Group, principalul producător român de produse agricole organice, a avut anul trecut venituri de 24.4 milioane de lei, în creștere cu 64% comparativ cu 2019, în timp ce profitul net a crescut de asemenea într-un ritm susținut de 36%, la 6.3 milioane de lei. Capitalizarea pe bursă a companiei este în prezent de circa 228 de milioane de lei, de aproximativ 3 ori mai mare comparativ cu iulie 2020. (Financial Market)
4. Compania de tehnologie Bittnet System a finalizat negocierile pentru achiziționarea unui pachet de 23% din acțiunile E-Learning Company, care oferă cursuri de dezvoltare personală și profesională, comunicare, vânzare și negociere, marketing, resurse umane, project management, finanțe, Microsoft Office sau limba engleză. Valoarea tranzacției este de 1.75 milioane de lei. (BVB)
5. Lanțul german de magazine TEDi, care vinde în principal produse nealimentare la prețuri de numai 1 euro, va intra pe piața din România. Lanțul oferă produse precum articole de uz casnic, de petrecere, de bricolaj, de papetărie, electrice și jucării, dar și produse farmaceutice și cosmetice. Lanțul are peste 2.400 de magazine în Germania, Austria, Marea Britanie, Slovenia, Slovacia, Spania, Croația, Italia, Polonia și Cehia. (Profit)
Bonus: Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat un profit net de 1.45 miliarde de lei în 2020, cu 4.8% peste nivelul din 2019. Profitul a fost mai mare în ciuda faptului că veniturile companiei de stat au scăzut cu 8.7%, la 3.9 miliarde de lei. Hidroelectrica a depășit astfel profitul de 1.29 miliarde de lei raportat recent de OMV Petrom. (News.ro)
6. Apple intenționează să mărească dividendele acordate acționarilor. În ultimul an, producătorul american a plătit dividende în valoare totală de 14 miliarde de dolari. În ultimele două trimestre, valoarea dividendelor a fost de 0.205 dolari pe acțiune, în contextul în care o acțiune valorează în prezent circa 125 de dolari. (Reuters)
7. Autoritățile americane au decis să investigheze motoarele Pratt & Whitney ale avioanelor Boeing 777 înainte ca acestea să primească din nou permisiunea de a zbura, după ce un avion a avut defecțiuni tehnice la motor în timp ce se afla în zbor deasupra orașului Denver. Investigația vizează în special lamele de titan ale ventilatoarelor motoarelor. (Bloomberg)
8. Platforma online Reddit a primit o nouă finanțare în valoare de 116 milioane de dolari de la investitori noi și actuali. Recent, Reddit a mai primit 250 de milioane de dolari în cadrul aceleași runde de finanțare, cu obiectivul ca valoarea totală a investițiilor în cadrul acestei runde să atingă 500 de milioane de dolari. În prezent, platforma este evaluată la 6 miliarde de dolari. (TechCrunch)
9. Furnizorul american de servicii financiare Square a investit 170 de milioane de dolari în bitcoin la un preț mediu de 51.200 de dolari pe bitcoin. Tranzacția vine după ce Square a cumpărat în octombrie bitcoin în valoare de 50 de milioane de dolari. În total, Square are rezerve cash de 4.4 miliarde de dolari, din care 5% au fost investiți în bitcoin. Compania a fost fondată în 2009 de Jack Dorsey, co-fondatorul Twitter. (Reuters)
10. Earnix, un fintech israelian care permite băncilor și companiilor de asigurări să-și personalizeze gama de produse pentru clienți prin intermediul unui software de inteligență artificială, a obținut o finanțare de 75 de milioane de dolari, ocazie cu care a devenit unicorn: fintech-ul are acum o valoare de piață estimată la un miliard de dolari. (Fintech Futures)