Preşedintele Klaus Iohannis i-a rechemat pe ambasadorii George Maior şi Emil Hurezeanu – Cronica serii

1. Ludovic Orban a anunţat că a avut o discuţie cu premierul Florin Cîţu şi ordonanţa de urgenţă pentru prelungirea măsurilor de susţinere a mediului de afaceri are toate avizele necesare şi va fi adoptată de către Guvern. (News.ro)

2. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru rechemarea mai multor diplomaţi, printre care şi George Maior din funcţia de ambasador al României în Statele Unite şi a lui Emil Hurezeanu din poziţia de ambasador al României în Germania, transmite Administraţia Prezidenţială. (News.ro)

Una din Sinteza săptămânii: Ne-ar plăcea să știm mai multe despre stadiul pandemiei, dar în Secretistan nu știm exact nici cât testează fiecare județ, nici categoriile de vârstă ale deceselor, nici care e răspândirea virusului sau cum vaccinăm. Judeţul Timiş n-a ieșit nici acum din ‘zona roșie’, însă miercuri, de exemplu, a efectuat 10% din toate testările ţării. Primarul unui oraș în care se testează mult peste media națională ne spune un adevăr incomod și-anume că ”Premiem cu multă relaxare judeţele care nu testează populaţia”.

3. Diplomații americani de la București au avut întâlniri cu liderii celor mai importante instituții din domeniul Justiției. Întâlnirile susținute ale Ambasadei SUA vin la scurt timp după ce Antony Blinken, noul secretar american de Stat, a anunțat că lupta anti-corupție va fi readusă într-o poziție importantă pe agenda sa. Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz, și consilierul juridic Jessica Kim au avut săptămâna trecută întâlniri cu ministrul Justiției, Stelian Ion, cu șefii DNA, DIICOT și Parchetul General, dar și cu Consiliul Superior al Magistraturii. (G4Media)

4. Contractul istoric pentru transportul gazelor naturale prin conducta de tranzit T3 pe teritoriul României către terțe țări, încheiat cu Gazprom și valabil până la data de 31.12.2023, a încetat prin acordul părților înainte de expirare, a anunțat Transgaz, luni, într-un comunicat de presă. Potrivit anunțului, compania română nu va suferi pierderi financiare. (Link)

Una din Cronica de Business: România a produs 38.431 de mașini noi în luna ianuarie a acestui an, cu aproape 11% mai puține decât în ianuarie 2020. Dintre acestea, 19.809 mașini au fost produse de Dacia la uzina de la Mioveni (-15%), în timp ce Ford a produs 18.622 de mașini la fabrica de la Craiova (-6%). Cauza acestor rezultate este scăderea cererii de mașini noi pe piețele din Uniunea Europeană. (ACAROM)

5. Nicușor Dan, primarul general al Bucureștiului, a inițiat 5 hotărâri de Consiliu General ce prevăd suspendarea pentru 2 ani a Planurilor Urbanistice Zonale Coordonatoare ale Sectoarelor 2, 3, 4, 5 și 6, aprobate în ultimii 2 ani. Decizia e luată pe baza unor plângeri realizate de Asociația Salvați Bucureștiul, Fundația Eco-Civică și de USR, care acuză transformarea a zeci de hectare de spațiu verde în spațiu de construit. (Profit.ro)

6. Ministrul de Externe din Bangladesh a anunțat că România va recruta 2.000 de muncitori din această țară în 2021. Pe lângă firmele din Singapore, care vor recruta 10.000 de muncitori din Bangladesh, România va recruta 2.000 de muncitori “în curând”, a spus ministrul AK Abdul Momen, citat de presa din Bangladesh. (Profit.ro)

Una din Cronica de Tehnologie: Utilizatorii care nu acceptă noile condiții WhatsApp până pe 15 mai, nu vor mai putea citi și trimite mesaje. Pentru câteva săptămâni, aceștia vor mai primi doar notificări și apeluri. Conturile inactive vor fi șterse după 120 de zile. (News.ro)

7. Laboratorul francez Sanofi a anunţat luni că lansează un nou test clinic – în ”fază 2” – al principalului său vaccin candidat împotriva Covid-19, dezvoltat împreună cu grupul britanic GSK. Prima versiune a acestui vaccin a fost un eșec, însă francezii spera că nouă variantă ar putea fi disponibilă în trimestrul patru al acestui an. De asemenea, grupul farmaceutic francez a anunţat că va produce în Franţa vaccinul împotriva Covid-19 al concurentlui său american Johnson & Johnson în trimestru doi, dar şi vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech. (News.ro)

8. Pandemia a șters $220 miliarde din dividendele acordate la nivel global. Valoarea acordată anul trecut a scăzut cu 12,2% comparativ cu 2019, până la $1260 miliarde, conform unei analize. (CNBC)

9. Bitcoin înregistrează, în tranzacțiile de luni, cea mai abruptă corecție din ultima lună, de circa 12%, după ce, duminică, a atins un nou maxim istoric. Criptomoneda se tranzacționează la doar $50.169,57, după ce a atins, în weekend, maximul istoric de $58.332,36, arată datele Coindesk. (Profit.ro)

10. Lansarea variantei 5G a iPhone a ajutat Apple să ajungă pentru prima dată în ultimii cinci ani în topul principalilor producători de telefoane mobile inteligente, în trimestrul patru din 2020, arată datele publicate de firma de cercetare de piață Gartner. În ultimele trei luni din 2020, Apple a vândut aproape 80 de milioane de telefoane, după lansarea modelului iPhone 12, depășind Samsung și devenind cel mai mare producător global de smartphone-uri, pentru prima dată din 2016. (Profit.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit posibile semne de viață în atmosfera planetei Venus – Cronica serii
Cronica serii – Fondatorii Dedeman au cumpărat, de la ruși, 23% din acțiunile Alro, cu peste 100 milioane euro